Constantin Tămagă

## **Domnul Constantin Tămagă:**

Domnule președinte, Doamnelor și domnilor senatori, Domnule ministru,

Vă rog să-mi permiteți să afirm cu convingere că această moțiune simplă pentru o problemă atât de complexă cum este agricultura și tot ce este legat de aceasta va avea, dincolo de rezultatul votului politic și de consecințele acestuia, un impact public pe care cetățenii României, implicați sau nu în economia rurală, îl vor percepe ca semnal al unui interes care ar trebui să conducă la o decizie politică majoră, și anume agricultura trebuie să fie prioritatea națională a României, prioritatea oricărei guvernări și capitolul cu care să înceapă orice construcție a bugetului anual, dar mai ales multianual.

Dacă vom reuși să determinăm înțelegerea că agricultura, serviciile specifice, economia rurală în general trebuie să se reconsidere ca principal motor al economiei românești și dacă societatea va accepta și impune clasei politice o asemenea abordare pe o perioadă lungă de timp, atunci putem spune că moțiunea a avut succes.

Doamnelor și domnilor senatori,

Nu cred că trebuie să fim mari specialiști sau mari analiști politici pentru a ști că agricultura României a echilibrat balanța de plăți decenii la rând, a susținut industria și construcțiile, a plătit datoriile de tot felul, prin sacrificiul înțeles sau impus populației rurale.

Nu trebuie să socotim prea mult pentru a vedea că agricultura, industria alimentară și serviciile specifice pot contribui la produsul intern brut cu 20%, asigurând necesarul de consum al populației, fără importuri și cu un excedent de peste 10 miliarde de euro pentru export.

De ce nu se întâmplă aceste lucruri și de ce agricultura și satul românesc se află în situația jalnică de acum? Răspunsul este simplu și dur: politica agricolă a României a fost făcută prost de către necunoscători și a fost subordonată altor interese decât cele ale producătorului român.

Dacă se alocă agriculturii 1% din PIB, când facilitățile lipsesc cu desăvârșire, iar producătorul român este aruncat în jungla unei concurențe nemiloase și neloiale, când este supus discriminării prin politici agricole comune, dar diferite și dezavantajoase pentru el, țăranul român are răspunsuri: ori nu cultivă pământul, ori produce doar pentru el și familia lui, ori încearcă să eludeze sistemul legislativ, încearcă să nu moară și trăiește în continuare în robie pe propriul lui pământ.

Dacă o asemenea politică l-ar dezavantaja doar pe producătorul agricol, încă nu ar fi atât de dramatic. Este sigur însă că și mai nefaste sunt consecințele pe ansamblul economiei românești, pentru cetățenii țării, dar mai ales pentru cei care merg zi de zi la piața de produse agroalimentare și constată cum coșul zilnic este tot mai ușor și tot mai scump.

Nu putem să pretindem țăranului român să facă el protecția socială, prin truda lui și a familiei lui, și să nu primească nimic în schimb. El nu vrea mult, nu vrea în niciun caz pomană, vrea doar condiții egale cu fermierii din Uniunea Europeană. Vrea sistem național de creditare, politici agricole coerente pe perioadă lungă, protecția produsului agricol intern în concurența cu importurile, sistem național de prelucrare a produselor strategice, sisteme naționale de irigații și desecări, instituții naționale de reprezentare a intereselor agricultorilor, fără imixtiune politică, și să participe la toate deciziile majore ce privesc agricultura și dezvoltarea rurală. Vrea sprijin diferențiat pentru terenurile lucrate față de cele nelucrate și diferențiere pentru agricultura comercială față de agricultura familială.