Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 februarie 2018
other · retrimis
Tudor Ciuhodaru
Aprobarea unor modificări ale ordinii de zi
Discurs
„Am reușit! Adoptat”
Am reușit! Adoptat. Toți copiii României vor beneficia de această lege. Programul pentru școlile din România a fost adoptat de Camera Deputaților, Cameră decizională. Am susținut azi în plen această lege, prin care toți preșcolarii și școlarii vor beneficia de:
1. Un pachet alimentar complet – lapte și corn, fructe și legume proaspete, masă caldă; pentru mulți este singura masă.
2. Educație pentru sănătate, în special nutrițională, reguli de igienă și adoptarea unui stil de viață sănătos.
3. Pe termen mediu-lung sperăm la o scădere a bolilor condiționate alimentar, în condițiile în care aproape 30% dintre copii sunt supraponderali sau obezi.
4. Totodată, sunt încurajate producția și consumul de produse alimentare autohtone.
Proiectul meu de lege s-a concretizat inițial într-un proiect-pilot adoptat de Camera Deputaților, Cameră decizională. Acum, această nouă lege merge la promulgare. Vă reamintesc că pentru „masa caldă” sunt avizate
25 de variante de meniu de Institutul Național de Sănătate. Data-limită de consum a produselor distribuite unităților școlare, în regim de catering, va fi în ziua producerii.
Pentru pachetul alimentar sunt prevăzute produse de panificație, produse din carne și/sau brânzeturi, derivate din lapte, legume, la care se adaugă un fruct.
Sper ca acest program să fie și una dintre căile prin care să putem acorda importanța cuvenită unei alimentații echilibrate și să-i învățăm pe toți copiii, prin diferite metode și într-un mod plăcut și ușor de înțeles, să mănânce cât mai sănătos.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.