Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·14 septembrie 2002
procedural · respins
Dumitru Codreanu
Discurs
Aºa cum am precizat, acesta este un raport suplimentar la primul raport care a fost negativ din partea comisiei. Împreunã cu prietenii ºi colegii mei din comisie, cei
de la putere, am convenit asupra acestui raport negativ din februarie, având în vedere cele expuse de cãtre directorul de atunci al A.D.S.-ului, director care probabil se schimbã acolo ori de câte ori este nevoie de ceva.
În urma discuþiilor particulare, deci nu în cadrul comisiei, împreunã cu domnul senator Matei ºi acest domn Ñ fostul director al A.D.S.-ului Ñ s-a întrebat de ce vor sã vândã. Ni s-a rãspuns cã sunt interesaþi pentru a da cele aproximativ 74 ha de teren pentru A.N.L. Aceasta s-a întâmplat dupã aceea ºi eu consider cã este corect Ñ ca membru al Partidului România Mare Ñ ca aceste terenuri aflate undeva la ieºirea din Bucureºti, aparþinând Societãþii HORTICOLA, sã fie transferate la A.N.L. pentru a se face blocuri pentru tineret, aºa cum este prevãzut în Programul de guvernare al P.S.D.-ului.
Aceastã problemã s-a rezolvat printr-o ordonanþã de urgenþã ºi terenul respectiv a trecut de la HORTICOLA la A.N.L. În consecinþã, nu mai era nevoie de intervenþii pe acest transfer de proprietãþi.
Ce sunt aceste proprietãþi? Pur ºi simplu niºte magazine. Probabil cã Regia Protocolului de Stat se ocupã ºi de vânzarea florilor, a dudelor Ñ eu ºtiu ce mai vor sã facã ei? Ñ ºi transferul acestor spaþii cãtre Regia Protocolului de Stat.
Nu cred cã este normal aºa ceva, deoarece aceste proprietãþii pot fi concesionate, trecute sau cumpãrate, conform Legii nr. 268/2001 în vigoare, ºi nu trebuia sã mai venim cu o trecere dintr-o parte în alta.
Ceea ce spunea domnul secretar de stat referitor la juriºti nu e adevãrat.
Domnule secretar de stat,
Mergem împreunã la A.D.S., undeva la etajul 2, în douã birouri, au ºi plãcuþe la uºi, sunt vreo 12 juriºti care pot sã-ºi facã treaba atunci când vor.
Ca atare, Partidul România Mare nu va fi de acord cu acest proiect de lege. Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.