Anexa I – Starea actuală a sistemului de termoficare
Pentru o parte dintre producători, Guvernul a atins o nouă performanță prin neplata subvențiilor de la buget, generând un nivel record pe lanțul creanțe-arierate, care, spre exemplu, pentru un singur producător, a ajuns să depășească 200 de milioane de euro.
Nerespectarea de către Guvern a propriilor angajamente bugetare a determinat producătorii să angajeze credite cu dobânzi foarte mari, pe termen scurt, încărcând și mai mult costurile, și așa mari, datorate ineficienței și vechimii echipamentelor.
De asemenea, lipsa de coordonare de către Guvern a deciziilor autorităților de reglementare, respectiv ANRE și ANRSC, a permis stabilirea de către acestea, în mod eronat, a pierderilor ca procent din energie, fapt care nu are nicio legătură cu fenomenul fizic.
Aceste procente s-au materializat în datorii ale operatorilor de termoficare de peste 3,5 miliarde de lei la sfârșitul anului trecut, din care numai datoriile către bugetul de stat erau de circa 1 miliard de lei.
Ca o primă concluzie, putem spune că Guvernul ar fi trebuit să susțină sistemele de încălzire centralizată de înaltă eficiență printr-un plan de acțiune de redimensionare, modernizare, retehnologizare, și nu de desființare a lui.
Pe lângă finanțarea investițiilor în sistemele de termoficare, trebuiau continuate și programele de investiții în contorizarea individuală și în reabilitarea termică și anveloparea clădirilor. În orașele mijlocii și mari, trecerea de la sistemele centralizate existente la soluția individuală de încălzire cu centrală de apartament, pe lângă impactul și consecințele negative prezentate, are următoarele inconveniente:
– costul de investiție, însumat, în centrale de apartament și refacerea rețelelor de gaze naturale este dublu față de costul retehnologizării sistemului centralizat;
– dependența exclusivă a consumatorilor de o unică sursă de gaze naturale din import, scumpă și care are o prognoză de creștere accentuată a prețului.
În cazul renunțării la sistemele de încălzire centralizate, România nu-și poate atinge angajamentele față de Uniunea Europeană, legate de creșterea eficienței energetice cu 20% și de reducerea emisiilor cu 20%, respectiv de utilizarea resurselor regenerabile de energie în proporție de 24% și de păstrarea securității energetice.
În memorandumurile de finanțare încheiate, fondurile sunt destinate finanțării sistemelor centralizate, și nu sistemelor
individuale, deci ar deveni imposibilă accesarea acestor fonduri.
O altă greșeală fundamentală a fost realizată în domeniul reglementării.
Astfel, pentru reglementarea activităților energetice funcționează, în prezent, două autorități naționale, și anume: ANRE (pentru energie electrică și cogenerare și pentru gaze naturale) și ANRSC (între altele, pentru încălzire urbană din centrale termice).
Se constată însă o lipsă în coordonarea celor două autorități, apartenența lor la ministere diferite determinând menținerea concurenței dintre centralele termice de apartament ce utilizează gaze naturale și cogenerarea de înaltă eficiență.
În absența unor măsuri, reglementări și semnale economice corecte privind prețul energiei la consumatori, aceste aspecte au produs mutații și perturbări greu de corectat, ce au condus la compromiterea cogenerării ca soluție economică corectă, în favoarea încălzirii individuale.
În ceea ce privește reglementarea energiei termice, aceasta este atât în competența ANRE, pentru producerea în cogenerare, cât și în competența ANRSC, pentru producerea în centrale termice și pentru transportul, distribuția și furnizarea căldurii. Astfel, un operator economic care exploatează întreg sistemul centralizat, în care sursa de producere este în cogenerare, este reglementat de două autorități, care aplică principii și metode de reglementare de multe ori diferite. La acestea se adaugă autoritățile locale, prin stabilirea prețului local de furnizare.
Exigențele impuse de participarea la piața de energie electrică sunt o altă greutate întâmpinată de producătorii în cogenerare, deoarece:
– sunt supuși riscului tranzacționării la preț marginal, mai mic decât costul de producere, în condițiile în care oprirea instalațiilor ar necesita costuri mari de pornire-oprire;
– pentru unitățile care nu au rezervă în funcționare 100%, plata unor cheltuieli mari pentru dezechilibre determinate de fiabilitatea redusă a instalațiilor și inerția mare a sistemului ce funcționează prin ardere de lignit;
– plata unor garanții în avans (la OPCOM), în condițiile în care producătorul nu are disponibilități bănești, iar situația economică nu permite accesarea unor credite.
