Nu-i nimic. Dacă suntem opt, multiplicați la toate partidele și tot ar fi bine procentual.
Deci, domnule președinte de ședință,
Doamnelor și domnilor deputați,
Domnule ministru Liviu Dragnea,
În data de 10 ianuarie 2014, plenul Curții Constituționale
a României a decis, cu o unanimitate foarte rar întâlnită în acest for decizional, faptul că Legea privind stabilirea unor măsuri de descentralizare a unor competențe exercitate de unele ministere și organe de specialitate ale administrației
publice centrale, precum și a unor măsuri de reformă privind administrația publică, asupra căreia Guvernul USL și-a angajat răspunderea în data de 19 noiembrie 2013, este în integralitatea sa neconstituțională.
Din păcate, chiar dacă Partidul Democrat Liberal a atras constant atenția asupra haosului instituțional din administrația locală pe care îl propunea Guvernul USL, acest lucru l-a lăsat insensibil pe domnul ministru Liviu Dragnea și, sunt convins, nu personal, ci ca decizie politică. Mai grav este faptul că, în ciuda eșecului politic și legislativ al Uniunii Social-Liberale, reflectat cu rigurozitate în Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014 a Curții Constituționale, nimic nu-l determină pe domnul ministru al dezvoltării regionale și administrației publice să recunoască faptul că a demarat o reformă strâmbă, defectuoasă, elaborată în deosebită grabă, care nu ar fi adus decât grave prejudicii administrației publice din România.
Deputații grupului parlamentar al partidului nostru, precum și deputați neafiliați la un grup parlamentar au decis să depună prezenta moțiune simplă, pentru a-l convinge pe domnul ministru Liviu Dragnea să nu mai cedeze la presiunile baronilor locali sau ale forțelor politice și să demareze o reformă reală și completă a administrației publice din România, bazată pe consens politic și pe consultarea tuturor actorilor instituționali afectați.
Deputații Partidului Democrat Liberal au împiedicat oficializarea haosului în administrație.
Toată lumea cunoaște faptul că decizia Curții Constituționale, prin care a fost declarată neconstituțională descentralizarea USL, a survenit ca urmare a unei sesizări înaintate de către grupul nostru parlamentar.
De asemenea, toți colegii parlamentari, precum și domnul ministru și domnii miniștri cunosc faptul că, la câteva zile de la angajarea răspunderii Guvernului asupra descentralizării, am depus și susținut de la tribuna Camerei Deputaților o moțiune simplă pe tema falsei reforme din administrație.
Solicitam atunci domnului ministru Liviu Dragnea să abandoneze demersul greșit al descentralizării, conceput de la început și până la ultimul articol împotriva legii fundamentale și grăbit doar la insistențele baronilor locali.
Ne-am exprimat cu fermitate împotriva descentralizării USL și atunci când domnul ministru Liviu Dragnea ne-a solicitat, într-un mod destul de grăbit și condescendent, părerea și observațiile în cadrul unor întâlniri pe care le-a avut cu grupurile parlamentare. De unele sugestii a ținut cont și îi mulțumesc pentru acest lucru, însă nu a luat în calcul sugestia de a abandona descentralizarea făcută greșit și de a iniția o reformă reclamată de ani buni de cetățenii din România în funcție de realitățile administrației publice românești. Ne-am poziționat împotriva acestui demers nu dintr-o opoziție parlamentară de rea-credință, ci, dimpotrivă, pentru că sesizasem erorile majore pe care le conținea descentralizarea, o falsă reformă care nu avea nicio legătură cu procesul de descentralizare, ci își propunea să satisfacă doar interesele patrimoniale și de putere ale partidelor politice și liderilor locali.
Permiteți-mi să vă întreb dacă aveți curajul să vă imaginați ce s-ar fi întâmplat cu România dacă grupul nostru parlamentar nu ar fi acționat și nu ar fi sesizat Curtea Constituțională asupra descentralizării USL. Ce s-ar fi
întâmplat dacă descentralizarea domnului ministru Dragnea ar fi început cu 1 ianuarie 2014?
