Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 septembrie 2024
Declarații politice · respins
Ilie Toma
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară interes de grup · poziţional
- Voce
- —
Discurs
„Anul «Avram Iancu»”
În acest an s-au împlinit două secole de la nașterea lui Avram Iancu – „Crăișorul Munților”.
Este important să știm sau să ne reamintim că s-a născut în 1824, în Țara Moților, în satul Vidra de Sus, din județul Alba, sat care astăzi îi poartă numele.
Nașterea este percepută de mulți ca un nou început, un punct zero al vieții, după care încep să se scrie fapte ce pot schimba destine, pot influența comunități și pot lăsa amprente asupra generațiilor viitoare.
Nașterea lui Avram Iancu poate fi văzută ca un semn al destinului, un început al luptei pentru libertate și identitate națională.
Îmi permit să consider că momentul nașterii Crăișorului reflectă nu doar începuturile luptei pentru libertate, ci și speranța unui început pentru fiecare generație.
Avram Iancu rămâne o pildă de viață pentru noi toți, o figură emblematică a istoriei românești, un simbol al luptei pentru drepturile românilor din Transilvania.
Întruchiparea aspirațiilor românilor, Avram Iancu nu este doar o parte a trecutului. Ne inspiră și în prezent, ne călăuzește în drumul nostru spre viitor, ne responsabilizează și ne îndeamnă să fim activi și implicați. Totodată, ne încurajează să lucrăm împreună, *indiferent de diferențele noastre1