Trebuie menționat în mod special efectul defavorabil al reglementărilor ANRE privind metoda de alocare a costurilor din cogenerare, între electricitate și căldură, metodă prin care energia termică produsă în cogenerare a devenit necompetitivă în fața soluțiilor alternative de încălzire individuală. Costul ridicat al căldurii a mărit presiunea atât asupra consumatorilor, cât și asupra bugetelor locale pentru ajutoare sociale. Pe de altă parte, aplicarea acestei metode a descurajat investitorii străini și a discreditat cogenerarea.
Coordonarea politicilor de reglementare impune existența unei singure autorități de reglementare pentru energia termică produsă și livrată în sistem centralizat. Cu toate acestea, deși au fost comasate nenumărate instituții și autorități în cadrul deciziilor Guvernului de ieșire din recesiune, acolo unde era foarte necesar au rămas autorități care se „calcă pe picioare”, cum este cazul ANRE și ANRSC, accentuând birocrația, confuzia și majorând costurile.
Spre deosebire de alte țări cu climat temperat, în care funcționează o singură strategie energetică și o singură lege pentru acest subsector al energeticii naționale, în România au fost elaborate mai multe strategii și un întreg pachet de legi, hotărâri, ordonanțe, ordine de miniștri, precum și un număr ridicat de reglementări secundare, insuficient corelate între ele.
Strategiile energetice publicate în perioadele guvernelor anterioare au fost contestate și neacceptate încă de la postarea pe internet.
La această dată, din punct de vedere al Strategiei energetice naționale, există doar documentul postat pe site-ul MECMA: „Elemente de strategie energetică pentru perioada 2011–2035. Direcții și obiective strategice în sectorul energiei electrice” și documentul MAI: „Serviciul public de încălzire. Principii pentru deschiderea pieței”. Nefiind legiferate, aceste documente exprimă doar intenții de evoluție rezultate din compilarea materialelor redactate de-a lungul anilor, insuficiente pentru fundamentarea unor strategii coerente, unitare, pentru atragerea de investiții în sursele de înaltă eficiență energetică, clamate și solicitate de toate organismele europene.
Actorii pieței energiei termice distribuite prin SACET-uri (Sistemele de Alimentare Centralizată cu Energie Termică), respectiv: populația, autoritățile locale, operatorii de termoficare, furnizorii de energie primară (companiile miniere, companiile petroliere și cele furnizoare de gaze naturale, silvicultorii, fermierii care dețin culturi de cereale, procesatorii din unele subramuri ale industriei alimentare), nu dispun, în prezent, de un program strategic de lungă durată, asumat prin consens, pentru orientarea, cu risc redus, a finanțărilor în energetica urbană și rurală.
Investițiile de mediu nu produc valoare economică adăugată, în schimb generează cheltuieli suplimentare care trebuie recunoscute și plătite ca atare de către consumatorul final.
Desigur, rezultatele principale ale unui astfel de proiect sunt: un mediu mai curat și păstrarea locurilor de muncă.
Acesta este sensul nealterat și real al conceptului de dezvoltare durabilă. Obținerea doar a unui mediu mai curat, prin anihilarea activităților umane și prin anularea locurilor de muncă, evident, nu este o țintă acceptabilă.
Exemplificăm cele mai sus amintite cu informațiile, tabelele și graficele următoare:
În 102 localități sunt sisteme centralizate de termoficare, din care în 95 de localități s-a furnizat energie termică în sezonul rece astfel:
– 25 de localități au sisteme care deservesc mai mult de 10.000 de apartamente. Cantitatea de energie termică furnizată de acestea reprezintă 93% din totalul energiei termice furnizate la nivel național;
– 18 localități au sisteme care deservesc între 3.000 și 10.000 de apartamente și reprezintă 4,3% din totalul energiei la nivel național;
– 11 localități au sisteme care deservesc între 1.000 și 3.000 de apartamente. Cantitatea de energie termică furnizată de acestea reprezintă 1,2% din totalul energiei termice furnizate la nivel național;
– 41 de localități au sisteme care furnizează energie termică la mai puțin de 1.000 de apartamente, iar energia
termică furnizată reprezintă 1,2% din totalul energiei termice furnizate la nivel național.
Din punct de vedere al combustibilului utilizat, gruparea celor 54 de localități care au mai mult de 1.000 de apartamente racordate la sistemul centralizat se prezintă astfel:
– 14 localități în care se utilizează cărbune lignit-huilă (combustibilul de bază) și hidrocarburi;
– 28 de localități în care se utilizează gaze naturale (combustibilul de bază) și păcură;
– 3 localități în care se utilizează păcură sau CLU (combustibilul de bază);
– 9 localități unde se folosește apă fierbinte produsă în centrale electrice de termoficare care nu aparțin autorităților administrației publice locale; resurse regenerabile (biomasă) – 2 localități; apă geotermală – 1 localitate.
