Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·2 mai 2011
Informare · respins
Orest Onofrei
Discurs
Dacă este să facem totuși ceva pentru agricultură, trebuie să facem nu așa cum facem noi de obicei. Eu am propus ca, dacă toate guvernele declară agricultura prioritate națională...
Prioritate națională înseamnă prima, că bugetul țării ar trebui să fie buget agricol, și apoi restul, că ministrul agriculturii ar trebui să fie măcar viceprim-ministru, că ministrul agriculturii ar trebui să fie membru în CSAT, pentru că vorbim de siguranța alimentară a unei nații. Și, dacă tot ne pricepem și tot am făcut pacte de tot felul, cred că un pact național pentru agricultură ar putea fi lucrul cel mai bun pe care îl putem face noi toți.
Aș vrea să închei, parafrazând ceea ce se spune la cununiile din Biserica Catolică. Dacă cineva are de făcut ceva pentru agricultură, s-o facă acum, dacă nu, să tacă. Să tacă, pentru că este foarte greu să vezi oameni care vin și...
Eu prefer oamenii care vin să spună că au făcut ceva pentru agricultură, decât oamenii care vin și ne explică extrem de convingător că au stat degeaba în acel post.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.