Stenogramă plen

Stenogramă plen · Senatul · 2 decembrie 2015 · monitorul.ai

Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu

Am să vă rog să-mi permiteți să adresez câteva cuvinte în începerea ședinței noastre, în calitatea mea de președinte al Senatului, și aș dori să subliniez care au fost împrejurările care m-au determinat să inițiez organizarea acestei ședințe solemne.

După cum se știe, Președintele României a decis anularea recepției oficiale care s-a ținut anual, după Revoluție, la Palatul Cotroceni, cu ocazia Zilei Naționale a României. Motivarea acestei decizii, comentariile și speculațiile care s-au făcut pe marginea deciziei președintelui sunt elemente asupra cărora nu doresc să mă refer.

Pe de o parte însă, calitatea mea de președinte al Senatului îmi impune un anumit comportament relativ la instituția Președinției României, iar, pe de altă parte, diversele interpretări au întotdeauna un caracter subiectiv, determinat fie de conjunctura politică, fie de afinitățile noastre inerente.

Săptămâna trecută, activitatea Senatului s-a desfășurat după un program, aș spune, mai aparte, datorită faptului că Palatul Parlamentului a fost gazda Sesiunii plenare a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice la Marea Neagră, pe care am condus-o, timp de trei zile. Această împrejurare nu ne-ar fi permis organizarea unei ședințe solemne dedicate Zilei Naționale.

Ideea organizării evenimentului de către Senat s-a conturat, într-adevăr, după decizia Președintelui României de a anula recepția de la Cotroceni, dar nu ca o replică, așa cum au speculat unii.

O recepție, chiar și cu semnificații profunde, poate fi interpretată ca un gest nepotrivit, atunci când ea vine după moartea a sute de oameni nevinovați, cum au fost tragediile de la Clubul „Colectiv” sau cele de la Paris. Nu la fel însă poată fi interpretată o ședință solemnă a Senatului sau a Parlamentului României, la care nu se bea șampanie și nici nu se dansează.

În acest context, am considerat că marcarea Zilei Naționale a României printr-o ședință solemnă este nu numai un element potrivit, ci un eveniment obligatoriu, aș spune. Acesta este motivul pentru care am inițiat această ședință solemnă și acesta este și motivul pentru care voi propune Birourilor permanente reunite ca Parlamentul României să organizeze în fiecare an o ședință solemnă a plenului Camerelor reunite dedicată sărbătorii noastre naționale.

În final, sigur că doresc să-mi exprim regretul că Președintele României nu a onorat invitația noastră. În continuare, aș dori să-l invit la tribună pe domnul Emil Constantinescu, Președintele României în perioada 1996–2000.

Domnule președinte, aveți cuvântul.

Emil Constantinescu

#5308

fost Președinte al României în perioada 1996–2000

**Domnul Emil Constantinescu** – _fost Președinte al României în perioada 1996–2000_ **:**

Domnule președinte al Senatului României, Domnule prim-ministru,

Doamnelor și domnilor miniștri, Doamnelor și domnilor parlamentari, Stimați invitați,

Doresc, mai întâi, să vă mulțumesc pentru această ocazie de a mă adresa Senatului României.

În ultima lună a anului 2015 aniversăm aproape un secol de la Marea Unire și ceva peste un sfert de veac de la prăbușirea regimului comunist.

Faptul că nu e vorba de cifre rotunde nu ar trebui să ne împiedice să ne oprim pentru câteva clipe din gâlcevile cotidiene pentru a ne gândi la trecutul, prezentul și viitorul țării noastre.

Prin ce se aseamănă și prin ce se deosebesc aceste două evenimente cruciale pentru destinul națiunii noastre?

Ambele întruchipează acele momente rare la scara istoriei neamurilor, când mulțimi de oameni sunt gata să lupte și să moară pentru un ideal. Idealul a fost și la noi, ca la multe alte popoare, libertatea. Dar românii i-au adăugat un alt ideal, cu o semnificație covârșitoare pentru supraviețuirea unei națiuni: unitatea.

În 1918, țelul a fost unirea Transilvaniei, Bucovinei și Basarabiei cu România.

În 1989, țelul a fost unirea României cu Europa Occidentală.

În 1918, românii din Transilvania, Bucovina și Basarabia nu au obținut numai libertatea națională. Prin trecerea provinciilor lor de sub stăpânirea a două imperii absolutiste la o monarhie constituțională, autohtonă, au fost asigurate pentru ei, dar și pentru minoritățile de altă naționalitate sau etnie libertatea socială și libertățile individuale, ceea ce a determinat un progres accelerat al noului stat România. Dictatura carlistă și cea antonesciană, cel de Al Doilea Război Mondial au atentat la libertățile individuale și la cele de grup, iar dictatura criminală comunistă, prin durata ei de aproape o jumătate de secol, a afectat grav conștiința democrației, care este ancora libertății.

Revoluția din Decembrie 1989, de la care se vor împlini în curând 26 de ani, a permis redobândirea unei libertăți naționale reale față de imperiul sovietic prin desprinderea de Tratatul de la Varșovia și de CAER. Românii au obținut libertățile politice, sociale și religioase, îngrădite de un sistem totalitar opresiv, dar și libertăți individuale, între care cea a cuvântului și a circulației au fost simțite imediat și practic de fiecare cetățean.