De menționat că, pentru iarna 2011–2012, în încă 10 localități sistemul centralizat a devenit inoperant.
Numărul de apartamente deservite de sistemele centralizate de alimentare cu energie termică
Din aceste date rezultă că, în România, apartamentele de bloc sunt racordate în proporție de 73% la sisteme de încălzire centralizată, iar numărul locuitorilor deserviți este de circa 5 milioane.
Situația prețului energiei termice la consumator
Din grafic rezultă că există discrepanțe de preț de la o localitate la alta, situația datorându-se prețului combustibilului, pierderilor diferențiate pe rețelele termice, cât și eficienței diferențiate de producere a energiei termice.
## Situația subvențiilor (I)
Situația subvențiilor (II)
În cazul neasigurării subvențiilor de la bugetul de stat, conform legislației în vigoare recent promovate de Guvern, cuantumul acestora va trebui suportat de către autoritățile locale.
Acest fapt va conduce la creșterea cuantumului subvenției locale, grevând asupra bugetelor consiliilor locale. Există premisele ca majoritatea consiliilor locale să nu poată plăti această subvenție, fiind obligate să aleagă doar între cele două variante, respectiv: să crească PLR (preț local de referință) sau să nu plătească subvenția, ambele cu consecințe negative asupra încasării facturilor de către operatori.
Situația prețurilor locale de referință
Prețul local de referință este egal cu prețul căldurii, din care se scad subvențiile de la bugetul de stat și de la bugetul local: PLR = preț căldură – subvenția buget de stat – subvenția locală
Situația prețurilor și a subvențiilor pentru anul 2010
Pentru anul 2010, prețurile plătite de populație s-au situat între 120 de lei și 250 de lei/Gcal, iar prețul mediu la nivel național a fost de 183,6 lei/Gcal. În iarna 2011–2012, prețurile plătite de populație vor fi cuprinse între 186 de lei și, respectiv, 534 de lei.
Creșterea PLR-ului conduce la micșorarea gradului de suportabilitate a populației.
Suportabilitatea
Pentru ca plata energiei termice să fie suportabilă de către bugetul unei gospodării, la nivel european, se consideră un prag convențional de suportabilitate de 10%.
Astfel, dacă cheltuielile cu energia termică sunt mai mari de 10% din veniturile gospodăriei, acestea sunt nesuportabile.
În cazul țării noastre, se consideră că pentru un apartament cu suprafața de 60 m² (2 sau 3 camere) consumul mediu anual de energie termică al acestei unități a fost calculat la 10 Gcal.
În condițiile anului 2010, valoarea anuală a energiei termice pentru un apartament este de 183,6 lei/Gcal x 10 Gcal = 1.836 lei, iar pentru iarna 2011–2012, prin anularea subvenției, valoarea anuală a energiei termice pentru același apartament va fi cuprinsă între 2.200 lei și 5.340 lei.
Din analiza datelor INS privind veniturile medii pe gospodărie la nivel național, împărțite pe decile, exprimate în lei/lună, a rezultat că numai gospodăriile din decilele superioare 8, 9 și 10 pot suporta prețul căldurii, astfel:
Prin urmare, chiar în condițiile subvenționării prețului energiei termice, în România valoarea energiei termice este foarte greu de suportat de către consumatori.
Aceasta demonstrează un nivel accentuat de sărăcire a populației.
Termenul consacrat este de „sărăcie energetică”, fiind exact ceea ce le lipsea românilor, pe lângă măsurile de austeritate adoptate de Guvern în ultima mie de zile.
Dacă retragerea subvenției de la bugetul de stat ar fi pusă în proporție de 50% în factura populației, prețul mediu plătit de populație ar crește de la 183 de lei/Gcal la circa 300 de lei/Gcal. În aceste condiții, costul anual al căldurii devine 30.000 de lei și este suportabil numai pentru gospodăriile din decila 10, îngreunând și mai mult încasarea facturilor la energie termică.
## Evoluția suportabilității
Suportabilitatea prețului căldurii evoluează în funcție de:
– evoluția prețului combustibililor (tendința acestor prețuri este de creștere, în special pentru gazele naturale);
- evoluția veniturilor gospodăriilor;
- reabilitarea rețelelor termice, care au pierderi de căldură
- de până la 40%, față de nivelul de pierderi optim de 18%;
– reabilitarea termică a clădirilor, prin care se pot realiza economii de energie termică pentru încălzire de circa 40-50%;
– retehnologizarea surselor de căldură prin introducerea unor unități performante de producere a căldurii și prin implementarea măsurilor de mediu;
– modul de finanțare a reabilitărilor și retehnologizărilor, fonduri nerambursabile, credite bancare sau combinate, având ca efect introducerea costurilor de finanțare în prețul căldurii.
