Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 iulie 2018
procedural · respins
Laura Iuliana Scântei
Discurs
Am propus introducerea în Codul penal, având în vedere realitățile sociale din România, a art. 275[1] , intitulat Presiuni
asupra justiției: „Fapta persoanei care, pe durata unei proceduri judiciare în curs, face declarații publice nereale referitoare la săvârșirea de către judecători sau de organele de urmărire penală a unei infracțiuni sau a unei abateri disciplinare legate de instrumentarea respectivei cauze sau transmite în spațiul public opinii, date sau informații privitoare la persoana sau conduita unui judecător ori a unui organ de urmărire penală, în legătură cu activitatea sa profesională sau cu caracter privat, în scopul de a le influența sau intimida, se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani.
Fapta de la alineatul (1) comisă de către un magistrat, demnitar, polițist, militar, funcționar public se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani.”
Amendamentul a fost susținut în cadrul comisiei la propunerea Forumului Judecătorilor.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.