Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 septembrie 2019
Declarații politice · respins
Ioan Balan
Analiza discursului
- Populism
- 1 · moderat
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- voce proprie
Discurs
„Anul școlar a început, iar vechile probleme rămân neschimbate”
Nu știu cum au reușit, în ultimii ani, guvernele PSD să umbrească atât de puternic emoția deosebită a elevilor care pășesc pentru prima dată în școală sau a celor care se întorc din vacanță să audă primul clopoțel. De ani și ani de zile se cunosc principalele probleme pe care le întâmpină sistemul românesc de învățământ și, în locul unor decizii înțelepte, care să remedieze aceste neajunsuri, problemele se adâncesc de la un an la altul. PSD este de șapte ani la guvernare* și, tot de șapte ani, elevii claselor a VII-a constată că în prima zi de școală nu au manuale. Sunt elevii care nu au avut niciodată manuale noi la începutul anului școlar. Nici ceilalți elevi nu sunt mai fericiți, pentru că sunt nevoiți să preia manuale mai vechi, rupte, cu foi lipsă, după care trebuie să învețe, pentru că retipărirea manualelor încă nu este gata, din incompetența celor care populează Ministerul Educației*.
Apoi, școala, în loc să fie acel loc atrăgător, care să te întâmpine la intrare cu miros de var proaspăt pe pereți, flori în curte și cu o curățenie exemplară în spațiile comune, a devenit o sperietoare unde te temi dacă-ți pică sau nu tavanul în cap și unde toaleta a rămas tot acolo unde o știm din străbuni, în fundul curții. Ministerul Educației a avut la îndemână sute de milioane de lei pentru a reclădi rețeaua școlară, atât de la buget, cât și din fonduri europene sau din împrumuturi de la Banca Mondială, și, cu toate acestea, la școli nu a ajuns decât, poate, niște mărunțiș.