Stenogramă plen

Domnul senator Ion Toma, liderul Grupului parlamentar al Alianței politice PSD+PC, anunță depunerea moțiunii simple cu titlul „Transporturile din România, trase pe dreapta de o guvernare cu aceeași orientare” 3

Aceste două legi pot fi sesizate de către senatorii români la Curtea Constituțională.

Îi ofer cuvântul domnului senator Toma, liderul Grupului parlamentar al Alianței politice PSD+PC, pe procedură. Vă rog, domnule senator.

Termenul în care Guvernul Boc definește activitatea și statutul corpului profesoral, așa cum recunoaște ministrul educației, cercetării, tineretului și sportului, este cel de supraviețuire. „Stimați dascăli, mai supraviețuiți? Și până când?”

Doamnelor și domnilor senatori,

Noi, semnatarii prezentei moțiuni, considerăm că drumul pe care a pornit actualul Guvern în domeniul educației s-a încheiat.

Domnule ministru Funeriu, direcția în care doriți să duceți educația este greșită. Reforma pe care o duceți dumneavoastră și Guvernul din care faceți parte este greșită.

Acțiunile și politicile din domeniul educației se rezumă la:

– disponibilizarea, în primă fază, a 15.000 de cadre didactice, în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 114/23 decembrie 2009, pe criterii arbitrare, cunoscute doar de directorii de școli promovați în aceste funcții pentru „meritul” de a fi membri ai PDL;

– salarii mai mici, în baza Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, lege care disprețuiește statutul cadrelor didactice;

– diminuarea resurselor și a investițiilor în educație, tăiate prin Legea bugetului de stat de la școli și dirijate către ministerele bănoase ale PDL;

– lansarea unui proiect de lege a educației naționale care rămâne sub nivelul nevoilor României și în discordanță cu practica europeană și care va aduce daune elevilor, studenților, dascălilor și familiilor de cetățeni români.

Îngăduiți-ne să ne referim în detaliu, în cele ce urmează, la aceste măsuri ale Guvernului, ale Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și, mai ales, la efectele lor dezastruoase.

1. O acțiune aberantă: disponibilizările cadrelor didactice Nu se poate face educație fără profesor și fără a avea o stabilitate a sistemului. Din păcate, guvernele Boc 2, 3, 4 au dus și continuă să promoveze în mod constant o politică de destabilizare și nesiguranță în sistem, care va avea consecințe incalculabile asupra elevilor și, implicit, asupra societății.

Eficientizarea cheltuirii banilor publici nu înseamnă reducerea aleatorie a personalului din sistem, dar se pare că Guvernul tocmai acest lucru a avut în vedere prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2009, care a fost concepută la Ministerul Finanțelor Publice și transmisă Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului fără ca specialiștii din acest minister să facă un studiu de impact care să evalueze situația actuală din învățământ și să ofere baza științifică pentru luarea unei decizii, cu atât mai grav cu cât personalul din sistem este insuficient.

Ministerul Finanțelor Publice a cerut Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să reducă 15.000 de posturi. Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a transmis ordinul inspectoratelor școlare, pe baza unor calcule contabilicești și împărțind cele 15.000 de posturi tuturor inspectoratelor școlare. Mai mult decât atât, a cerut acestora să-și stabilească singure criteriile după care urmau să facă reducerile respective. Din acest motiv, criteriile sunt neunitare, diferite de la județ la județ.

Rezultatul, dureros pentru școală, este acela că profesori marcanți au intrat pe lista restructurărilor.

Reducerea personalului didactic auxiliar și nedidactic implică elaborarea unei noi metodologii de normare, lucru care nu s-a întâmplat, ministerul lăsând la cheremul directorilor de școli metodele „portocalii” de reducere a posturilor.

Haosul de la minister a fost aruncat în curtea inspectoratelor școlare. Astfel, unele dintre inspectorate s-au gândit să elimine predarea limbilor străine pe grupe de elevi și desfășurarea instruirii practice. Ele au trecut la desființarea unor școli și clase sau la comasarea altora. Nu a contat dacă școlile erau dotate cu microbuze sau nu, nu a contat valoarea investițiilor făcute pentru reabilitarea și echiparea acestor școli, tot ce a contat a fost numărul de posturi care trebuiau să dispară. În acest malaxor au intrat și normele consilierilor școlari, care oricum erau deficitari în sistem, ale profesorilor documentariști – la a căror pregătire a contribuit Guvernul liberal prin protocolul încheiat cu Ambasada Franței –, ale informaticienilor, care oricum sunt prea puțini.

Ordonanța Guvernului lovește din plin și comunitățile locale, desființându-le reperul social, adică școala.

Se închide, în felul acesta, poarta spre viața culturală în lumea satelor, crește abandonul școlar, în timp ce statutul cadrului didactic este subminat și, în mod inevitabil, calitatea învățământului scade. Aceasta este prezentarea succintă a efectelor aplicării unei ordonanțe emise pe furiș de Guvernul Boc.