Concluzia o poate trage fiecare dintre dumneavoastră: haos instituțional, paralelisme legislative, suprapuneri de competențe administrative, haos generalizat asupra patrimoniului și proprietăților transferate, blocaj financiar total. Chiar și în condițiile în care nu s-a aplicat descentralizarea, o parte din haosul acesta tot s-a creat, cea mai mare parte a ministerelor funcționând distorsionat.
Pentru a demonstra că acest haos instituțional și legal generalizat ar fi fost garantat, îmi voi permite să enumăr numai câteva dintre criticile de fond reținute pe parcursul deciziei Curții Constituționale, formulate în legătură cu descentralizarea USL:
– norme lipsite de previzibilitate prin generalizarea unor termeni cărora legislația în materie le acordă un înțeles exact, propriu, nesusceptibil la interpretări;
– grave probleme de tehnică legislativă cu repercusiuni asupra calității legii, destinatarul normei, fie persoane fizice sau juridice, fie autorități ale administrației publice centrale sau locale, neputând cunoaște în mod obiectiv și rațional conduita pe care trebuie să o adopte în raport cu ipoteza normativă echivocă a legii;
– caracterul imprecis și vag al reglementării determină incertitudini juridice cu privire la structura direcțiilor de sănătate publică județene și la statutul conducătorilor acestora;
– în lipsa aprobării standardelor de costuri, transferul de competență financiară apare ca fiind unul iluzoriu. Și fac o paranteză... Și apreciez că domnul Dragnea a modificat textul inițial, unde era prevăzut în mod expres că se aplică standardele de costuri care la vremea respectivă nu erau realizate;
– instituie un mecanism derogator de la legi-cadru în materia proprietății;
– se transmit bunuri imobile (construcții, terenuri), mijloace fixe, obiecte de inventar, care, prin natura lor, nu sunt susceptibile de a face obiectul exclusiv al proprietății publice. Ca să nu mai spun că în anexe valorile erau ceva de natură derizorie, un leu, cinci lei, șapte lei... un teren sau o clădire;
– existența unor soluții legislative contradictorii și anularea unor dispoziții legale prin intermediul altor prevederi cuprinse în același act normativ conduc la încălcarea principiului securității raporturilor juridice, ca urmare a lipsei de claritate și previzibilitate a normei, principiu ce constituie o dimensiune fundamentală a statului de drept.
Este bine că această situație a fost evitată, grație eforturilor noastre și obiectivității Curții Constituționale, iar domnul ministru Liviu Dragnea are acum ocazia de a învăța din greșeli. Nu este bine însă că baronii locali ai PSD continuă presiunile pentru ca anumite competențe, imobile sau bunuri să le intre în posesie cât mai curând posibil, dacă se poate până la alegerile europarlamentare să realizeze obiectivul politic. Și aici îl ascult pe domnul Tararache. Totdeauna m-am opus ca porturile să fie la administrația locală, gestul pe care dorește să-l facă Mazăre, cu preluarea unui pachet important de acțiuni, este o mare și gravă eroare și o să ne spunem punctul de vedere la data respectivă.
Stimați colegi,
Partidul Democrat Liberal nu se opune procesului de descentralizare, ci, dimpotrivă, este partidul care s-a luptat
cel mai puternic pentru modernizarea administrației publice din România. Vă reamintesc, în acest sens, faptul că în anul 2006, aflându-ne la guvernare, am promovat și susținut în Parlament, așa cum este și firesc, înaintând spre dezbatere, un proiect de lege, Legea-cadru a descentralizării nr. 195/2006, prin care s-au definit și s-au pus bazele transferului de competențe în cadrul procesului de descentralizare, care implică studii de impact și faze-pilot pentru evaluarea efectelor oricărui transfer de competențe asupra funcționalității administrației publice locale.
Din nefericire, cei care au elaborat descentralizarea, USL, deși au fost coordonați direct de domnul ministru Dragnea, care are o experiență deosebită în domeniul administrației locale, nu au avut înțelepciunea de a citi mai întâi prevederile din Legea-cadru a descentralizării nr. 195/2006, care este în vigoare. Dacă ar fi făcut-o, ar fi putut desprinde cu ușurință principiile care trebuie să guverneze procesul de descentralizare: principiul subsidiarității; principiul asigurării resurselor corespunzătoare competențelor transferate; principiul asigurării unui proces de descentralizare stabil și predictibil; principiul responsabilității autorităților administrației publice locale în raport cu competențele care le revin; principiul echității în asigurarea accesului tuturor cetățenilor la serviciile publice și principiul constrângerii bugetare.