Cea mai mare provocare a tranziției postcomuniste a fost asumarea libertății individuale în respectul libertății celuilalt. Trecerea de la spiritul colectivist la spiritul comunitar, născut din adeziunea liber consfințită la un proiect comun, s-a dovedit mai dificilă decât credeam.

Forța cu care generația din 1918 a schimbat istoria a constituit-o solidaritatea umană pentru un ideal comun: unirea românilor.

Forța motrice a revoltei populare din 16 până în 22 decembrie 1989 după-amiaza a constituit-o solidaritatea împotriva unui dușman comun: regimul comunist.

Deturnarea acestui țel comun în ianuarie 1990 a dus la divizarea extremă a societății românești atât la nivelul grupurilor sociale și etnice, marcate prin confruntările de la Târgu Mureș și mineriade, cât și la nivelul familiilor și persoanelor.

Distrugerea totală a coeziunii sociale a putut fi împiedicată prin ralierea energiilor individuale la un proiect național major: integrarea europeană și nord-atlantică a României, văzută ca o garanție a libertății, independenței, progresului economic și social.

Realizarea acestui deziderat a însemnat, de fapt, finalul unui mare proiect național inițiat de revoluționarii de la 1848, continuat prin Unirea Principatelor, independența din 1877 și Marea Unire din 1918.

În mod paradoxal, tocmai după integrarea României în Uniunea Europeană coeziunea națională și socială a societății românești s-a dizolvat și, în locul ei, a apărut un alt tip de coeziune, construită în cadrul unui sistem mafiot, în care lealitatea față de statul cetățenilor a fost înlocuită cu lealitatea față de șefii instituțiilor din administrația centrală sau locală, care redistribuiau subordonaților lor o parte din beneficiile obținute din mita primită de la companiile comerciale private, care realizau profituri nemeritate din afaceri cu statul.

Sistemul mafiot s-a instaurat în România, cu osebire în ultimii 15 ani, pe baza unei structuri oligarhice create în primii ani după Revoluție prin reactivarea nomenclaturii și securității comuniste și s-a generalizat prin dorința de îmbogățire a unora și a lipsei de reacție a unei societăți lipsite de valori morale.

Garanția perpetuării sistemului mafiot s-a construit prin promovarea în fruntea multor instituții ale statului, inclusiv a celor abilitate să lupte împotriva corupției, a unor persoane incompetente profesional și corupte, care puteau fi manevrate prin șantaj.

Mișcările populare din 2012 și 2015 s-au născut din disperarea față de furtul generalizat al bogățiilor naționale. Dificultatea de a găsi un răspuns satisfăcător la aceste manifestări populare pleacă de la confuzia dintre persoanele culpabile și instituțiile pe care acestea le-au reprezentat – Guvern, Parlament, administrația locală, justiție –, precum și prin extinderea prezumției de vinovăție și asupra persoanelor competente și corecte din aceste instituții, ceea ce a generat un deficit cronic de încredere la nivel național.

Doamnelor și domnilor parlamentari,

## Distinși invitați,

În rezolvarea acestei crize, care nu este economică, politică, socială, ci este o profundă criză morală a societății românești în ansamblul ei, Parlamentului, instituția fundamentală a democrației, îi revine un rol esențial atât pe termen scurt, cât și în perspectivă îndelungată.

Având în vedere că devalizarea resurselor naționale s-a produs pe fondul unui vid și haos legislativ, precum și prin compromisuri sau delăsare în relația Parlament– administrație–justiție, este nevoie acum, când timpul nu mai are răbdare, de revizuirea legislației prin adoptarea urgentă a unor legi clare, cu sancțiuni drastice, precum și de un control strict din partea Parlamentului al aplicării legii de către toți.

Este evident că actuala campanie anticorupție, cu toate reușitele și deficiențele ei, va curăța, probabil, sub presiunea străzii, în câțiva ani, Parlamentul, Guvernul, poliția, procuratura, instanțele de judecată, serviciile de informații, mediul de afaceri, presa și societatea civilă de persoane compromise.

## Doamnelor și domnilor parlamentari,

De la înălțimea momentului istoric pe care îl celebrăm după aproape un secol, nu putem să nu ne gândim cum va evolua societatea românească după încheierea acestei campanii de curățire și ce trebuie să facem ca această evoluție pe care o dorim să fie în sens pozitiv.

După părerea mea, Parlamentul care va fi ales în 2016 și nu mai puțin actualul Parlament, în timpul mandatului pe care-l mai are, trebuie să-și propună, prioritar, să refacă prestigiul instituțiilor democratice ale statului.

Primul obiectiv este asigurarea transparenței actului legislativ și de guvernare. Este imperios necesar ca deciziile de importanță națională să fie luate în urma unor dezbateri deschise, în foruri alese prin vot și care își asumă public răspunderea pentru ele, și nu de către instituții cu activități secretizate sau la presiunea unor mulțimi ușor de manipulat emoțional prin mijloace mai mult sau mai puțin oculte. În caz contrar, riscăm să câștigăm lupta cu corupția, pierzând lupta cu democrația, o democrație atât de fragilă, așa cum s-a constituit ea în ultimii 25 de ani.