Domnule ministru Funeriu,

Poate că profesorii nu vor muri de foame, dar, în mod sigur, sub conducerea dumneavoastră „înțeleaptă”, educația va fi împinsă la moarte sigură.

2. O inacceptabilă diminuare a veniturilor salariaților din educație

În dorința de a realiza economii cu orice preț și de a așeza sistemul bugetar pe o grilă unică, cu dispariția așaziselor „salarii nesimțite”, Guvernul Boc a reușit performanța de a nemulțumi toate categoriile de bugetari și îndeosebi salariații din sistemul educațional, și toate acestea au loc în condițiile în care guvernanții au susținut sus și tare că educația este prioritate națională, culmea ipocriziei!

Deși premierul Boc a garantat, în mod repetat, în declarațiile sale publice că niciun salariat din sistemul de învățământ nu va avea veniturile diminuate, aplicarea Legii nr. 330/2009 îl contrazice în mod evident, pentru că, în realitate, întreg personalul angajat al sistemului educațional este afectat, în sensul diminuării veniturilor salariale.

Pe de altă parte, anularea unor drepturi statuate prin Legea organică nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, care asigurau calitatea activității în domeniul educației, îi afectează atât pe beneficiarii sistemului de învățământ – copii și părinți –, precum și pe toți salariații sistemului, și atunci ne întrebăm:

Cum mai poate fi asigurată starea optimă de igienă a unităților școlare și, implicit, starea de sănătate a copiilor, când o îngrijitoare primește un salariu net de doar 551 de lei?

Cum se mai poate desfășura în bune condiții activitatea în laboratoarele și bibliotecile școlare, în situația în care, prin

aplicarea Legii nr. 330/2009, cadrele didactice auxiliare au mai pierdut 10–15% din puținul pe care îl dețineau?

Cum mai poate fi atractiv acest domeniu de activitate pentru tinerii absolvenți de studii superioare, atâta vreme cât, prin aplicarea Legii nr. 330/2009, venitul lunar net de 781 de lei este total insuficient „supraviețuirii”, cum dumneavoastră spuneți?

Consecința acestei situații alarmante este faptul că tot mai mulți salariați părăsesc sistemul, în timp ce posturile rămase vacante nu mai pot fi ocupate din cauza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 114/2009, emisă tot de Guvernul Boc.

Drept urmare, prin toate actele normative emise și asumate de guvernele Boc, s-a ajuns la „performanța” unei debandade financiare cvasitotale în sistemul de învățământ.

Finanțarea per elev în varianta Boc–Funeriu conduce la incapacitatea sistemului de a acoperi la nivel minimal costurile educației.

## 3. Un buget falsificat al educației

Finanțarea educației, conform Legii bugetului de stat pe anul 2010, dezvăluie adevărata față a Guvernului Boc și demonstrează minciuna servită românilor în campania electorală, pentru că, în realitate, bugetul real alocat educației este unul insuficient pentru salariile profesorilor, și așa diminuate. Astfel, bugetul total în 2008 a fost de 11.285.338.000 RON, iar bugetul total în 2010 este de 14.590.490.000 RON.

S-ar putea spune că e o creștere de 29%, dar veniturile proprii realizate de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului în 2008, an în care criza nu era încă declarată, au fost de 2.412.131.000 RON. Veniturile proprii previzionate de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului pentru 2010 erau de 8.558.305.000 – total nerealist! –, de patru ori mai mult decât într-un an când nu era criză.

Astfel, din bugetul de stat, în 2008, s-au alocat: 11.285.338.000 – 2.412.131.000 = 8.873.207.000 RON. Pentru 2010 rezultă: 14.590.490.000 – 8.558.305.000 = 6.032.185.000 RON.

Așadar, în 2010 Guvernul va finanța educația cu 32% mai puțin în comparație cu 2008!

Tot prim-ministrul Boc afirmă că bugetul României pe 2010 este unul cu investiții care să relanseze economia. În bugetul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Programul de investiții publice, totalul general pentru 2008 a fost de 8.627.641.000 RON. Pentru 2010 se previzionează 1.136.709.000 RON, de 8 ori mai puțin sau doar 13% din totalul pe 2008. Nu există alocări în 2010 pentru reparații, construcții și nici măcar pentru încheierea lucrărilor începute deja.

De asemenea, pentru 2010 nu este prevăzută achiziționarea niciunui microbuz scolar, deși, în incompetența sa, conducerea ministerului a trecut deja, în acest an, la desființarea de școli, fără însă a asigura resursele mutării elevilor.

Mai mult decât atât, în anul 2011 s-au prevăzut 1.521.086.000 RON, și în 2012 1.573.590.000 RON.

