Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·4 martie 2013
Dezbatere proiect de lege · retrimis
Dumitru Oprea
Discurs
Aparent, este un subiect banal, dar, vă spun sincer, cred că două zile am zăbovit, pornind de la 1990, trecând prin 1994, până la 2011, să văd chinurile facerii. Și, într-adevăr, era prevăzută o astfel de tehnică pentru eliberarea unor legitimații pentru a intra în Europa, mai departe, monitorizarea autobuzelor și a anumitor tipuri de autobuze, și ele modificate prin alte ordonanțe, ca provideri de servicii de transport persoane și multe altele, inclusiv transportul pe căile ferate, când, din stație în stație, biletele date ajungeau într-un sistem centralizat.
Ar fi fost prea frumos.
Toată povestea este prorogată până la 31 decembrie 2014 și, din 2015, veteranii de război și toți cei care sunt în categoria aceasta vor primi astfel de legitimații de transport tip card. Dar, la propunerea de acum, am constatat câteva lucruri care probabil că pot fi abordate.
Este corectă propunerea comisiei de a se interveni și pe art. I, fiindcă, într-adevăr, erau acolo niște lucruri care duceau la tehnica de folosire a cardului și picau din start, dar există, la art. II, punctul 2, art. 16[1] , care, se spune, va avea următorul cuprins: „Pentru a putea beneficia de facilitățile prevăzute la art. 16 lit. a) persoanelor respective li se vor elibera legitimații de transport tip card...”
Printr-o astfel de formulare, practic, persoanele respective nu vor putea beneficia de toate prevederile legale, pentru că nu au un astfel de card.
Propunerea mea ar fi ca aici să fie o condiționalitate: după 1 ianuarie 2015, pentru a putea beneficia de facilitățile prevăzute de art. 16 lit. a) care este parte integrantă a acestei legi, persoanelor respective li se vor elibera legitimații de transport tip card până la 31 decembrie 2014.
Altfel, vă spun, prin art. 16[1] li se blochează dreptul la gratuitate.
Apoi, la art. III, din viteză, se spune „se abrogă”. Lit. e) la care se face trimitere este un amendament la Ordonanța Guvernului nr. 8/2011. Dacă s-ar fi citit cu atenție conținutul ordonanței cu pricina, acolo, la art. 1 alin. (1), se spune: operatorii economici care efectuează livrări de bunuri cu amănuntul, precum și prestări de servicii direct către populație sunt obligați să utilizeze aparate de marcat electronice fiscale.
Iar la art. 2 se exceptează de la prevederile art. 1, adică partea de fiscalitate, pentru bilete de tramvai, pentru abonamente.
În momentul în care ați abrogat asta, înseamnă că pentru fiecare bilet de tramvai și pentru fiecare abonament trebuie să se emită chitanță fiscală, pentru că art. 2 spune foarte clar: transportul public de călători – cu amendamentul „în interiorul unei localități”, nu tot transportul public de călători – pe bază de bilete sau abonamente tipărite, conform legii, precum și cu metroul.
Deci dacă se abrogă art. III, așa cum apare, practic, la fiecare bilet vândut trebuie să vină Fiscul și să-i dea amendă pentru că nu a dat și chitanță fiscală.