Iulian-Alexandru Muraru

469 cuvinte

Analiza discursului

Populism: 0 · fără
Anti-pluralism: 0 · fără
DQI: nivel 0 · fără justificare
Voce: —

Codat de flash-lite. Metodologie

Discurs

„Ana de Bourbon-Parma, un ambasador al României1 2 3, al imaginii valorilor profunde, departe de țară*”

Pe 18 septembrie 1923 se năștea Ana de BourbonParma, cea care avea să devină regina Ana, prin căsătoria cu ultimul rege al românilor, Mihai I.

Prin numele său, purtat mereu peste tot în lume, a fost un ambasador al României, al imaginii valorilor profunde, departe de țară. Prin modul demn și simplu în care a trăit și a slujit omul destinului său, Ana a României a fost un miracol de susținere pentru Mihai I. „Simt că trebuie să fac mai mult pentru omul meu și pentru visele lui. Dumnezeu mi-a dat omul vieții mele”, spunea regina.

În contextul ședinței

A vorbit neîntrerupt, în lipsa regelui, după 1992 și după vizitele pe care le-a făcut în România, despre sufletul și satul românesc, despre autenticitatea României profunde, pe care a regăsit-o acolo unde comunismul nu a reușit să distrugă tot, în biserici și în sate. A cunoscut în anii exilului și după 1989 mii de români* care au trecut pragul casei din Versoix, devenită capitala regalității românești. Prin regele Mihai I și prin acești oameni, prin amintirile regelui și prin poveștile de viață ale românilor, și-a proiectat adevărata imagine a țării sale.

Drumul său din exil până acasă marchează o viață plină de tensiuni și frământări, care reface traseul parcurs cândva de inima reginei Maria. Și parcă niciodată cuvintele regelui Mihai nu au avut mai mult sens – „răbdarea poate fi o armă împotriva destinului istoric”.

Ana a României lasă în urmă amprenta unei personalități covârșitoare1 2. Naturală până în cel mai mărunt gest, delicată, dar puternică, discretă, dar cu o prezență atât de marcantă, ea ne demonstrează că nu e nevoie de tron și de coroană pentru a domni cu adevărat.

Prin generozitatea și maniera inconfundabilă de a se apropia de oameni, Ana a României duce mai departe trăsăturile reginei-mamă Elena. La fel ca înaintașa sa, a știut să-și mascheze cu demnitate propriile răni. Unindu-și destinul cu al regelui Mihai I, a ales să servească aceeași cauză – cauza neamului românesc.

Regele a vorbit arareori despre soție, așa cum a procedat cu tot ceea ce a iubit peste măsură. Am recitit recent puținele-i cuvinte, profunde, tandre și pline de sevă. În lumina de astăzi, ele conturează portretul celei fără de care viața regelui, a familiei sale și a întregii regalități românești de după 1947 n-ar mai fi fost aceleași: „Mulți dintre strămoșii ei au avut pe umeri soarta Europei. Unii au fost eroi, iar câțiva au fost sanctificați. Regina a mers la război ca simplu soldat, iar apoi a acceptat, alături de noi, soarta de a aștepta și de a spera. Nu ar fi putut exista pe pământ cineva care să ne stea alături cu atâta credință și curaj. Soarta a pus-o alături de Elisabeta, Maria și Elena, reginele României.”