Așadar, pentru perioada 2010–2012, cât va mai exista, probabil, vreun guvern al președintelui Băsescu, bugetul total de investiții este de 1.136.709.000 + 1.521.086.000 + 1.573.590.000 = 4.231.385.000 RON, adică mai puțin de jumătate decât în 2008. În ceea ce privește cheltuielile de capital pentru învățământul preuniversitar:

– în 2008: 627.748.000 RON;

- în 2009: 191.600.000 RON;

- în 2010: zero RON!

Cu alte cuvinte, pentru învățământul preuniversitar nu se vor mai da bani prin hotărâri de guvern către primării.

Pentru învățământul universitar:

- în 2008: 163.642.000 RON;

– în 2010: 15.000.000 RON sau 150 miliarde lei vechi, pentru tot învățământul universitar!

Acest lucru înseamnă că, în medie, pentru fiecare din cele 49 de universități civile de stat, revin aproape 300.000 lei vechi pentru reparațiile clădirilor din proprietate.

Aceste cifre exacte ale educației, domnule ministru al educației, cercetării, tineretului și sportului, domnule Funeriu, ilustrează în modul cel mai evident următoarele adevăruri:

I. tabloul exact al incapacității dumneavoastră de a susține domeniul pe care, temporar și în mod dezastruos, îl gestionați;

II. incapacitatea domnului Emil Boc de a conduce corect acest Guvern. Școala este sacrificată în favoarea turismului, a serviciilor speciale și a baronilor asfaltului;

III. după ignorarea cu bună știință a Pactului național pentru educație, autorii noii Legi a educației naționale și, nu în ultimul rând, președintele Traian Băsescu – al cărui interes pentru educație este doar mimat – continuă să susțină, cu ipocrizie, că doresc restructurarea din temelii a acestui domeniu și că reforma învățământului, în viziunea Domniilor Lor, va scoate România din criză. Nimic mai fals!

Fondurile structurale – resursa care poate să susțină dezvoltarea sistemului – sunt neglijate total de către ministerul condus de domnul Funeriu. Guvernarea liberală a lăsat 9 proiecte strategice, derulate prin Programul operațional sectorial „Dezvoltarea resurselor umane”, proiecte care aveau prefinanțarea în cont. Ce s-a întâmplat cu aceste proiecte? Au fost blocate! Din suma aprobată de aproximativ 300.000.000 RON au fost cheltuiți aproximativ 5.000.000 RON.

În aceste condiții, se mai poate vorbi oare de corelarea utilizării fondurilor structurale cu prioritățile sistemului educațional prin proiecte care să asigure punerea în practică a strategiilor de reformă?

Blocarea vine din lipsa asumării responsabilității la nivel instituțional și din ineficiența factorilor de decizie.

Câte proiecte are Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului depuse prin Programul operațional regional, care permite construirea de campusuri școlare și centre de formare?

4. Un proiect de lege a educației naționale care politizează, birocratizează și subminează educația

Partidul Național Liberal a recurs, în numeroase ocazii, la gesturi publice pentru a-i reaminti premierului Boc că Domnia Sa ar trebui să se numere printre cei care veghează la respectarea legii și a statului de drept în România.

Cu surprindere însă, constat că ați discutat și avizat deja, într-o primă lectură, noul proiect de lege privind educația națională, deși Legea privind transparența decizională, Legea nr. 52/2003, prevede în mod clar că „anunțul referitor la elaborarea unui proiect de act normativ va fi adus la cunoștința publicului, în condițiile alin. (1), cu cel puțin 30 de zile înainte de supunerea spre analiză, avizare și adoptare de către autoritățile publice”.

Mai mult decât atât, ați decis, domnule Boc, împreună cu ministrul Funeriu, într-un gest de mare larghețe constituțională, să supuneți totuși noua lege dezbaterii publice, dar pentru o perioadă de doar două săptămâni.

Domnule ministru, vă reamintim și vă informăm că legea nu constituie obiect de negociere, mai ales când este vorba despre termene atât de clar stipulate.

În plus, cele două săptămâni sunt total insuficiente pentru o dezbatere serioasă și aplicată pe marginea unui proiect atât de important precum cel al educației naționale cu toți factorii implicați: sindicate, societate civilă, comisii parlamentare de resort, directori de școli, reprezentanți ai părinților și, nu în ultimul rând, cu opoziția.

Cu totul altul era spiritul Pactului național pentru educație, semnat în 2008 de toate partidele parlamentare: stabilirea unei strategii comune pe termen lung, 2009–2015, și asumarea unor obiective cel puțin ambițioase precum:

– situarea performanțelor elevilor români la testele internaționale în topul primelor 10 țări ale lumii;

– plasarea a cel puțin trei universități românești în topul primelor 500 de universități din lume;

– creșterea de cinci ori a producției științifice și triplarea indicelui global de inovare;

- reducerea ratei de părăsire prematură a sistemului de

- educație sub 5%;

– eliminarea diferențelor esențiale dintre învățământul rural și cel urban, dintre oportunitățile de învățare oferite grupurilor dezavantajate – grupuri minoritare, copii cu nevoi speciale etc. – și cele oferite majorității;

– transformarea educației permanente într-o practică socială curentă la nivelul fiecărei instituții publice sau private;

– creșterea până la 20% a ratei de participare a adulților la educația permanentă;

– transformarea corpului didactic într-o elită profesională a națiunii;

– centrarea școlii pe nevoile beneficiarului (elevi/studenți, angajatori, comunitate);

– alocarea a cel puțin 7% din PIB pentru educație și cercetare.