Un al doilea obiectiv fundamental este refacerea unității naționale. Aceasta nu se poate realiza prin sloganuri

ultranaționaliste sau populiste, capabile doar să genereze un climat favorabil pentru ascensiunea unor lideri autoritari.

Unitatea românilor din țară și a celor răspândiți în întreaga lume poate fi refăcută doar printr-o nouă solidaritate în jurul unui mare proiect istoric național, care să ne ajute să devenim ceea ce ar trebui să fim: o țară prosperă și respectată.

Doamnelor și domnilor parlamentari,

În următoarele săptămâni vor începe bine cunoscutele târguieli pentru împărțirea bugetului național. De 25 de ani, România merge cu spatele spre viitor, pentru că nu există o viziune pe termen lung asupra locului nostru în cadrul Uniunii Europene, al lumii globalizate, al unei societăți noi, bazată pe cunoaștere. Nu există nicio strategie de dezvoltare pe termen mediu, care să plece de la resursele naturale ale subsolului și ale solului, de la resursele umane, care să justifice angajarea resurselor financiare în programe de anvergură.

Dacă ar exista măcar o evidență corectă a resurselor minerale ale subsolului, în care, după toate estimările la nivel european și mondial, România ocupă unul din locurile 3-4 din Europa, în timp ce statisticile economice ne plasează pe locurile 27-28, ar fi clar pentru oricine că este vorba de o proastă guvernare.

Dacă ne-am pune problema de ce România, care deține unele din cele mai fertile soluri din Europa și din lume, are performanțe ale agriculturii mult mai scăzute decât Olanda și Danemarca, în care se cultivă pe soluri nisipoase și în condiții climatice mai dificile, am ajunge la aceeași concluzie: proasta guvernare și incapacitatea mediului de afaceri românesc.

Dacă ne întrebăm de ce tinerii educați în școlile românești contribuie la progresul tehnico-științific al unor țări dezvoltate industrial, ajungem la aceeași concluzie.

Subzistăm pentru că am urmat indicațiile unor foruri europene și internaționale, ceea ce n-a fost rău. Avem creștere economică datorită unor companii multinaționale care au investit în România și unor capitaluri provenind din fondul de investiții, dar, domnilor, aceste companii se vor gândi mereu la majorarea profitului, cum este normal, și nu pot ține locul unui capital românesc și unei strategii de dezvoltare bazate pe valorificarea resurselor naturale și umane proprii.

## Doamnelor și domnilor parlamentari,

Nu cade în sarcina Parlamentului elaborarea unei viziuni și a unei strategii de dezvoltare a României, dar Parlamentul se poate adresa unor instituții ale statului român care pot realiza un astfel de proiect. Academia Română și l-a asumat. Consorțiul universităților de elită din România și institutele Academiei pot fi consultate de comisiile de specialitate ale Parlamentului. Elitele academice ale României pot realiza o viziune pentru „România 2050” și o strategie de dezvoltare „România 2030” și, poate, atunci, societatea civilă românească, divizată și politizată, va fi îndreptățită să convoace partidele politice pentru asumarea acestor documente.

Un program de guvernare pe durata unui mandat parlamentar, care să derive din această strategie, acceptat de partide, împreună cu un buget multianual, ar putea detensiona campaniile electorale, eliminând disputele sterile, demagogia și populismul, atât de prezente astăzi și atât de previzibile și pentru viitor, dacă lucrurile nu se vor schimba.

Istoria României a fost marcată în ultima sută de ani de un număr imens de pierderi de vieți omenești: peste două milioane în Primul și în Al Doilea Război Mondial, și în timpul represiunilor regimului comunist. Peste un milion de oameni au fost privați de libertate în prizonierat, departe de patrie sau în temnițele comuniste.

Astăzi, nici dumneavoastră, nici cetățenilor României nu li se cere să-și dea viața pentru țară sau să-și sacrifice libertatea pentru a rezista unui regim dictatorial.

Cinste, respectul legilor, mai multă muncă în folosul public ar fi răspunsul corect al generației actuale față de sacrificiul generațiilor trecute, cărora le datorăm țara pe care o avem astăzi.

Este cea mai bună cale de a obține respectul de sine și demnitatea națională pe care ni le dorim cu toții. Acesta ar fi adevăratul omagiu adus Marii Uniri. Vă mulțumesc pentru atenție.

Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu

#17181

## **Domnul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu:**

Mulțumesc domnului președinte Emil Constantinescu. Și, acum, doresc să-l invit pe domnul Dacian Cioloș, prim-ministrul României, la microfon.

## – **Domnul Dacian Julien Cioloș** _prim-ministrul_

## _Guvernului României_ **:**

Domnule președinte al Senatului, Doamnelor și domnilor senatori, Stimați invitați,

Vă mulțumesc pentru oportunitatea de a mă adresa dumneavoastră în această ședință solemnă a Senatului României, prilejuită de sărbătorirea Zilei Naționale a României.

Pentru fiecare dintre noi, dar și pentru noi toți, împreună, ziua de 1 Decembrie, sărbătoarea noastră națională, este și un bun prilej de bilanț. Este momentul în care ne putem întreba: care sunt motivele pentru care suntem mândri de această țară și care este drumul pe care îl avem de urmat pentru ca noi, autorități publice, stat, societate, să răspundem la așteptări?

