Vă mărturisesc că aș începe, și trebuie să încep așa, prin a-i mulțumi ministrului pentru gestul de eleganță de a-mi oferi un buchet de flori și, în același timp, vă mărturisesc, oarecum, situația inconfortabilă în care mă aflu, pentru că discutăm despre domeniul educației, un domeniu pentru care, trebuie să mărturisesc din start, nu există prea multă dragoste în această țară. Acesta este, poate, sentimentul meu de tristețe și de mare mâhnire.
## Domnule ministru,
Adresându-mă dumneavoastră, vă mărturisesc că, ascultându-vă, mi-am dat seama că aveți toate șansele să deveniți un politician de vârf în această țară, pentru că abordarea dumneavoastră nu pornește de la realitățile sistemului.
Am considerat că o moțiune nu este un moment în care să ne împroșcăm cu noroi unii pe alții, dar este un moment în care dezbaterea poate să aducă soluții care să îmbunătățească demersurile din acest sistem.
De aceea, dați-mi voie, mai întâi, să vă spun că sunt câteva lucruri pe care trebuie să vi le corectați, pe care le-ați anunțat de la acest microfon și care sunt incorecte.
Sigur, poate necunoașterea lor vă mărturisesc că este o calitate, și nu este nici o scuză, de aceea vă atrag atenția asupra faptului că Legea nr. 221/2008 a fost votată în unanimitate de Parlamentul României. Mi-aș dori și acum să o putem aplica și mi-am dorit și m-am străduit permanent ca pentru educație să existe mai mulți bani.
Mă uit în sală și văd doi miniștri, al actualului Cabinet și al fostului Cabinet, din care am făcut parte, care nu pot să nu spună cât de mare a fost zbaterea mea pentru un buget mai mare pentru sistemul de educație. Nu nepăsarea, ci lipsa de resurse este adevărul neaplicării acestei legi și cred că Parlamentul are obligația față de acest sistem și față de profesori ca, în momentul ieșirii din criză, să ne întoarcem cu fața către sistemul de educație și să-i alocăm resursele necesare. Are dreptul, prin lege, la 6% din produsul intern brut. Vă rog să calculați dumneavoastră cât este finanțarea de anul acesta.
Nu avem ce risipi, domnule ministru, pentru că sărăcia nu poate să fie risipită, iar sistemul de educație este un sistem cu un buget subfinanțat, un buget extrem de sărac.
Veniturile proprii, anul acesta, s-au dublat, în condițiile în care în anul 2009 nu s-au realizat nici jumătate din cele care erau prevăzute în bugetul anului 2009.
## Domnule ministru,
Sunt multe proiecte din fondurile europene. A fost una dintre preocupări. M-aș bucura ca proiectele care au trecut de evaluare să poată să fie alocate sistemului de învățământ, pentru că există această cale de a mai aduce ceva din fondurile structurale către sistem, dar este corect să spunem că proiectele care au primit evaluările – celor care au fost în categoria evaluatorilor – la 1 octombrie au fost contractele semnate în urmă cu două sau trei săptămâni. De aceea bursele doctoranzilor nu se acordă de șase luni, nu pentru cei care au inițiat aceste proiecte, ci din vina lor, și, sigur, din respect pentru adevăr, trebuie să recunoașteți că au existat deficiențe care ne-au adus într-o asemenea situație.
Ecaterina Andronescu · 7 aprilie 2010 · monitorul.ai
## Domnule ministru,
Este corect să spuneți că ați putut să măriți salariile învățătorilor pentru că a existat o ordonanță de urgență a Guvernului, aprobată în anul 2009, care vă permitea să faceți acest lucru, deci a fost o inițiativă înainte de actul dumneavoastră de mărire a salariilor învățătorilor, așa cum este corect să spuneți că proiectul pentru construcția de grădinițe a fost preluat, de dumneavoastră și de mine, de la predecesorul meu, respectiv de la ministrul Adomniței.
Cred că este un moment de corectitudine din partea noastră să avem respect față de adevăr, după cum la fel de corect este să spuneți că pentru a avea în România anului 2012 Secretariatul Bologna s-a lucrat multă vreme în comisiile europene, în organismele europene, în așa fel încât în România să creștem prestigiul educației și prin prezența în anul 2012, aici, a Secretariatului Bologna.
Vorbiți că universitățile au nevoie de sânge proaspăt. Sunt de acord cu dumneavoastră, dar așteptăm deblocarea posturilor de la 1 octombrie. Așteaptă, în primul rând, cei tineri, cei tineri pe care dorim să îi avem în sistem, pentru că un an de pauză la intrarea în sistem este un an care se răzbună mult mai târziu, când, sigur, nici eu și nici dumneavoastră nu vom mai fi pe pozițiile pe care suntem acum.
