Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 aprilie 2024
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Florin Piper-Savu
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
„Angajamente respectate – spitale regionale de ultimă generație”
Împlinind promisiuni de lungă durată, Guvernul Ciolacu pune piatra de temelie pentru o schimbare majoră în sistemul medical.*
România investește în trei spitale regionale noi, care să ofere servicii medicale moderne, centralizate, astfel încât să îmbunătățească îngrijirile de sănătate. Cele trei spitale regionale mult așteptate, din Iași, Cluj și Craiova, vor fi cele mai avansate spitale din România, deservind zona Moldovei, zona Transilvaniei și Oltenia.
Românii așteaptă de mult aceste spitale regionale*, care să ofere servicii performante și să rezolve una dintre marile probleme din prezent, cea a spitalelor care nu acoperă toate specialitățile și serviciile sau nu au laboratoarele necesare, pacientul fiind nevoit, astfel, să meargă de la un spital la altul ca să se trateze.
Iașiul își deschide porțile pentru cel mai mare spital regional din țară, cu 850-1.000 de paturi și 20 de săli de operație, gata să primească pacienți critici și cazuri complexe din Regiunea Nord-Est.
Clujul începe să scrie o nouă pagină în cartea serviciilor medicale de calitate, cu un spital proiectat pentru maximum 850 de paturi, ce a demarat lucrările pe 18 aprilie.
Craiova nu rămâne în urmă, pregătindu-se să inaugureze un centru medical impresionant, cu 800 de paturi, șase centre medicale și 20 de săli de operație, cu startul lucrărilor fixat pentru 26 aprilie.