Și, pentru că sărbătorim Ziua Marii Uniri, este momentul să spunem, mai mult ca niciodată, că acest drum, pe care vrem să-l urmăm, este unul pe care trebuie să-l facem împreună – Guvern, Parlament, autorități centrale și locale –, pentru că numai așa se pot îmbunătăți și împlini așteptările pe care oamenii le au față de noi, față de statul român și față de reprezentanții săi aleși sau numiți.

Doar așa, asumându-ne fiecare dintre noi, cu conștiința împăcată, drumul pe care îl avem de urmat și schimbarea de atitudine pe această cale, putem să ne omagiem cum se cuvine înaintașii și putem spera că țara noastră va ajunge pe măsura așteptărilor noastre.

Intrăm într-un an crucial pentru România, anul în care eforturile unui guvern neafiliat politic, dar care mizează pe sprijinul partidelor politice și pe cel al instituțiilor majore, care sunt Președinția și Parlamentul României, se vor îndrepta spre construcția unui proiect de țară coerent, realizat în consultare cu cetățenii și societatea civilă, dar mai ales cu sprijinul mediului politic, dornic de reformă.

Acest proiect de țară va viza modernizarea statului, crearea condițiilor pentru folosirea superioară a resurselor de dezvoltare, indiferent că ele provin din bugetul de stat, din fonduri europene, din investiții de capital românesc sau investiții străine. Acest proiect va avea ca țintă și întărirea statului de drept, și consolidarea participării publice la conducerea proceselor de schimbare și modernizare. Mizăm pe o participare largă la acest proces prin experiențele, ideile sau faptele de care suntem capabili fiecare dintre noi.

Va fi un efort comun, care vrem să se bazeze pe încrederea societății, pe participarea tuturor celor care au idei

bune, prin punerea în valoare a creativității de care este capabilă societatea românească și pe folosirea superioară a resurselor României, dar, mai ales, va fi un an în care, pentru a profita de repornirea motoarelor dezvoltării sociale și economice ale României, va trebui să acceptăm schimbarea, ca regulă, pentru evoluție și pentru a profita de această oportunitate.

Mandatul acestui Guvern are ca miză o nouă atitudine a autorităților statului. Avem intenția să formăm împreună o administrație mai puternică, mai eficientă și, mai ales, mai adaptată așteptărilor legitime ale cetățenilor. Acesta este drumul prin care o Românie mai europeană va contribui la bunăstarea cetățenilor săi. Vom miza pe economie, pe educație, pe servicii sociale îmbunătățite, pe cultură, dar și pe o armată în plin proces de modernizare într-un proiect coerent de securitate.

Suntem într-un climat internațional agitat. Îngrijorările nu lipsesc, dar nu trebuie să uităm că, poate mai mult ca niciodată în istoria noastră, nu suntem singuri, ci alături de parteneri și aliați puternici.

Îi îndemn pe toți românii să înțeleagă că, în condițiile violenței și ale conflictului, ale instabilității și schimbărilor în plan internațional, este important, mai mult ca oricând, ca noi toți să rămânem uniți și să manifestăm solidaritate activă față de noi înșine, față de semenii noștri, față de partenerii noștri din Europa și NATO, față de frații noștri din Republica Moldova.

Ca și la 1 decembrie 1918, și astăzi, după 97 de ani, sunt convins că numai împreună putem reuși.

La mulți ani, România!

La mulți ani, români, oriunde vă aflați! Mulțumesc.

Mihai Viorel Fifor

#21685

## **Domnul Mihai Viorel Fifor:**

Domnule președinte Emil Constantinescu, Domnule prim-ministru Dacian Cioloș, Domnule președinte al Senatului, Doamnelor și domnilor miniștri, Distinși colegi,

La 1 decembrie 2015 s-au împlinit 97 de ani de la Unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu Regatul României. Voința unanimă de libertate și coeziune a românilor din provinciile istorice s-a materializat astfel în Marea Unire, proclamată de Adunarea de la Alba Iulia într-o zi care, datorită încărcăturii simbolice, va deveni zi națională.

Într-un context internațional favorabil în care marile imperii care-și alipiseră regiuni din teritoriul românesc au început treptat să se destrame, România și-a putut împlini marele ideal al Unirii. 1 decembrie 1918 marchează finalizarea procesului de unificare națională de după Primul Război Mondial, succesul demersurilor elitei politice a vremii și sacrificiul oamenilor de rând deopotrivă, al ostașilor români care și-au jertfit viața pentru a face posibil acest măreț ideal. Elita politică și simpli cetățeni și-au unit eforturile pentru a face posibilă îndeplinirea celui mai important deziderat comun: unirea tuturor provinciilor istorice în același stat, un exemplu remarcabil de solidaritate și demnitate umană din partea predecesorilor noștri. În fața provocărilor actuale, noi, cei de astăzi, ar trebui să răspundem în același spirit de solidaritate și unitate socială. Uniți putem rezolva marile probleme cu care ne confruntăm zi de zi, continuând astfel demersul progresiv al predecesorilor noștri. O abordare comunitară, participativă, în vederea atingerii unui bine comun este întotdeauna de preferat în fața unei perspective individualiste, egocentrice. Șansele de reușită cresc substanțial în momentul în care căutăm cu toții soluții la problemele care ne afectează direct, iar acceptarea celor mai bune și aplicabile idei devine astfel mai facilă pentru toți cei implicați.

