Georgică Severin

Am solicitat să iau din nou cuvântul pentru niște precizări. Nu neapărat pentru un drept la replică adresat mie, ci, dacă vreți, pentru un drept la replică adresat istoriei.

Noi nu ne-am propus această zi de 10 mai neapărat pentru că vorbim de data de 10 mai; pentru că ea are deja o simbolistică ce face parte din istoria neamului nostru. Dacă ar trebui să căutăm chichițe, am putea să ne gândim la diferența dintre calendarul iulian și cel gregorian, la schimbarea care a avut loc. Nu ăsta este scopul. Scopul este să ne împăcăm cu istoria noastră, să o respectăm și să nu uităm un lucru: că orice țară, înainte de a se uni, trebuie să fie independentă. Puteam să fim uniți cu toții, fie sub coroană austro-ungară, sau puteam să fim într-o mare unitate, dar să fim gubernii rusești. Momentul independenței a marcat, în cu totul alt mod, nașterea noastră ca partener pentru restul Europei, dacă vreți, pentru restul lumii. În rest, nu eram decât niște simple principate aflate sub suzeranitatea Istanbulului.

Deci, din acest punct de vedere, a discuta dacă ziua independenței este sau nu importantă pentru România mi se pare un lucru caduc. În al doilea rând, aș vrea să spun un lucru. Împăcarea cu istoria se face, într-adevăr, și cu trecutul nostru monarhist. Într-adevăr, în 1990, primirea de care s-a bucurat Majestatea Sa Regele Mihai poate nu a fost cea corectă. Nu poate, sigur nu a fost cea corectă. Dar îmi aduc aminte că, săptămâna trecută, în dreapta Majestății Sale stătea premierul României. Un semn mai clar de împăcare cu istoria nu cunosc. În timp ce cel care este acum încă Președintele României, în 2012, vorbea de actul de la 23 august ca de un act de trădare națională. Unde sunt rușinea și lipsa de împăcare cu trecutul nostru? Să ne gândim la acest lucru.

Iar, în final, domnule președinte Antonescu, vă rog să supuneți totuși plenului amendamentul pe care l-am propus noi pentru celălalt text de lege, ca ziua de 10 mai să se numească simplu „Ziua Independenței”.

Vă mulțumesc.