Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 martie 2019
Declarații politice · respins
Dumitru Oprea
Discurs
„ANAF face eforturi mari pentru a obține neîncrederea contribuabilului”
Pe parcursul lunii martie, site-ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală a generat mari probleme la depunerea declarațiilor specifice perioadei. Guvernul României a amânat depunerea declarației unice, motivul principal fiind că spațiul privat virtual nu funcționa decât la miezul nopții, iar cetățenii nu au reușit completarea la timp a formalităților. Mai mult, nici certificatele digitale nu au putut fi folosite zile întregi. O asemenea situație este greu de imaginat pentru un stat care își dorește să elimine economia neagră și să încurajeze contribuabilii să adopte conformarea voluntară. Iată de ce relația românilor cu Fiscul oglindește disfuncționalitatea generală a relației dintre cetățean și stat.
În plină revoluție digitală, plătitorii de taxe și contabilii autorizați se luptă de ani și ani de zile cu bătaia de joc a ANAF față de timpul și munca lor. În lipsă de soluții viabile, guvernanții prelungesc termene, dau peste cap tot calendarul fiscal și creează haos. Timpul pierdut se traduce automat în bani pierduți pentru bugetul de stat. Prin urmare, România nu colectează suficiente taxe și impozite, nu doar din cauza evazioniștilor de profesie, ci și a incompetenței ANAF. În plus, cu sutele de modificări aduse anual Codului fiscal niciun sistem informatic din lume nu ar putea ține pasul! Cum să ai un portal performant, dacă nici funcționarii ANAF nu știu ce formulare vor folosi luna următoare, totul fiind la „inspirația de moment” a celor care conduc Ministerul Finanțelor Publice?
Cu banii investiți până acum în infrastructura informatică s-ar fi putut construi un sistem care să rivalizeze cu cel al unor state mult mai dezvoltate. Așadar, nu alocările bugetare au lipsit, ci proiectele duse la bun sfârșit. Și iată cum țara în care sectorul IT crește de la un an la altul are un fisc cu probleme informatice de lumea a treia!
O relație de încredere între stat și cetățean pornește de la cele mai mici detalii și abia mai apoi se fundamentează pe programe de guvernare, dar nu ca ale coaliției PSD–ALDE. Oamenii își vor plăti taxele și impozitele în măsura în care vor vedea că banii lor se întorc sub formă de servicii de calitate și investiții importante în infrastructură. Din nefericire, situația
actuală nu face decât să ducă la minimul istoric încrederea cetățeanului în stat!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.