Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·4 august 2005
procedural · respins
Gheorghe Funar
Aprobarea ordinii de zi ∫i a programului de lucru
Discurs
Amendamentul porne∫te de la prevederile legii, ∫i anume tinerii, Ón sensul prevederilor prezentei legi, sunt persoane majore Ón v‚rst„ de p‚n„ la 35 de ani la data depunerii documenta˛iei necesare repartiz„rii unei locuin˛e construite prin A.N.L.
Amendamentul comisiei vizeaz„ ad„ugarea f„r„ nici un temei, Ón mod arbitrar, a unui an dup„ v‚rsta de 35 de ani, p‚n„ la data repartiz„rii locuin˛ei. S-a ajuns, doamnelor ∫i domnilor senatori, Ón situa˛ia ca mul˛i tineri care ∫i-au depus documenta˛ia Ón vederea ob˛inerii unei locuin˛e prin A.N.L., Ónainte de v‚rsta de 35 ani, s„ ajung„ la data repartiz„rii acelor apartamente la v‚rsta de 35 de ani ∫i o zi sau o s„pt„m‚n„, sau o lun„ ∫i nu au mai beneficiat de locuin˛e, nu datorit„ lor, pentru c„ ∫i-au depus documenta˛ia Ón termen, ci datorit„ A.N.L.-ului.
18 MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 107/4.VIII.2005
Pentru a nu se mai ajunge Ón asemenea situa˛ii ∫i la procese inutile Ón diverse instan˛e, am propus respectarea Óntocmai a legii, respectiv s„ se ia Ón considerare v‚rsta de 35 de ani la data depunerii documenta˛iei necesare, f„r„ s„ corel„m cu data c‚nd A.N.L.-ul termin„ blocul.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.