Totalitarismul comunist a produs o mare ruptură între clasa politică și cetățenii de rând, între ideologia care promova grija față de om, capitalul cel mai de preț, și realitatea cotidiană a majorității românilor, care trăiau în mizerie, foame, întuneric, frig și frică. Datoria noastră, ca politicieni, este aceea de a reface legătura între vorbă și faptă, de a readuce românilor încrederea că politica este făcută de oameni pentru oameni.

Dincolo de necesitatea de a ne cunoaște trecutul, de a ne aminti cu mândrie faptele de curaj ale înaintașilor, de a promova valorile românești, nouă, parlamentarilor, ne revine obligația de a aduce politica mai aproape de oameni, de a reconstrui relația dintre alegători și aleși.

Vă invit, astfel, să facem un pas înainte și, independent de apartenența politică, să ne unim forțele în vederea îmbunătățirii nivelului de trai în România, pentru a le reda astfel cetățenilor încrederea, demnitatea și bucuria de a trăi într-un stat democratic.

Pe data de 1 decembrie a fiecărui an, poate mai mult decât în oricare altă zi obișnuită din calendar, avem datoria de a reflecta nu numai asupra trecutului predecesorilor și a prezentului nostru, dar și asupra viitorului copiilor noștri.

În acest sens, avem responsabilitatea de a lăsa copiilor noștri o patrie în care să își dorească să-și construiască un viitor promițător, să se dezvolte profesional, economic și social, să-și clădească familii care vor asigura perpetuarea valorilor autentic românești. Să ne ajutăm copiii să fie mândri că sunt români! Acesta să fie idealul nostru, al tuturor!

Avem cu toții datoria de a ne demonstra dragostea de țară nu doar verbal, ci și prin acțiunile pe care le întreprindem. Haideți să ne facem fiecare datoria, să muncim mai mult, mai bine pentru familiile noastre, să-i ajutăm pe cei neajutorați și pe cei cu care viața nu a fost atât de darnică! Să fim onești cu noi înșine și cu generațiile viitoare!

Este timpul, stimați colegi, să facem o schimbare reală în România, însă, pentru ca acest lucru să fie posibil, fiecare dintre noi trebuie să devină mai responsabil, mai implicat în tot ceea ce face și mai curajos în a duce la bun sfârșit lucrurile pe care le așteaptă de la ceilalți.

La mulți ani, România!

La mulți ani, românilor de pretutindeni!

Puiu Hașotti

#26111

## **Domnul Puiu Hașotti:**

Vă mulțumesc. Domnule președinte Emil Constantinescu, Domnule prim-ministru, Domnule președinte al Senatului, Excelențele Voastre, Distinși oaspeți, Doamnelor și domnilor senatori, A evoca astăzi faptul petrecut la 1 decembrie 1918 nu este doar un gest de îndreptățire, ci și de datorie morală.

Ceea ce s-a întâmplat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia a fost un moment unic în istoria poporului român, o stare de grație, o încununare a strădaniilor multor generații de români, între care a strălucit „generația întregitorilor”, cum o numea Nicolae Iorga.

Corolar firesc al unui proces istoric de durată, precedat în 1918 de Unirea Basarabiei, apoi a Bucovinei cu Regatul României, actul întregitor de la 1 decembrie s-a făcut pentru că un întreg popor a voit întâi și apoi pentru că Unirea nu înfățișează decât îndeplinirea firească a unei idei pe care au păstrat-o veacurile.

Atunci, la 1 decembrie 1918, românii au avut parte de o mare șansă istorică și au știut s-o fructifice. Dar nicidecum nu s-a făcut diplomație în jurul ideii românești. Această idee s-a impus ca un imperativ categoric. Diplomația n-a făcut decât să tragă concluziile unui proces istoric. Regatul reîntregit al României n-a fost creația artificială produsă la masa tratativelor într-un moment de criză a echilibrului mondial. Atunci, la Alba Iulia, a apărut ceasul unic și românii au fost conștienți de aceasta.

„România nu cere, de fapt, decât o _restitutio in integrum_ ”, spunea Ionel Brătianu, unul din principalii artizani ai acestui măreț act. „Ea nu are ambiția unor cuceriri istorice. România se ridică doar pentru a-i elibera pe frații săi, care dintotdeauna au fost uniți cu ea prin cele mai strânse legături.” Aceasta a fost ideea politică de fond a României: unită, puternică, garantă a păcii și înțelegerii în Europa.

