Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 mai 2017
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Robert Nicolae Turcescu
Discurs
Am să spun de la bun început că Grupul parlamentar al Partidului Mișcarea Populară va sprijini acest proiect, va vota pentru el.
Dar au trecut 6 ani de la momentul în care, potrivit Legii nr. 1 a educației naționale, s-a decis înființarea acestor centre de excelență. I-am întrebat pe colegii mei mai experimentați din Comisia pentru învățământ cum funcționează aceste centre, pentru că, teoretic, în fiecare județ și la nivelul municipiului București ar fi trebuit să avem aceste centre funcționale.
Din păcate, așa cum au recunoscut colegii din Comisia pentru învățământ, repet, care cunosc mai bine situația de la nivelul județelor, aceste centre de excelență sunt forme fără fond, pentru că ele există, au fost stipulate acum 6 ani de zile, prin litera legii, s-au înființat, dar nu funcționează decât în două-trei județe.
Să considerăm astăzi că doar lipsa de finanțare, lipsa lor de posibilitate de a accesa fonduri europene să fie cauza nefuncționării acestor centre.
De aceea, vom și vota pentru acest proiect, pentru că în felul acesta le mai dăm o șansă.
S-ar putea însă să ajungem la concluzia tristă, peste un an, peste doi ani de zile, că, deși s-a făcut și acest efort, de stimulare a funcționării acestor centre de excelență, s-a făcut tot degeaba.
Și, atunci, s-ar putea să aibă dreptate colega mea de la USR, care spunea că, de fapt, sunt niște structuri birocratice înființate doar pe hârtie, așa cum se întâmplă cu multe alte structuri, date în fel și fel de legi, precum și în Legea educației naționale.
De aceea, astăzi, considerați că votul Partidului Mișcarea Populară este un vot pentru speranță, cu ideea că vor funcționa într-adevăr aceste centre, cu ideea că profesorii care trebuie să activeze în aceste centre de excelență, odată ce vor putea fi și remunerați, vor avea și dorința de a-și pune cunoștințele, experiența în slujba elevilor care vor să participe la un proces de învățare aprofundat în aceste centre de excelență.
Mărturisesc – și o spun ca să rămână spus – că sunt sceptic în ceea ce privește funcționarea, în următorii ani, a acestor centre de excelență.
Cred că ele trebuie regândite, așa cum trebuie regândită o bună parte din toată arhitectura Legii educației naționale.
Dar astăzi, spun încă o dată, Partidul Mișcarea Populară va vota pentru acest proiect, încercând să dea o ultimă șansă funcționării acestor centre.
Să dea Dumnezeu să funcționeze cu adevărat în următorii ani!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.