Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 ianuarie 2013
oath taking · respins
Gabriel Andronache
Discurs
Amendamentul Grupului parlamentar al PDL pentru acest text de la alin. (1) este de eliminare a propunerii de modificare și de menținere a textului inițial, pentru că noi îl considerăm acoperitor, în timp ce textul propus spre modificare este un text care lasă loc la interpretare, putând genera motive nejustificate de respingere a cererii, cum ar fi faptul că toate motivele în drept și în fapt invocate în cererea de arestare preventivă, spre exemplu, ar fi neîntemeiate.
De aceea, vă rugăm să susțineți amendamentul nostru de eliminare, pentru că noi considerăm că textul actual aflat în vigoare, așa cum s-a demonstrat și de-a lungul legislaturii trecute, este acoperitor. Pe baza acestui text am primit probe de la Parchetul General ori de câte ori a existat o situație care a impus aplicarea art. 24. Au fost și unele situații în care poate nu s-a întâmplat chestiunea aceasta, însă s-a motivat foarte clar în cererea ministrului justiției de ce nu s-a întâmplat lucrul acela.
Vă mulțumesc mult.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.