Iar Vasile Goldiș, în preambulul Declarației de unire cu țara, afirma: „După drept și dreptate, românii din Ungaria și Transilvania dimpreună cu teritoriile locuite de dânșii trebuie să fie uniți cu Regatul României.” Iar în discursul, de multe ori uitat, ținut în Sala Tronului din Palatul Regal, la 14 decembrie 1918, același Vasile Goldiș declara: „Sire, unirea tuturor românilor într-un singur Stat a trebuit să vie. Ea s-a înfăptuit prin suferințe și sacrificii. Istoria se face prin legile țării, mai presus de orice putere omenească, dar obiectul și mijlocul acestei legi este bietul om muritor. Fericiți suntem noi, românii de astăzi, că prin noi istoria săvârșește actul măreț al unirii tuturor românilor într-un singur Stat și preafericiți suntem că norocul tocmai a destinat Statului român domnirea unui Rege mare, care a înțeles chemarea firească și sfântă a istoriei și s-a făcut conducător al sufletului românesc.”

Unirea clădită sub sceptrul lui Ferdinand Întregitorul a fost în asentimentul întregului neam românesc. Elocvente sunt în acest sens cuvintele lui Ionel Brătianu, care se adresa fraților transilvăneni: „Vă așteptăm de o mie de ani și ați venit să nu ne mai despărțim niciodată. Sunt în viața unui neam clipe de fericire atât de mari, încât ele răscumpără veacuri întregi de suferință.”

Șansa unirii a oferit și șansa de a opta. Neam vitregit de istorie, dar iubit de Dumnezeu, românii au înțeles să nu repete greșelile unui trecut, anume trista experiență a viețuirii într-un stat în care a existat o presiune etnică. Astfel, încă din Rezoluția Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, sunt stipulate clar principiile fundamentale la alcătuirea noului stat român. Era vorba despre deplina libertate națională pentru toate popoarele conlocuitoare, despre egala îndreptățire și deplina libertate în autonomie confesională, despre înfăptuirea desăvârșită a unui curat regim democratic pe toate terenurile vieții publice, despre desăvârșita libertate de presă, asociere și întrunire și multe altele.

„Să jurăm credință de aici înainte națiunii române, dar tot de-atunci să jurăm credință și civilizațiunii umane”, își încheia un discurs Iuliu Maniu. Actul Unirii de la Alba Iulia comportă semnificații deosebite, toate însă subliniind ideea fundamentală a împlinirii unui destin. Pentru toți cetățenii României se impune să arătăm că ceea ce ne dezbină poate fi pentru o zi, dar ceea ce ne unește este pentru totdeauna.

Dar tot astăzi, de Ziua Națională, avem obligația să ne întrebăm și să reflectăm asupra istoriei noastre naționale, asupra unor momente mai puțin inspirate și fericite. Și trebuie să ne întrebăm de ce construcția statală națională a durat doar 22 de ani. Am fost pe deplin vrednici de România Mare? Cum s-a putut ca doar într-un singur an, 1940, să avem atâtea eșecuri? Cât de vinovată a fost clasa politică care lupta prea adesea pentru mize meschine, care avea prea adesea discursuri demagogice, care s-a supraapreciat, inclusiv în domeniul politicii externe? Cât de mult a influențat destinul Românei decizia ca armata noastră să nu se opună deloc celor două dictate: celui de la Viena și Pactului Ribbentrop–Molotov? Eu cred că mult, foarte mult.

Fără nicio îndoială putem afirma că, dacă în 1918 s-a realizat un act politic de un mare progres istoric, cu deschidere largă către îndeplinirea dezideratelor de dezvoltare pe toate planurile națiunii române, în 1940 s-a produs un fenomen invers, de regres istoric. Prejudiciile grave aduse poporului român s-au extins pe o arie largă și au avut efecte de lungă durată, unele poate până în zilele noastre.

Vreau să spun doar că avem obligația să învățăm din momentele noastre de glorie, dar deopotrivă și din cele de rătăcire și slăbiciune. Altminteri, riscăm să pierdem dreptul de a vorbi despre istorie, dacă nu înțelegem lecția ei. Sigur că trebuie să ne aplecăm frunțile în fața înaintașilor noștri, care, cu puteri și mijloace mai puține decât ale noastre, au înfăptuit Marea Unire.

Cu ocazia Zilei Naționale, astăzi cu atât mai mult, permiteți-mi să închei cu memorabilele și pilduitoarele cuvinte ale lui George Brătianu, care cred că trebuie să fie ținute minte de toți românii, nu numai de noi, din această sală: „Întorcându-ne la izvorul pururi limpede al istoriei naționale, să știm și să culegem din experiența veacurilor de încercări, de năpastă și de suferință ale strămoșilor încrederea lor statornică și sacră în menirea și puterile acestui neam. Peste greutățile prezente și amenințările viitoare, dincolo de îngrijorările ce ne cutremură, lecția trecutului ne întărește în credința că nimic nu este pierdut cât timp păstrăm neînduplecată și neștirbită conștiința legăturii veșnice dintre acest neam și pământul său.”

Vă mulțumesc.

Daniel Constantin Barbu

#32902

## **Domnul Daniel Constantin Barbu:**

Vă mulțumesc, domnule președinte al Senatului. Domnule președinte Constantinescu, Domnule prim-ministru,

Domnilor președinți, Doamnelor și domnilor miniștri, Domnilor generali, Stimați colegi,

Atunci când a decis ca 1 Decembrie să fie Ziua Națională a României, Adunarea Constituantă din 1991 a făcut o alegere înțeleaptă. A făcut-o însă dintr-un motiv oarecum greșit. După două decenii de național-comunism, ziua de 1 decembrie 1918 ajunsese să fie privită ca un eveniment –

cel mai important, desigur – dintr-o serie lungă de episoade ce au dus la constituirea statului național al românilor.

