Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu

Am să vă rog să-mi permiteți să adresez câteva cuvinte în începerea ședinței noastre, în calitatea mea de președinte al Senatului, și aș dori să subliniez care au fost împrejurările care m-au determinat să inițiez organizarea acestei ședințe solemne.

După cum se știe, Președintele României a decis anularea recepției oficiale care s-a ținut anual, după Revoluție, la Palatul Cotroceni, cu ocazia Zilei Naționale a României. Motivarea acestei decizii, comentariile și speculațiile care s-au făcut pe marginea deciziei președintelui sunt elemente asupra cărora nu doresc să mă refer.

Pe de o parte însă, calitatea mea de președinte al Senatului îmi impune un anumit comportament relativ la instituția Președinției României, iar, pe de altă parte, diversele interpretări au întotdeauna un caracter subiectiv, determinat fie de conjunctura politică, fie de afinitățile noastre inerente.

Săptămâna trecută, activitatea Senatului s-a desfășurat după un program, aș spune, mai aparte, datorită faptului că Palatul Parlamentului a fost gazda Sesiunii plenare a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice la Marea Neagră, pe care am condus-o, timp de trei zile. Această împrejurare nu ne-ar fi permis organizarea unei ședințe solemne dedicate Zilei Naționale.

Ideea organizării evenimentului de către Senat s-a conturat, într-adevăr, după decizia Președintelui României de a anula recepția de la Cotroceni, dar nu ca o replică, așa cum au speculat unii.

O recepție, chiar și cu semnificații profunde, poate fi interpretată ca un gest nepotrivit, atunci când ea vine după moartea a sute de oameni nevinovați, cum au fost tragediile de la Clubul „Colectiv” sau cele de la Paris. Nu la fel însă poată fi interpretată o ședință solemnă a Senatului sau a Parlamentului României, la care nu se bea șampanie și nici nu se dansează.

În acest context, am considerat că marcarea Zilei Naționale a României printr-o ședință solemnă este nu numai un element potrivit, ci un eveniment obligatoriu, aș spune. Acesta este motivul pentru care am inițiat această ședință solemnă și acesta este și motivul pentru care voi propune Birourilor permanente reunite ca Parlamentul României să organizeze în fiecare an o ședință solemnă a plenului Camerelor reunite dedicată sărbătorii noastre naționale.

În final, sigur că doresc să-mi exprim regretul că Președintele României nu a onorat invitația noastră. În continuare, aș dori să-l invit la tribună pe domnul Emil Constantinescu, Președintele României în perioada 1996–2000.

Domnule președinte, aveți cuvântul.