Acestea erau prevăzute în Pactul național pentru educație și nu se regăsesc nici în strategia și nici în legea propuse de dumneavoastră.

Câte dintre aceste principii se regăsesc, domnule primministru și domnule ministru, în acest nou proiect de lege a educației naționale, elaborat într-o manieră total netransparentă și pentru care acordați un timp de dezbatere atât de scurt?

Considerăm că ați invocat Pactul național pentru educație pentru a vă legitima demersul într-o manieră politicianistă și că ați recurs la aceste două săptămâni, pentru că, în realitate, nu doriți un dialog serios nici cu sindicatele din învățământ, nici cu partidele parlamentare, și nici cu reprezentanții societății civile.

Noi, semnatarii moțiunii, dorim să credem că un ministru de talia dumneavoastră este conștient de faptul că și-a asumat un mare risc în privința acestui proiect neacceptat tocmai de către acei factori asupra cărora efectele legii se repercutează în mod direct: sindicate, rectori, părinți, studenți, elevi, profesori.

Proiectul legii educației naționale este, în concepția Guvernului Boc, o probă de diletantism, este lipsit de viziune și perspectivă, este un colaj peticit care amestecă juridici cu improvizații de psihologie, pedagogie și management, fără a ține seama de tradiția școlii românești și în total dezacord cu realitatea sistemului, cu specificul național, cu nevoile societății românești și, nu în ultimul rând, cu recomandările Uniunii Europene în domeniu.

Cu toate că orice sistem de educație este construit din doi piloni – elev și profesor –, aceștia sunt complet ignorați în noul proiect de lege. Astfel, nu este încurajată nici competența, nici valoarea, ci, dimpotrivă, profesorului i se conferă doar un rol funcționăresc.

Pe de o parte, dispare noțiunea de titular în sistem, pe de altă parte, accesul tinerilor în sistem este mult îngreunat, restrictiv și descurajat. Astfel, pentru a pătrunde în sistem, într-un an, un tânăr absolvent are de susținut masteratul, concursul pentru ocuparea postului în vederea efectuării stagiului, două inspecții la clasă, evaluarea anului de stagiu și a portofoliului, examenul de definitivat și concursul de titularizare.

Din cauza incoerenței și a desprinderii de realitate, legea propusă nu promovează un sistem de educație atractiv nici pentru elevi, nici pentru profesori.

Părinții, numiți cu emfază beneficiari, alături de comunitate, sunt doar invocați, fără a li se oferi nimic din ceea ce ar trebui să ofere un sistem național de învățământ.

Proiectul propus utilizează concepte, termeni și noțiuni pe care nu le definește, inducând interpretări și confuzii sau suprapuneri cu prevederi legale existente, cu valori și concepte recunoscute. Apar multe inconsecvențe, confuzii conceptuale, contradicții, care creeazǎ ambiguitǎți nedorite. Este evidentă disproporția dintre subiectele abordate, în sensul că unele sunt detaliate excesiv, în vreme ce altele, de aceeași importanță, fac trimitere la metodologii ulterioare.

Aplicarea legii necesitǎ 136 de hotărâri de guvern. Un astfel de exemplu este cel al învățământului confesional, care apare meteoric, nefiind inclus nici în învǎțǎmântul public, nici în cel privat.

Capitolul „Curriculum” este abordat în mod diletant, creându-se imaginea periculoasă a competențelor ca organizatoare de curriculum. Reducerea finalităților sistemului la cele șapte competențe mereu repetate restrânge și minimalizează rolul și instrumentele unui sistem coerent și eficient de educație. Găselnița numită foarte pretențios, dar nefundamentat, „consorțiu școlar” nu rezolvă problema resursei umane din sistem, și nici pe cea a finanțării educației.

În proiect apar lacune sau aspecte foarte importante ale educației care sunt tratate superficial. Enumăr doar câteva:

– problema manualelor alternative, asigurarea calității în învățământul preuniversitar, care se reduce la birocrație și la multiplicarea inutilă a responsabilităților în sistem, modul în care Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului își definește funcțiile, unele dintre acestea pot fi realizate numai prin externalizare, dar nu sunt specificate instituțiile și mecanismele respective externe;

– prea multe soluții la tezele propuse sunt lăsate în seama hotărârilor de guvern și a ordinelor de ministru, ceea ce duce la incoerență, subiectivism, destabilizare și fluctuație în funcție de minister și de evoluțiile politice: formele de învățământ obligatoriu, admiterea în liceu, examenul de certificare a competențelor profesionale;

– structura propusă pentru admiterea în liceu se abate de la principiul descentralizării, este confuză și incompletă, la fel ca și prevederile privind mobilitatea personalului didactic;

– formarea personalului didactic, care este o componentă de bază a reformei, este tratată superficial.

