Monitorul Oficial·Partea II·2 iulie 2004
other · adoptat
Augustin Lucian Bolca∫
Dezbaterea proiectului Legii privind dezvoltarea regional„ Ón Rom‚nia. (Am‚narea votului final.)
Discurs
Am luat act de argumentele distin∫ilor ini˛iatori, dar problema este c„ eu nu pot s„ votez dec‚t ceea ce exist„ aici, ∫i Ómpotriva tehnicii legislative reglementate chiar prin lege, acesta nu este cod, ceea ce vot„m acum, deci nu pot s„-l votez a∫a. Se va face, trebuie s„ existe un cod al consumului, dar ce ne-a˛i Ónf„˛i∫at acum nu este cod. Este o explicare a textelor din Codul civil pentru uzul studen˛ilor din anul al II-lea, dac„ vre˛i s„ vi-l calific. Dar aceasta nu are importan˛„, este o lege necesar„. Titlul posibil ∫i normal, care permite integrarea sa Óntr-un codex, ar fi îLege privind principiile reglement„rii raporturilor juridice dintre agen˛ii economici ∫i consumatori“. Simplu! ™i cu aceasta am terminat orice poveste. ™i atunci c‚nd se vor face anexele, c‚nd se vor Óngloba ∫i toate celelalte legi, vom ad„uga acesta ca prim-capitol al unui cod, dac„ va fi cazul.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.