## Domnule ministru,
Dacă nu aș fi fost obligată într-un fel să corectez lucrurile pe care le-ați spus...
Vă rog să nu mai spuneți niciodată că sistemul de învățământ funcționează pentru o clientelă politică, pentru că acest lucru nu este corect, după cum, poate nu știți, dar vă rog să vă informați, în orașele și localitățile din România se comasează școli care au 650 de elevi. Vă dau două exemple: Deva și Brad. Numai pe acestea le știu eu, dar ele sunt mult mai multe.
La fel de corect este să spunem că sistemul de învățământ avea, la 1 septembrie 2009, datorie de un miliard de euro pe lucrările de construcții efectuate și neplătite. Este o mare sarcină pe sistemul de învățământ, pentru care va trebui să găsim soluții.
Dacă nu aș fi fost obligată să spun aceste lucruri, aș fi început, domnule ministru, prin a vă spune că atunci când v-ați prezentat în fața Comisiilor reunite pentru învățământ, comisiile Senatului și Camerei Deputaților, v-am acordat votul meu, iar votul acela nu a fost un vot politic, dimpotrivă, dacă vreți, a fost un vot de solidaritate cu cel care, vremelnic, se așază pe scaunul atât de cutremurat al lui Spiru Haret.
De aceea, domnule ministru, nu voi înțelege niciodată abordările dumneavoastră politice și am să vă rog, de pe acel scaun, să aveți abordările slujitorului acestui sistem, să vă considerați parte a acestui sistem, pentru că sistemul educației naționale, fără eforturile celor care și-au închinat mulți ani din viață ca să-l slujească, nu poate să-și crească performanța. De aceea vă adresez, cu tot respectul, această rugăminte și de aceea am venit la acest microfon.
Poate că lucrurile pe care vi le mai spun acum în câteva minute mi-ar fi plăcut să vi le spun – pentru că, de felul meu, nu sunt un om conflictual și nu alerg după imagine publică – într-o discuție personală, dacă m-ați fi invitat, în aceste trei luni, să împărtășim din experiența pe care, poate, și eu o am și poate că este ceva mai mare decât a dumneavoastră.
## Domnule ministru,
Pentru adevăr, vă spun că ați preluat mandatul de ministru al educației de la prim-ministrul Emil Boc și cred că nu este un secret pentru nimeni acest lucru.
M-ați surprins pentru prima dată – am considerat că abordarea dumneavoastră a fost una pur politică – atunci când, la două ore după ce ați preluat mandatul prin depunerea jurământului în fața Președintelui României, ați semnat o ordonanță de urgență prin care posturile din învățământ se diminuau cu 15.000.
Mi-ar fi plăcut, domnule ministru, să aveți puțină răbdare, să-i întrebați pe cei din minister, să stați de vorbă cu cei din sistem, pentru că puteați să eficientizați cheltuielile și fără această ordonanță de urgență. Puteați, împreună cu inspectoratele școlare, să găsiți căile de a eficientiza resursele. Acum, din păcate, este complicat de spus că mai avem ce eficientiza.
Apoi, m-ați surprins prin modul în care ați acceptat bugetul anului 2010, cu fondurile din venituri proprii dublate, care niciodată nu se vor putea realiza.
Mi-ar plăcea, domnule ministru, să vă văd în prima linie a bătăliei pentru legea salarizării unitare mai demnă și mai corectă pentru profesori.
Stimați colegi,
Trebuie să recunoaștem, dacă astăzi vorbim de lipsa performanțelor din învățământ sau a unor performanțe din învățământ, trebuie să recunoaștem că profesorii sunt demotivați, pentru că nu pot să fiu de acord cu dumneavoastră, domnule ministru, atunci când nu spuneți, de la acest microfon, că salariile profesorilor nu sunt suficiente pentru rolul social pe care îl au și pe care trebuie să-l joace în continuare.
Mi-ar plăcea, domnule ministru, să nu vă asociați celor care decredibilizează școala românească. Școala românească are nevoie de încredere. Școala românească nu este lipsită de performanță. Dovadă stau cei trei mii de lucrători de toate gradele profesionale care muncesc în străinătate și care reprezintă produsul școlii românești.
Sigur că ne dorim, fiecare dintre noi, cei care slujim școala, să creștem performanța în sistem, dar nu putem să spunem că școala românească este de doi bani. Acest lucru eu nu pot să îl accept, așa cum nu-i pot accepta pe cei care spun și vorbesc despre „găștile” din universități. Îi rog pe cei care fac asemenea afirmații să le nominalizeze, în așa fel încât, dacă există, nu au ce căuta și trebuie să le eradicăm din sistemul românesc de învățământ.