Lipsa unor studii de impact și a studiilor specifice face ca schimbările preconizate să poată produce efecte imprevizibile și păguboase. Se invocă principiile descentralizării și subsidiarității, dar, în fapt, se deschide calea centralizării excesive a sistemului de educație, prin impunerea tuturor deciziilor, metodologiilor și ordinelor de sus în jos. Sub acoperirea unor enunțuri formale, politizarea sistemului devine tot mai acută.

Directorul unității de învățământ are un statut neclar. Acesta încheie diferite contracte de management și de performanță, fiind subordonat atât consiliului local sau județean, cât și inspectoratului școlar, respectiv ministrului educației. Eliberarea din funcție a unui director se va face prin liberul arbitraj al politicului, reprezentat de consiliul local sau județean, sau al inspectoratului școlar. Structura propusă pentru consiliul de administrație face ca reprezentanții școlii să aibă doar un rol decorativ, atâta timp cât au doar o treime din membri, fără reprezentanți ai elevilor și fără dreptul vreunui cadru didactic de a fi președinte.

În ceea ce privește finanțarea învățământului preuniversitar, sunt invocate fel de fel de tipuri de finanțare, cu traseul irealizabil de la finanțele publice direct la unitatea de învățământ, dar cu aprobările tuturor forurilor cu componentă politică.

De altfel, bacalaureatul propus este mult simplificat, formal, nerelevant, discriminatoriu și încalcă principiul șanselor egale.

Legea propusă nu lasă timp pentru crearea condițiilor de implementare a schimbărilor, adică dotare și formare. Fără resurse umane și instituționale reale, necesare unei adevărate reforme, proiectul rămâne o însăilare din diverse surse, în spatele căruia o mână de specialiști aparenți și veleitari, necunoscători ai realității educației românești, caută să exploateze o oportunitate politică.

În ceea ce privește învățământul universitar, Proiectul legii educației naționale 2010 reflectă o redactare grăbită, de circumstanță, în care abundă neconcordanțele dintre propunerile referitoare la aceleași probleme, care apar în titluri sau articole diferite, formulările neglijente care încalcă nu numai o minimă coerență din punct de vedere juridic, dar chiar și acuratețea gramaticală indispensabilă unei legi a învățământului.

Dincolo de carențele evidente de viziune, de concepție, de redactare, de limbaj, se impune luarea în considerare de către autorități a câtorva obiecții de fond, profund întemeiate, la adresa acestui proiect:

a) Autonomia universitară, proclamată în mod verbal, formal, este încălcată flagrant, golită, practic, de conținut, prin majoritatea reglementărilor, care rezervă rolul decisiv metodologiei de aplicare ce provine de la decizia centrală. În locul unui sistem bazat pe autonomie universitară, proiectul aduce un sistem centralist și puternic birocratizat;

b) Rolul și locul cu totul marginale rezervate în proiect reglementărilor concrete privitoare la cercetarea științifică contravin flagrant ideii unor universități consacrate prin misiunea educativă și științifică, deopotrivă. Ar trebui luat în seamă faptul că orice societate din era postbelică s-a modernizat folosindu-se de universități, sprijinindu-le și dezvoltându-le pe acestea, înainte de toate, sub aspectul capacității de dezvoltare științifică. Cine minimalizează importanța cercetării științifice se condamnă la înapoiere;

c) Mecanismele preconizate în vederea selectării rectoratelor deschid în România calea imixtiunii factorului politic, neacademic, încălcând în mod flagrant principiul esențial al depolitizării, ca o componentă indispensabilă a autonomiei universitare. Proiectul legii educației naționale 2010 trădează voința unor grupuri de a acapara în mod fraudulos conducerea universităților, în dauna intereselor dezvoltării universitare. Politizarea conducerilor universităților, promovată tacit de proiectul de lege, este unul dintre cele mai grave atentate la dezvoltarea universitară în România de după 1989;

d) Stabilirea mecanică a unui criteriu de pensionare pentru profesorii universitari antrenează o hemoragie a valorilor, prin migrarea efectivă a multor profesori, care nu vor accepta ca soarta lor să depindă de deciziile a tot felul de amatori ajunși universitari sau politruci mascați.

A forța pensionarea profesorilor universitari de înaltă performanță la 65 de ani, fără a lua în seamă opera și valoarea efectivă a fiecăruia, va priva instituțiile românești de cea mai calificată parte a specialiștilor. Acest tip de presiune are multe implicații juridice, de pildă doctoranzii pot acționa în justiție aplicarea contractelor de studii.

