Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·2 februarie 2010
Informare · respins
Cornel Ghiță
Discurs
„Anul 2010 – Anul european pentru lupta împotriva sărăciei”
Declarația mea de astăzi aduce în atenția dumneavoastră faptul că Uniunea Europeană a declarat anul 2010 drept Anul luptei împotriva sărăciei. Conferința de lansare a acestei campanii a avut loc la data de 21.01.2010, la Madrid, sub președinția Spaniei la Uniunea Europeană.
În alocuțiunea de deschidere, președintele José Manuel Durao Barroso a menționat că „anul 2010 a apărut de la dorința comună a Uniunii Europene de a spune NU sărăciei și de a respinge noțiunea de marginalizare. Este necesar – susține dânsul – să intensificăm acțiunile pentru reducerea incidenței inacceptabile a acestui fenomen”.
Printre prioritățile generale pe care Uniunea Europeană și le-a propus pentru anul în curs se regăsesc și evidențierea și recunoașterea drepturilor sociale ale fiecărei persoane, integrarea socială a cetățenilor, promovarea coeziunii sociale la nivelul statelor membre. Astfel, anul 2010 este o oportunitate de a face schimbări în politicile sociale ce pot crea un impact real asupra eliminării inegalităților.
Anul european pentru combaterea sărăciei și excluziunii sociale reprezintă un instrument important care va contribui la reiterarea în conștiința publică a importanței acțiunilor privind lupta împotriva sărăciei. Ca deputat PD-L, membru în cadrul Comisiei pentru muncă și protecție socială din Camera Deputaților, vreau să asigur Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale de spijinul meu în susținerea campaniilor ce urmează a fi demarate de statul român pentru promovarea acestei campanii privind combaterea sărăciei și a excluziunii sociale.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.