Neîndoielnic, prima decizie a Adunării de la Alba Iulia a fost aceea de unire a tuturor românilor, dar și a teritoriilor locuite de ei, într-un singur stat. Este de just ca la 1 decembrie să celebrăm unificarea românilor într-o națiune indivizibilă. Numai că aceasta nu a fost singura măsură decretată de Rezoluțiunea de la Alba Iulia. Și nici măcar nu a fost decretată ca o împlinire metafizică a unor năzuințe de veacuri.

Unirea a fost decretată ca un act de luciditate politică, deopotrivă democratic în gândire și radical în acțiune. Unirea a fost asociată mai întâi cu înfăptuirea desăvârșită a unui regim curat democratic pe toate tărâmurile vieții publice. Și nu e o surpriză pentru mine că învățatul meu coleg, domnul Hașotti, a evocat deja acest punct.

Trei erau trăsăturile acestui regim curat democratic:

– mai întâi, deplină autonomie pentru comunitățile naționale și religioase din cuprinsul noului stat. Românii din Ardeal, Banat și Țara Ungurească fuseseră privați până în 1918 de o asemenea autonomie și nu erau dispuși să o refuze la rândul lor celor care le-o tăgăduiseră în trecut;

– apoi, libertatea neîngrădită și necondiționată de exprimare și de gândire;

– în sfârșit, „votul obștesc, direct, egal, secret, pe comune, în mod proporțional pentru ambele sexe”.

Ne-am obișnuit să celebrăm Unirea cu zel patriotic. Dovedim oare același entuziasm față de întregul program de la 1 decembrie 1918?

După aproape un veac, autonomia comunităților locale rămâne încă de făcut. La un an de la Rezoluțiune, autoritățile de la București nu s-au arătat dispuse să dea drept de vot femeilor, care au fost nevoite să aștepte încă aproape trei decenii pentru a deveni cetățeni cu drepturi depline. Nu au trecut două luni de când acest Parlament a încălcat, sub comandamentul unui populism de conjunctură, spiritul și litera Rezoluțiunii de la Alba Iulia. Pentru participanții la adunare, votul pe comune era nu numai un drept, dar și o responsabilitate, un drept și o responsabilitate a celor cu rădăcini în comunitatea lor locală, un gest de solidaritate cu viața și munca comunității. Pentru participanții la Adunarea de la Alba Iulia, familiari și ei, ca și noi astăzi, cu un vast fenomen de migrație și emigrație, votul prin corespondență ar fi fost o contradicție în termeni, o fantezie de neconceput.

Unirea a fost asociată, în al doilea rând, cu o reformă agrară radicală și cu exigența lărgirii sferei drepturilor sociale. Pe scurt, în toamna anului 1918, românii ardeleni, coordonați în mod spontan de notabilitățile locale, au organizat o mișcare colectivă de nesupunere și au încheiat un nou contract social în afara și împotriva statului, care pentru ei, atunci, era cel maghiar. Au elaborat, astfel, în decembrie, la Alba Iulia, o agendă politică democratică de inspirație jeffersoniană și wilsoniană:

- vot universal inclusiv pentru femei;

- pluralism;

- descentralizare;

- autoguvernare locală;

- recunoașterea dreptului la diferență și la dizidență;

- participarea cetățenilor la formarea deciziilor politice;

- drept de veto pentru minoritățile etnice, religioase și

- culturale;

- drepturi sociale substanțiale.

Această agendă nu numai că nu a fost dusă până la capăt, dar pare chiar pusă, astăzi, în pericol în câteva din punctele ei fundamentale. Mai mult chiar, prin intermediul manualelor și al riturilor politice, statul român – mai ales, dar nu exclusiv, cel comunist – a șters orice urmă de semnificație democratică din conținutul mișcării de emancipare națională, politică, socială la care au participat românii ardeleni în 1918.

Zi națională prin Constituția din 1991, 1 Decembrie nu este celebrat ca un triumf al societății asupra aparatelor statului, ci ca o sărbătoare marțială a statului național.

Dacă este să luăm în serios ceea ce s-a petrecut la Alba Iulia în 1918, ar trebui să aniversăm nu un eveniment patriotic, ci un manifest democratic – textul Rezoluțiunii –, ce ar putea avea pentru noi aceeași însemnătate politică și civică pe care Declarația de independență o are pentru americani. 1 Decembrie nu a fost un eveniment militar și guvernamental, ci unul eminamente civil. Armata maghiară era demobilizată, cea română abia se pregătea să treacă Carpații, jandarmeria, poliția și toate autoritățile centrale și locale se aflau în stare de disoluție ori de derută.

Cu toate acestea, în Ardeal, în Banat și în părțile locuite de români din Ungaria domnea ordinea, pentru că elitele locale românești, asociate în două partide, Partidul Național Român și secția română a Partidului Social Democrat din Ungaria, au știut să se autoguverneze și să-și organizeze comunitățile pentru administrarea treburilor curente, desigur, dar mai ales pentru cel mai vast proces electoral din istoria României, ce nu a fost pus în operă de un guvern.