O astfel de forțare a mai fost practicată doar de regimurile de dictatură din România; vezi Carol al II-lea, reforma din 1948 și ultimii ani ai regimului Ceaușescu.

Forțarea va afecta grav un sistem aflat în criză de specialiști, al căror efectiv real este sub nevoile existente. Expansiunea necesară în vederea depășirii unor decalaje istorice presupune păstrarea, și nu îndepărtarea personalităților consacrate printr-o operă relevantă. Forțarea amintită este în evidentă contradicție cu tendința generală în sistemele avansate din țările europene – Germania, Italia etc. – și cu soluțiile practicate de SUA, Canada și alte țări, de extindere a perioadei în care experiența unor generații de valoare recunoscută poate fi pusă în folosul asigurării calității învățământului superior;

e) La finanțare se folosesc termeni sonori, fără acoperire, în condițiile în care este de așteptat că Guvernul nu va avea capacitatea de a asigura banii necesari.

În preuniversitar se vorbește de „finanțare de bază”, „finanțare complementară”, „finanțare suplimentară”, „venituri proprii”, în vreme ce nu se asigură salariile. Același limbaj se folosește în cazul universităților, în vreme ce ministerul nu își poate acoperi angajamentele minimale. Universitățile funcționează pe bază de contract instituțional cu ministerul, dar acesta blochează posturile didactice.

Așa stând lucrurile, proiectul de lege pare mai curând o manevră de deturnare a atenției cetățenilor de la gravele consecințe ale incompetenței administrației țării;

f) Lipsește abordarea problemelor veritabile ale învățământului românesc de azi. În preuniversitar nu se rezolvă nimic, dacă nu întărim statutul social al învățătorului, al institutorului și al profesorului. În universitar, nicio reformă nu reușește fără autonomia și răspunderea publică a universității. Niciun sistem de educație nu reușește, dacă nu încurajează elevul și studentul la dezvoltare intelectualmorală. Niciun beneficiar nu va sprijini școlile, liceele, facultățile, dacă acestea nu sunt orientate spre inovație cognitivă, tehnologică, societală.

Învățământul din România nu se eliberează de tarele care-l împovărează astăzi – politizarea, corupția, incompetența administrației, demotivarea – fără a reduce birocratizarea, pe care acest proiect de lege amenință să o sporească încă o dată.

Cu Proiectul legii educației naționale 2010, în locul unui învățământ orientat spre inovație, România va avea un învățământ birocratizat, mai birocratizat ca oricând după 1989, pe care caută să îl controleze tot felul de „experți” de mâna a șaptea și de politruci anacronici.

Trebuie subliniată necesitatea elaborării unui alt proiect al legii educației naționale de către persoane cu înaltă competență și care să țină seama de interesul public.

Moțiunea pe care v-am prezentat-o astăzi se dorește a fi, înainte de orice, un apel la trezirea conștiinței întregii clase politice, dată fiind importanța uriașă pe care o nouă lege a educației naționale o va avea pentru generațiile viitoare, pentru că o Românie competitivă într-un sistem european nu poate fi concepută fără un învățământ modern. Vă mulțumesc.

Moțiunea care se discută astăzi atacă ministerul pe care îl conduc pe patru paliere:

1. finanțarea per elev și consecințele acesteia;

2. presupusa reducere a salariilor profesorilor;

3. bugetul educației;

4. Legea educației naționale, mai precis Proiectul legii

educației naționale.

Din start, doamnelor și domnilor, vreau să resping fiecare dintre cele patru acuzații și să vă spun că multe lucruri care au fost prezentate în cuvântul opoziției au fost prezentate eronat și prin prisma propriilor interese politice, mai degrabă, decât prin prisma intereselor elevilor, studenților, părinților și dascălilor.

Mă acuzați pe mine și echipa mea că Legea educației naționale are erori gramaticale. În textul dumneavoastră, doamnelor și domnilor, aveți nu mai puțin de 54 de greșeli, unele savuroase. Vă voi da și dumneavoastră, și presei aceste corecturi. Am să vă spun doar una dintre ele. Spuneți: „Stabilirea mecanică a unui criteriu de pensionare pentru profesorii universitari antrenează migrarea efectivă a foarte mulți profesori.”

Știam, desigur, că, de multe ori, secretarele sunt cele care scriu discursuri și moțiuni, știu și că, de multe ori, secretarele sunt foarte bune, dar vă rog, doamnelor și domnilor, să nu arătați paiul din ochiul altora până nu ați rezolvat problema cu bârna din ochiul dumneavoastră.

Să trecem la lucruri serioase. Ați mai comis o eroare, de data asta nu de limba română, ci de matematică. Nu este nevoie de 136 de hotărâri de guvern pentru a pune în aplicare legea, este nevoie de 54, dintre care multe sunt deja elaborate.