Ați promovat un proiect de lege care, după opinia mea – și vă mărturisesc că l-am citit cu toată atenția și cu toată grija –, este incompatibil cu valorile democrației și cu idealul educațional care sunt asumate în prima parte a legii.
Într-adevăr, sunt de acord cu dumneavoastră că o lege trebuie să dea stabilitate, predictibilitate și să modernizeze sistemul, dar acest lucru nu se poate face decât printr-un consens național. Altfel, cel care vine după dumneavoastră va încerca să schimbe legea după ideile lui. De aceea, această lege are nevoie de dezbatere și de consensul național de care vorbeam.
Sigur, despre lege sunt multe de spus. Nu sunt de acord cu regândirea ciclurilor de învățământ preuniversitar, pentru că nu există argumente care să justifice creșterea performanțelor, ci, dimpotrivă, pentru o asemenea regândire a ciclurilor.
Nu sunt de acord cu eliminarea titularizării și cred că titularizarea nu este o favoare pe care o facem dascălilor, este o necesitate pentru stabilitatea sistemului de învățământ. Este extrem de importantă. Uitați-vă că și alte țări, la a căror performanță ne place să ne uităm, au acest subiect bine fixat prin lege.
Sigur că dați puteri discreționare și directorului, și modului în care este gândit consiliul de administrație, cu care să știți că eu, personal, nu am fost de acord. Cred că școala, comunitatea școlii trebuie să aibă mai multă autonomie, trebuie să dăm încredere profesorilor că pot gestiona problemele școlii, sigur, cu parteneriatul social din localitate, dar cred că trebuie să avem mai multă încredere în ei.
Nu pot să fiu de acord că, practic, legea lichidează autonomia universitară. Degeaba vorbiți de la acest microfon altceva, pentru că atâta vreme cât în lege se precizează cum se face accesul într-un campus universitar, care, după părerea mea, nu este nici măcar de competența cartei universitare, ci de un regulament de ordine internă, și până la cum să-și aleagă rectorul... Dar o comunitate academică, prin libertatea academică pe care o asigură Constituția – tocmai de aici rezultă câștigul –, trebuie să se poată autoconduce, ea trebuie să-și dezvolte valorile, pentru că
valorile academice sunt valorile acestui neam, pe care trebuie să-l respectăm și pe care trebuie să-l înconjurăm cu susținerea noastră, nu cu un control excesiv, neobișnuit, de 20 de ani încoace.
Deși am calitatea de rector, nu sunt de acord să dați puteri discreționare rectorului. Nu rectorul trebuie să numească prorectorii, decanii, prodecanii și așa mai departe. Comunitățile academice trebuie să-și aleagă funcțiile de conducere, pentru că, în felul acesta, cei aleși se responsabilizează în fața comunităților. După cum nu pot să fiu de acord nici cu faptul că eliminăm studenții din procesul de alegere a tuturor funcțiilor de conducere. Studenții sunt parteneri, acesta este un deziderat al Uniunii Europene și trebuie să-l respectăm, dar ei sunt parteneri nu numai declarați în vorbe, ei trebuie să aibă dreptul prin lege să participe la alegerea decanului lor, a rectorului lor și așa mai departe, pentru că aceste funcții de conducere reprezintă interfața directă cu ei.
Sigur, ar fi foarte multe de spus, dar nu vreau să mai lungesc discursul meu. Aș vrea să termin într-o notă optimistă, să cred, domnule ministru, că această moțiune, care nu v-a cerut demisia, vă va pune puțin pe gânduri, vă va da gândurile cele bune de a dialoga cu toți cei care slujesc cu bună-credință sistemul românesc de învățământ, în așa fel încât împreună, unindu-ne eforturile, să dăm acestui sistem ceea ce așteaptă de la noi.
În încheierea speech-ului meu, vă mai rog, domnule ministru, faceți primul drum la Buzău. Oamenii aceia sunt de o lună în grevă. Eu cred că așteaptă dialogul cu dumneavoastră și nu este necesar să declarați deschiderea dumneavoastră spre dialog, ci trebuie să o manifestați, așa cum să știți că și Consiliul Național al Rectorilor, unde nu un rector PSD-ist sau un rector PNL-ist v-a invitat, ci v-au invitat toți rectorii din această țară, v-a așteptat să intrați în dialog direct cu ei. Suntem în continuare deschiși acestui dialog, spre binele școlii românești.
Vă mulțumesc foarte mult.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.