Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·13 februarie 2008
Dezbatere proiect de lege · retras
Marius Marinescu
Discurs
Am văzut că zâmbiți, domnule președinte de ședință Radu Berceanu. Dumneavoastră aveți aer condiționat acasă și în mașină. Deci nu vă pasă de amărâții care, în timpul caniculei, nu mai pot să respire și ajung la spitale. Mă așteptam.
## Stimați colegi,
Vreau să vă spun că atât frigul, cât și canicula afectează grav sănătatea populației și, așa cum oferim un ajutor pentru modernizarea centralelor termice, la fel trebuie să acordăm și un ajutor persoanelor sărace pentru a-și achiziționa un aparat de aer condiționat.
Vreau să vă spun că, anual, mor mii de oameni din cauza caniculei. Să ne gândim că sunt aproximativ două milioane de handicapați, de care unii colegi ai noștri se amuză, care nu se pot deplasa și care au în casă peste 40 de grade vara, când este caniculă. Această idee mi-a venit după ce m-a sunat o persoană cu handicap care m-a invitat acasă – dumnealui locuia la etajul 9 – pentru a-mi demonstra că în casă avea 41 de grade vara trecută, pe caniculă. Suna la Salvare și nu venea.
În sfârșit, vreau să vă spun că numai în București sunt peste 1.000 de apeluri vara, în situații de caniculă. Cu banii cheltuiți pentru aceste deplasări ale Salvării, pentru medicamentație, se poate rezolva această problemă acordând un ajutor pentru achiziționarea unui aparat de aer condiționat persoanelor care sunt sărace, care au un venit de sub 5.000.000 de lei/persoană, sub salariul minim pe economie.
Eu cred că ar trebui să ne gândim și la acești oameni, exact cum spune o vorbă a românilor: „Iarna trebuie să-ți faci car și vara sanie”.
La fel și noi, domnule președinte de ședință Radu Berceanu, trebuie să ne gândim la acești amărâți, ca în perioada de vară să nu mai moară din cauza caniculei. Altfel, îi avem cu toții pe conștiință.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.