Să trecem la lucruri serioase și să discutăm cele patru puncte care eu cred că sunt foarte importante pentru prezentul și viitorul educației românești.

## 1. Finanțarea per elev

Într-adevăr, am introdus, începând din anul fiscal 2010, finanțarea salariilor personalului didactic și, din păcate, nu am introdus încă și finanțarea standard pentru alte utilități, dar o vom face în decursul acestui an, așadar am introdus finanțarea per elev în ceea ce privește salariile personalului didactic.

Acest lucru se face în majoritatea țărilor, doamnelor și domnilor. Finanțarea se face în funcție de numărul copiilor care se află în fiecare școală.

Orice sistem și, mai ales, unul atât de mare precum sistemul educațional din România are nevoie de un mod de finanțare previzibil și sustenabil. Finanțarea per elev aduce, din punct de vedere financiar, exact ceea ce lipsește sistemului educațional din România, și anume stabilitate și predictibilitate.

Introducerea finanțării per elev, doamnelor și domnilor, nu are scopul de a opera reduceri. De altfel, bugetul de salarii al ministerului din acest an este echivalent cu cel al anului trecut.

Acest sistem de finanțare per elev are un rol precis, acela de a închide ușa risipei, de a închide ușa arbitrariului și de a închide ușa unei practici bine cunoscute tuturor, poate mai puțin inițiatorilor moțiunii, atribuirea normelor didactice după alte criterii decât necesitățile copiilor.

Introducerea finanțării per elev nu a fost făcută așa cum opoziția poate a fost obișnuită în timpul guvernării sale, și anume pe picior, ci, dimpotrivă, a fost rezultatul unui efort îndelungat, de mulți ani, la care au lucrat experți atât din minister, cât și de la Banca Mondială. Rezultatul acestui nou mod de finanțare, care este fundamental pentru a avea o sustenabilitate financiară a sistemului educațional din România, rezultatul acestui mod de finanțare este reducerea a aproximativ 15.000 de norme, și nu, așa cum opoziția afirmă, eronat și tendențios, disponibilizarea a 15.000 de cadre didactice într-o primă fază.

Numărul de dascăli care pleacă efectiv din sistem, în urma reducerii acestor posturi, va fi cunoscut în august, când mișcarea personalului didactic se va fi finalizat. Vă asigur că el va fi foarte mic. Sunt județe care deja îmi raportează că numărul de dascăli disponibilizați în urma Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 114/2009 va fi de exact zero, ceea ce ne arată încă o dată, doamnelor și domnilor, că sistemul educațional din România trăiește într-o minciună, care este întreținută voit exact de cei care au interese ca lucrurile să fie neclare, cei care profită de pe urma normelor date pe șest, cei care profită de renovarea școlilor din sate în care nu mai avem copii.

Ce face opoziția în timpul în care noi încercăm să stopăm risipa, și o vom face, ce face opoziția? Răspândește zvonuri care, din punctul meu de vedere, nu sunt corecte, pentru a crea în rândul dascălilor neliniște, nesiguranță, pentru a crea dezbinare și teamă, într-o perioadă în care România are nevoie de solidaritate, doamnelor și domnilor.

Stimați dascăli, am un mesaj simplu pentru dumneavoastră: atâta timp cât voi fi ministrul educației, nu veți mai fi o masă de manevră politică.

Cel mai elementar mod de a-ți arăta respectul față de dascăli este să le spui adevărul. Să ne uităm puțin la fapte. PSD, într-un elan de generozitate justificat, a propus Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în 2008 personalului din învățământ. La nici două luni, PSD a preluat Ministerul Educației. Rezultatul a fost că salariile nu au fost mărite cu niciun leu. Acest lucru înseamnă, simplu, neadevăr.

Desigur, condițiile financiare s-au schimbat, situația s-a îngreunat, dar acest lucru trebuie spus clar.

La o lună și jumătate de la preluarea mandatului, am mărit cu 15% salariile a 30.000 de învățători, 30.000 de oameni cu nume, prenume, verificabil. Am făcut acest lucru fără să mă bat cu pumnul în piept. Este, cred eu, prima dată când o spun public. De ce? Nu am clamat la televizor dragostea mea fără margini în ceea ce îi privește pe profesori, dar am făcut acest lucru pentru că așa este legal, pentru că așa se respectă profesorii, spunându-le adevărul și făcând ceea ce trebuie atunci când acest lucru se poate, doamnelor și domnilor.

Încă o dată, nu cred că respectul față de dascăli ți-l arăți la televizor. Eu cred că îl arăți atunci când conduci ministerul și când faci, repet, ceea ce trebuie făcut și ceea ce poate fi făcut.

La câteva zile de la preluarea mandatului, am făcut reîncadrarea personalului didactic conform Legii nr. 330/2009. Astăzi, doamnelor și domnilor, 97% din dascălii României sunt încadrați corect, conform Legii salarizării unitare.

