Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 decembrie 2010
procedural · retras
Toni Greblă
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru 1–8; 14
Discurs
Am mai auzit o frază de la Președintele României, aseară, când a zis: „Niciodată nu voi promulga o lege care va schimba denumirea unei anumite etnii”. Președintele țării nu are voie să facă o asemenea remarcă. Poate refuza și să retrimită Parlamentului un proiect de lege. La a doua retrimitere, președintele este obligat – chiar dacă îi convine sau nu – să promulge legea. Astfel de atitudini ne duc spre dictatură. A aprecia, prin simpla citire a unui text de lege, nu înseamnă și interpretarea lui. De vreme ce Curtea Constituțională a declarat această cale a angajării răspunderii ca neconstituțională, nimeni din această țară nu poate permite – și nici noi nu trebuie să permitem – ca această procedură să poată, într-un fel sau altul, să continue.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.