Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 martie 2002
other · adoptat
Ion Predescu
Discurs
Amendamentul, sigur, are raþiuni suficiente. Acolo se g„se∫te bunul, la consumator, eventual expertizare... adic„ date privind litigiul care se poate na∫te din aceast„ modalitate de comerþ.
Problema, pentru mine, este ceva mai delicat„. Œn ce m„ prive∫te, m-a surprins, sunt f„r„... Nu am la mine avizul Comisiei juridice, de numiri, disciplin„, imunit„þi ∫i valid„ri, pentru c„ la noi au fost dezbateri Óndelungate ∫i bine v„ amintiþi c„ am avut numeroase amendamente cu care reprezentanþii ministerului, 2—3 persoane deosebit de iniþiate Ón materie, au fost Ón totalitate de acord. Noi nu ne-am a∫teptat c„ nu vor fi acceptate de Comisia economic„, c„ nu vor fi preluate. Noi le-am apreciat ca fiind deosebit de concludente a∫a cum le-a formulat comisia, pentru c„, Ón principal, am þinut s„ asigur„m ∫i garanþiile juridice Ón aceste raporturi care se desf„∫oar„ pe un asemenea plan.
Reglementarea aceasta nu poate s„ fac„ abstracþie sau s„ se abat„ de la dreptul general, de la dreptul comun al sistemului naþional juridic rom‚n. Œn general, Ón lume, bazele r„m‚n tot Ón dreptul comun, numai c„ modalitatea de realizare este tehnic„, este modernizat„, este de alt„ natur„ dec‚t cea obi∫nuit„, clasic„.
De aceea am st„ruit noi ∫i am g„sit de cuviinþ„ c„ trebuie acceptate ∫i toate textele prezentate ca amendamente, reprezent‚nd garanþie pentru cet„þeanul cump„r„tor, pentru cet„þeanul consumator.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.