În concluzie, putem afirma următoarele:
1. Prin eficientizarea și dezvoltarea sistemelor centralizate, există o marjă de creștere a pieței consumului de căldură în termoficare de cel puțin 40% în România.
2. Prin păstrarea și dezvoltarea SACET, se pot atinge țintele impuse României ca țară membră UE privind eficiența energetică, utilizarea resurselor regenerabile și dezvoltarea durabilă. Astfel, dezvoltarea SACET este, deci, o opțiune strategică pentru România.
3. Fiind un domeniu cu inerție mare, pentru dezvoltarea acestui sector energetic sunt necesare strategii efective, clare și care să genereze un cadru de reglementare stabil, care să încurajeze investițiile publice și private în domeniu. Strategia națională și strategiile locale de termoficare au o vechime mai mare de trei ani și nu corespund în totalitate directivelor Uniunii Europene privind eficiența energetică.
4. Există o disfuncționalitate în cadrul de reglementare, ca urmare a existenței a două autorități de reglementare în domeniu (ANRE și ANRSC) și a disipării între ministere a responsabilităților (Ministerul Administrației și Ministerul Economiei).
5. Dată fiind lipsa de experiență a autorităților locale în domeniu, vor trebui create pârghii pentru apariția de parteneriate public-private și dezvoltate proiecte tipizate pentru diversele tipuri de zone locuite și localități.
6. Fondurile necesare sunt foarte importante: circa 5 miliarde de euro pentru dezvoltarea/reabilitarea SACET-urilor și alte 6 miliarde de euro pentru îmbunătățirea izolației termice a clădirilor.
7. Operatorii sistemelor de termoficare sunt societăți decapitalizate ca urmare a politicii de tarifare practicate de ANRE și a transferului către investiții a unei părți din veniturile curente, reprezentată de subvenția reinvestită.
8. Sistemul contractual în care asociația de locatari este beneficiarul final nu permite cea mai eficientă cale de colaborare între producătorul de energie și consumatorul final – proprietarul.
9. Sistemul de acordare a subvențiilor nu a fost adresat/țintit consumatorilor vulnerabili.
10. Nu este încurajată utilizarea resurselor regenerabile pentru proiectele de cogenerare urbană.
11. Strategia României de gestionare a deșeurilor urbane prevede doar crearea de depozite ecologice, și nu recuperarea energetică a acestora.
Eliminarea acestui cerc vicios nu se poate face aruncând greutatea pe umerii populației și, eventual, ai administrației locale, în condițiile în care numai în București numărul celor care au nevoie de subvenție este de peste 450.000 de oameni, conform declarației primarului general.
Prezenta moțiune constituie, deopotrivă, o sinteză a celor mai importante date și informații din domeniul termoficării, reper pentru activitatea parlamentară, guvernamentală și, sperăm, un sprijin pentru autoritățile locale și instituțiile ce își desfășoară activitatea în acest domeniu.
Concluziile și măsurile propuse sunt o consecință logică a stării de fapt, prezentată realist, fidel și fără accente de natură ideologică.
De aceea, propunerile noastre privind modificarea imediată a legislației, în vederea susținerii producției de energie termică în cogenerare de înaltă eficiență, definirea consumatorului vulnerabil, valorificarea superioară a materiei prime energetice autohtone și, mai ales, revenirea asupra schemei de sprijin atât a producătorilor, cât și a consumatorilor pentru iarna 2011–2012, sunt măsuri urgente și obligatorii, valabile pentru orice formulă guvernamentală și care vă sunt la îndemână, fără a încălca acordurile încheiate, în numele României, cu FMI, Banca Mondială sau Uniunea Europeană.
O eventuală neaplicare a acestor măsuri nu se constituie într-un refuz al unui demers politic al opoziției, ci într-o decizie cu grave consecințe asupra dezvoltării economice durabile a României, asupra dreptului la un trai decent, dar, mai ales, va afecta și împovăra generațiile viitoare, care nu pot participa astăzi la decizie, dar care vor fi obligate să suporte un efort multiplicat, atât în plan economic, cât și în plan social.
Uneori, nu este suficient să știi, trebuie să și aplici, nu este suficient să vrei, trebuie să și acționezi, iar dacă până astăzi nu ați știut, cu informațiile din prezenta moțiune, nu vă rămâne decât să vreți și să acționați.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.
Alexandru Cordoș · 3 octombrie 2011 · monitorul.ai