Convocate de fruntașii și militanții celor două partide, au avut loc în fiecare comună și în fiecare oraș întruniri cetățenești în care au fost desemnați reprezentanți pentru Adunarea de la Alba Iulia. Înarmați cu credențiale, cu asentimentul unor alegători pe care nu-i convocase la urne vreo autoritate publică, acești reprezentanți au adoptat textul Rezoluțiunii.

A venit, poate, timpul să admitem că 1 decembrie nu este numai ziua în care națiunea s-a desăvârșit prin unirea tuturor românilor în cuprinsul aceluiași stat, 1 decembrie este și ziua în care ar trebui să celebrăm democrația reprezentativă, pluralismul, în care s-ar cuveni să recunoaștem rolul central al partidelor politice democratice în istoria noastră contemporană, rol la fel de mare ca și cel al armatei ori al guvernelor. Pe această cale, s-ar putea să înțelegem mai bine că patriotismul nu este doar un sentiment, ci, în egală măsură, o alegere rațională. Montesquieu a scris cândva că adevăratul patriotism înseamnă să iubești legile patriei tale, dacă merită dragostea cetățenilor.

Ține de acest Parlament, dacă va fi dispus să se inspire din principiile și valorile din care s-a hrănit Rezoluțiunea de la Alba Iulia, să le dea românilor motive să fie adevărați patrioți.

## Doamnelor și domnilor,

Cei care au urmărit parada de ieri au văzut că națiunea e pe mâini bune. Avem președinte, avem prim-ministru, avem armată, avem pompieri, avem tehnică de luptă, avem chiar și dube gata să-i ducă pe dușmanii națiunii la închisoare, nu trebuie să ne facem griji.

## Doamnelor și domnilor colegi,

În actuala criză de regim, democrația reprezentativă, drepturile și libertățile cetățenilor nu ne mai au însă decât pe noi. Parlamentul a rămas singura instituție cu vocația de a îndeplini programul democratic al Adunării de la Alba Iulia. Ține de noi, doamnelor și domnilor senatori, să demonstrăm că avem voința de a o face.

Vă mulțumesc.

Klárik László Attila

#40469

## **Domnul Klárik László Attila:**

Stimate domnule președinte Emil Constantinescu, și, dacă-mi permiteți, pentru mine, pentru totdeauna, stimate domnule profesor, pentru că mi-a fost mentor,

Stimate domnule președinte al Senatului, Stimați invitați,

Stimați colegi senatori,

Îmi revine deosebita onoare să vă adresez câteva gânduri în numele Uniunii Democrate Maghiare din România și al comunității maghiare din România de Ziua Națională a României. Și mă închin în fața măreției acelor gânditori, acelor lideri ai societății românești de acum 100 de ani, cei care au conceput Proclamația de la Alba Iulia, o proclamație profund europeană, poate mai europeană decât multe principii enunțate atunci în Europa vestică, așa-zis democratică.

Ei au exprimat niște idealuri care au reușit să pornească modernizarea statului român, niște idealuri care au fost înfrânte de sisteme totalitariste, niște idealuri pentru care luptăm și astăzi.

Desigur, eu vă adresez cuvinte din partea etniei maghiare din România și nu pot să fac distincție de acest lucru. Și nu cred că este un lucru rău, pentru că așa consider: că identitatea națională este o valoare fundamentală a fiecărui om. Un om lipsit de identitate națională este ca o barcă purtată de valuri, fără busolă și fără cârmaci. Dar, dincolo de această identitate, care este o valoare profundă a fiecărui individ, înainte de toate, suntem oameni. Și la Universitatea București de la un mare mentor am învățat o vorbă: limba este doar o haină, important este cum gândim și cum acționăm.

Etnicii de care aparțin și eu, de aproape 100 de ani, contribuie la construirea unui edificiu, care este statul român modern. Și la propriu, și la figurat, am pus câte o cărămidă. Am avut personalități la care ne uităm cu mândrie. Am avut, pur și simplu, gânditori sau politicieni care au militat pentru drumul european al României sau am avut oameni simpli, care au pus câte o cărămidă chiar și la Palatul Parlamentului.

Însă nu pot să nu mă gândesc că trăim vremuri de criză. Criza economică cred că a scos la suprafață crize mult mai profunde, nu numai la noi, în România, din păcate, în toată Europa. Cred că toată Europa se confruntă astăzi cu o criză morală profundă, o criză de idealuri, criză de mari proiecte în care cetățenii să aibă încredere, care să mobilizeze, care să dea voința, idealismul să construim în continuare acel edificiu care să ne fie casa comună a tuturor.

Noi asta dorim! Asta dorim: să participăm la realizarea, la construirea acelui edificiu care să fie casa noastră, a tuturor, în care să ne creștem copiii în pace, în respect reciproc și să avem siguranța că nu vor părăsi acea casă.

Cu aceste gânduri, vă doresc „La mulți ani!”, sincer! Vă mulțumesc.

Cuprins

Stenograma

Ședința solemnă a Senatului consacrată sărbătoririi zilei de 1 Decembrie –

Întrebări și interpelări adresate în scris Guvernului de către senatori 8