Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 mai 2017
Informare · informare
Nicolae Giugea
Discurs
Am o interpelare către domnul Șerban Constantin Valeca, ministrul cercetării și inovării, și pentru doamna Adriana Petcu, ministrul apelor și pădurilor.
Obiectul interpelării: „Finanțarea clusterelor de cercetare în domeniul agriculturii și silvic”.
Destructurarea rapidă și sigură a cercetării în domeniul agricol și silvic nu mai reprezintă o situație ipotetică sau o temere justificată, ci o realitate a ultimilor 27 de ani.
Stațiunile de cercetare și-au redus semnificativ personalul de cercetare și capacitățile proprii, iar sectoarele productive beneficiază tot mai puțin de avantajele competitive ale cercetării științifice românești.
Am apreciat favorabil faptul că în Programul de guvernare 2017–2020, asumat de Guvernul Grindeanu și votat de Parlament la începutul anului, ați prevăzut măsuri specifice pentru revigorarea acestui domeniu.
Astfel, v-ați angajat să finanțați Academia de Științe Agricole și Silvice cu 100 de milioane de euro, în vederea realizării de clustere de cercetare în care România are avantaj competitiv. Exemple: floarea-soarelui și cereale –
Institutul Fundulea, Stațiunea de Cercetare Lovin, Stațiunea de Cercetare Teleorman; ovine – Institutul Palas, Constanța; legume – Stațiunea de Cercetare Buzău; pomicultură – Institutul de Cercetare Pitești–Mărăcineni; viticultură, vinificație – Institutul de la Valea Călugărească, Stațiunea Viticolă Drăgășani.
V-ați mai angajat, de asemenea, să elaborați un program național de cercetare-dezvoltare agricolă pe perioada 2017–2020, în vederea realizării unei strategii integrate care să asigure adaptarea noilor tehnologii la condițiile de producție din România, vizând în special măsuri privind cercetarea aplicativă, inovarea și reducerea costurilor de producție, pe fondul sporirii randamentelor și a calității produselor, precum și aplicarea soluțiilor financiare optime, încurajarea parteneriatului public-privat în cercetarea agricolă.
Trebuie să recunosc că obiectivele sunt generoase, iar până acum acțiunile Guvernului sunt perfect inexistente.
Având în vedere faptul că acest obiectiv este asumat începând cu anul 2017, că finanțarea de circa jumătate de miliard de lei este prevăzută de la bugetul de stat chiar începând cu acest an, vă rog, domnule ministru, să aduceți următoarele precizări:
În contextul veniturilor bugetare slabe din prima parte a acestui an, în ce măsură finanțarea cu 25% a clusterelor de cercetare în domeniul agricol și silvic mai este realizabilă de la bugetul de stat?
Care sunt măsurile de stimulare a parteneriatului public-privat în domeniul cercetării agricole și silvice – măsuri implementate până în prezent?
Care sunt măsurile de stimulare, sprijinire a dotării cu noi tehnologii în fermele din România, începând cu anul 2017? Solicit formularea răspunsului în scris. Nicolae Giugea, deputat al PNL, Dolj.