Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 octombrie 2017
other
Marius Petrescu
Discurs
Am menționat mai devreme care este domeniul de aplicare. Deci, practic, acest acord se referă atât la activitatea interinstituțională, cât și la activitatea operatorilor economici care participă la proiecte, programe, contracte ce necesită schimbul de informații clasificate.
Acest schimb se face sub controlul autorităților competente de securitate ale celor două state, respectându-se echivalența clasificărilor de securitate, măsurile de securitate ale acestor informații, vettingul în cazul accesului la informații clasificate, precum și stabilirea metodelor și mijloacelor și forurilor care rezolvă eventualele incidente de securitate.
Practic este vorba de compatibilizarea cu practicile care se află la ora actuală în vigoare în întreaga lume civilizată, în primul rând în NATO și în Uniunea Europeană.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.