De asemenea, nu pot să nu vă reamintesc că Legea-cadru a descentralizării nr. 195/2006 a trecut prin procedura parlamentară firească, primind amendamente din partea opoziției parlamentare de atunci, reprezentată de PSD, precum și aprecierile acesteia. Ne-am bucurat atunci de ideile utile care au venit în cadrul comisiilor, le-am asumat și apreciat, pentru că ele au făcut o lege mai bună. Rezultatul votului final vorbește de la sine – toate partidele politice parlamentare au votat pentru adoptare.
Pentru acest lucru stă dovadă stenograma ședinței Camerei Deputaților din data de 6 martie 2006: „Acest proiect de lege este bine-venit, de aceea, după studierea și documentarea asupra orientării și prevederilor acestui proiect de lege, PSD-ul, la Cameră, a fost singurul care a făcut amendamente, și zic că aceste amendamente au fost bine-venite pentru că proiectul de lege și aceste amendamente au creat o dezbatere amplă în cadrul Comisiei pentru administrație publică. Aceste amendamente, în marea majoritate, au fost și admise, pentru că erau amendamente de bun-simț, amendamente care chiar privesc activitatea din administrația publică, și dezbaterile care au avut loc în comisie au dus chiar la un proiect de lege bun, pe care comisia, așa cum am auzit raportul, l-a și supus aprobării plenului Camerei Deputaților.
Sigur că, pe lângă aprecierile pe care le-am făcut asupra proiectului de lege, au fost și amendamente respinse. Probabil că în plen le vom susține și unele dintre ele vor fi acceptate, dar proiectul de lege introduce concepte noi privind delegarea atribuțiilor de la nivel central spre nivel local și este foarte important că, printr-un amendament făcut, am solicitat ca fiecare serviciu sau activitate care se descentralizează să fie asigurată cu fonduri, de fapt, activitatea descentralizată să înceapă odată cu finanțarea.”
Bănuiți oare cine spunea aceste lucruri? Eu pot să vă aduc aminte. Este un reprezentant al actualului Guvern. Este vorba de domnul deputat Mircea Dușa, în prezent deputat și
ministru, care se declara extrem de mulțumit de rezultatele dezbaterii parlamentare pe marginea legii-cadru.
Din nefericire, dacă în anul 2006 reprezentanții PSD se bucurau și apreciau beneficiile dezbaterii parlamentare și principiile sănătoase ale consultării tuturor forțelor politice înainte de adoptarea unui act normativ, odată ajunși la guvernare, au fost primii care au uitat și au încălcat aceste principii. Au evitat dezbaterea parlamentară și au avansat o descentralizare de competențe fără a fi însoțită și de o descentralizare financiară sustenabilă. Acest comportament nu poate purta decât un singur nume: inconsecvență!
În contrast, trebuie să vă mai aduc aminte faptul că, în toamna anului 2011, Partidul Democrat Liberal a mers mai departe, în sensul modernizării administrației publice, și a elaborat un amplu proiect de reorganizare administrativă a țării, care se baza pe un calendar precis de implementare, cu etape bine definite, prin redesenarea plafoanelor administrative și prin trasarea competențelor specifice.
Proiectul PDL există și îl putem pune la dispoziția oricărui guvern care vrea să facă reformă reală în administrația românească. Din păcate, la acel moment, PDL nu s-a bucurat de o majoritate parlamentară consistentă, care să-i permită realizarea acestei reforme, din pricina fragilității coaliției de guvernare.
Așadar, Partidul Democrat Liberal a demonstrat prin fapte, nu prin declarații politice sau prin glumițe la talk-show-uri, că susține și că sprijină atât procesul de descentralizare, cât și procesul de reorganizare administrativă și regionalizare a României.
România nu are nevoie doar de descentralizare, ci de o reformă complexă a administrației publice.
„...să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc!, dar atunci să se schimbe pe ici, pe colo, și anume în punctele...” neesențiale... Din această dilemă nu putem ieși, a spus Caragiale.
