Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·12 aprilie 2016
procedural · respins
Nicolae Vlad Popa
Discurs
Am spus și ieri: acesta este unul dintre monopolurile statului extrem de bănoase. Este foarte, foarte ușor să ai monopolul pe proprietatea intelectuală a altora. Pentru că legile se fac aici, nu la Monitorul Oficial, dar Monitorul încasează bani pe legile făcute de Legislativ și încasează bani buni, pentru că, dacă – e adevărat că se susține –, dar dacă ați vedea cât rămâne în plus față de nevoile de tipărire și de salarizare a celor din consiliul de administrație, diferența e cam mare. De ce? Pentru că e monopol și monopolul îți fixează el prețurile, nu negociezi, nu faci ceea ce se numește informarea cetățeanului.
Și, atunci, e firesc ca noi – ieri am votat lucrul acesta – să-l întărim prin votul de astăzi, pentru că, ați văzut dumneavoastră, avem două rapoarte negative, două rapoarte de respingere.
Așadar, cele două documente vor pleca la Camera Deputaților. Poate să plece acesta primul și celălalt mai apoi, că acolo redactarea durează. Și, atunci, intrăm într-un conflict, să zicem, din punctul de vedere al deciziei noastre, așa că eu vă rog foarte mult să urmăm ceea ce am făcut ieri, prin votul împotriva raportului și prin votul pentru inițiativă.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.