Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 martie 2019
Declarații politice · respins
Vasile Florin Stamatian
Discurs
„Anul 2018 – un minim istoric de copii născuți în România!”
Anul 2018 a însemnat un minim istoric de copii născuți în România, cei mai puțini din ultimii 50 de ani. Conform unui studiu publicat de Institutul Național de Statistică, în 2018 s-au născut 173.000 de copii, în condițiile în care în 2011, considerat un an de criză, s-au născut peste 180.000 de copii. Aceste date statistice ar trebui să îngrijoreze clasa politică din România. Dar se pare că pe cei care conduc astăzi România nu îi îngrijorează deloc.
Instabilitatea politică și economică, exodul tinerilor, dar și sărăcia multor cupluri sunt doar câteva dintre motivele pentru care s-a ajuns în acest punct. Și mă întreb dacă statul român și instituțiile abilitate au în vedere, măcar acum, în cel de-al 12-lea ceas, să facă ceva pentru a ridica rata natalității.
Există un paradox al natalității în România – părinți care își doresc copii, dar nu îi pot avea, statul român finanțând puține proceduri de fertilizare, chiar dacă numărul cazurilor de infertilitate este, din păcate, în continuă creștere; părinți care au copii la vârste înaintate, numai după ce și-au consolidat o carieră; părinți care își lasă copiii de izbeliște prin orfelinate și mulți părinți care pleacă în afara țării pentru a le oferi copiilor o viață mai bună.
Declinul demografic al României s-a accentuat. Nu vă îngrijorează deloc acest aspect?
Stimați guvernanți, nu aveți strategii și soluții concrete pentru a-i sprijini pe tineri. Aceștia nu au locuri de muncă bine plătite, nu sunt ajutați să aibă un spațiu locativ, nu pot obține credite mai ușor etc. Și ne mai mirăm că România se depopulează pe zi ce trece...
Fără copii nu există viitor nici pentru părinți, nici pentru țară! Nu trebuie ignorat acest lucru! România se prăbușește demografic și îmbătrânește repede.
În calitatea mea de medic, de părinte și bunic mă îngrozesc la faptul că România nu va mai avea un viitor, dacă statul nu face nimic în acest sens!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.