Doamnelor și domnilor,
De câte ori se vorbește în România despre reformă, autoritățile române par incapabile să infirme ironia fină și dură a lui Caragiale. Istoria postdecembristă ne confirmă acest lucru prin faptul că, în cele mai multe situații, au fost preferate soluții improvizate, cârpeli sau alternative neinspirate, chiar dacă se știa că nu vor funcționa niciodată.
Cu toate acestea, nu înseamnă că trebuie să închidem discuțiile pe marginea reformelor și să abandonăm definitiv modernizarea statului român. România are nevoie astăzi de reforma administrației publice mai mult ca niciodată. Este o realitate pe care nu o putem trece cu vederea, chiar dacă ne aflăm în opoziție! Reforma este reclamată atât de necesitatea de a răspunde într-un mod real nevoilor cetățenilor, dar trebuie subsumată și obiectivului de modernizare locală, în contextul apartenenței la Uniunea Europeană și al utilizării unui volum important de resurse financiare disponibile prin fondurile structurale europene. Apropo de discuția și dezbaterea anterioară.
Aceasta nu înseamnă că reforma administrației publice din România se poate rezuma numai la simpla delegare a unor competențe specifice administrației publice centrale la nivel local sau la transferul unor componente de patrimoniu sau proprietăți imobiliare de la o administrație la alta!
România are nevoie astăzi de o reformă pe mai multe paliere, nu doar pe unul singur, realizată prin analize și studii de impact prealabile, extrem de riguroase, prin consensul politic al tuturor partidelor politice și împreună cu toți cei afectați: administrațiile locale și cetățenii români, reprezentanții societății civile.
În opinia noastră, reforma administrației publice din România trebuie să înceapă cu reorganizarea unităților administrative existente la nivel național – comune, orașe, municipii –, reorganizare care poate lua fie forma comasării mai multor unități administrative, fie reorganizarea acestora în funcție de anumite criterii obiective de dezvoltare economică sau socială.
Nu cred că mai este cineva străin de faptul că în România funcționează sute de administrații locale care nu reușesc să-și asigure, din resurse proprii, nici măcar finanțarea cheltuielilor curente sau că există unități administrative depopulate, care mai au doar 150 sau 200 de locuitori.
Sutele de comune create în ultimii douăzeci și patru de ani nu au adus niciun aport creșterii performanțelor administrative, ci am putea afirma fără niciun risc că au creat o administrație mai stufoasă și mai ineficientă. Mai mult, actuala structură administrativă ignoră faptul că tot mai multe orașe se dezvoltă pe orizontală, iar zonele periurbane (comune sau sate din proximitate) sunt incluse _de facto_ în administrarea orașelor și municipiilor.
De asemenea, în forma actuală a organizării unităților administrative, este iluzoriu să se poată vorbi despre proiecte de dezvoltare sau de infrastructură de interes local. Credem cu putere că procesul de reformă trebuie să înceapă de la acest nivel, adică de la cel al restructurării și reorganizării administrativ-teritoriale. Procesul trebuie apoi continuat cu regionalizarea. Regionalizarea nu trebuie privită ca un moft politic prin care unii lideri politici să poată câștiga mai multă putere sau prin care baronul de județ să devină baron de regiune.
Regionalizarea este un imperativ al apartenenței noastre la Uniunea Europeană, dar și prilejul cel mai important de clarificare și definire a plafoanelor administrative, a competențelor pe care ar trebui să le aibă fiecare unitate administrativă în parte, a responsabilităților instituționale pentru implementarea politicilor publice naționale.
Ce fac comuna, orașul sau municipiul? Ce ar trebui să facă ele? Ce ar trebui să facă regiunea? Ce ar trebui să facă județul? Câte competențe sunt plimbate astăzi de la județ la primărie, pentru ca, în final, nimeni să nu își asume responsabilități? Acestea sunt întrebări la care trebuie să se răspundă!
Abia după ce acest proces de definire clară și neechivocă a competențelor administrative va fi finalizat, dacă va fi finalizat, putem vorbi despre oportunitatea de a demara procesul de descentralizare a competențelor exercitate de unele ministere sau organe de specialitate ale administrației publice centrale.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.
Mircea Nicu Toader · 7 aprilie 2014 · monitorul.ai