Mesajul meu este, încă o dată, pentru dascăli și pentru profesori, foarte simplu: nimeni nu vă apără interesele mai bine decât ministrul vostru, ministrul educației, cercetării, tineretului și sportului.

Sunt convins că nu vă veți mai lăsa înșelați de cei care v-au mințit atunci când au promis creșteri salariale, pe care și eu aș dori să le operez, dar care, astăzi, sunt nesustenabile. Sunt convins că, împreună, îi veți învăța pe copiii României că minciuna are picioare scurte, sunt convins că îi vom învăța pe copiii României ce înseamnă demnitatea, ce înseamnă rigoarea, decența, munca și, mai ales, adevărul și dragostea.

O spun încă o dată, atâta timp cât voi fi ministru, profesorii nu vor fi o masă de manevră politică. Ați fost și sunteți pentru mine o a doua familie și vă asigur că vom ieși din această criză cu bine, demni și, mai ales, mai uniți decât am intrat în ea. Zvonistica lansată poate și de unele partide care astăzi sunt în opoziție este destinată să vă utilizeze ca o armă într-un război care nu este al vostru.

Mă acuzați, doamnelor și domnilor senatori ai opoziției, că închidem școli, că operăm comasări și că transportăm elevii. Vreau să vă spun că faceți confuzii grave între scopuri și mijloace. Am să vă dau un exemplu. Ce vi se pare mai bun și mai rațional: să avem într-o școală trei clase paralele cu 16 elevi, identice, sau să avem două clase cu 24 de elevi? Unde este mai mare oportunitatea educațională a unor copii, într-o școală care, cert, poate să fie la 500 de metri de casa lor, dar în care învață, la simultan, copii de clasa întâi, a doua, a treia, a patra – zece copii în clasă –, cu cadre didactice necalificate, sau dacă îi transportăm pe acești copii doi-trei kilometri? În paranteză fie spus, 97% din copiii României merg la școală pe o distanță mai mică de patru kilometri.

Deci unde este oportunitatea lor educațională mai mare? Într-o școală în care ei învață la simultan, cu cadre didactice necalificate sau dacă sunt transportați doi-trei kilometri, în clase cu 20 de elevi, fără învățământ simultan și cu dascăli calificați?

A fost întreținut un sistem neviabil pentru a servi o clientelă fie ea politică sau sindicală, sau de altă natură, luând, astfel, dreptul unor copii să aibă condiții de învățare decentă.

Dacă timpul îmi va îngădui, vă voi spune și care sunt datele în ceea ce privește numărul de profesori necalificați, numărul de dascăli necalificați, modul în care am operat reducerea normelor care nu se mai justificau.

Voi face referire, în mod global, la faptul că ați spus, doamnelor și domnilor, că am luat măsuri neunitare, diferite de la un județ la altul. Da, așa este, pentru că am gândit global și am acționat local, pentru că fiecare județ are particularitățile lui, fiecare județ are rețeaua sa școlară, fiecare județ are o rețea școlară cu puncte tari și puncte slabe și, de aceea, am dat inspectoratelor școlare un set de direcții care trebuie respectat în fiecare județ, dar nu am acceptat nicio măsură care ar fi putut să ducă la scăderea calității actului educațional.

Vreau să vă spun că toate măsurile care au fost luate au fost luate în condițiile actualei legi, fără a opera nicio modificare legislativă, nici măcar un ordin de ministru.

2. Să discutăm despre salariile dascălilor.

Afirmați în textul moțiunii că sistemul pe care îl punem acum pe picioare produce debandadă. Să ne uităm puțin la ce am găsit în sistem în data de 23 decembrie. Nu vreau să acuz pe nimeni, pentru că ce s-a aflat în sistemul educațional sau în sistemul bugetar nu este doar vina punctuală a unui singur ministru, este, cred, vina întregii administrații din ultimii 20 de ani. Ce am găsit, așadar? Am găsit nenumărate cazuri de salarizări diferite pentru aceeași muncă prestată. În două comune vecine, în două județe diferite, pentru aceeași muncă salariile profesorilor puteau varia simțitor. Am găsit vraiște, am găsit inechitate, am găsit arbitrar, am găsit risipă, am găsit politizare și am găsit haos.

În mai puțin de două luni, conform Legii salarizării unitare, i-am încadrat pe 97% din dascăli corect și, în mai puțin de o lună, această cifră va ajunge la 100%.

Avem multă inechitate în sistem, și aici vreau să ridic o problemă, doamnelor și domnilor, pe care eu cred că o putem rezolva împreună. Avem salarii foarte mici, într-adevăr, pentru câteva categorii, mă refer aici la cei care intră în sistem, mă refer aici la salariile personalului didactic auxiliar – salariile unora – și salariile personalului nedidactic. Acești oameni au fost uitați de guvernările succesive și li s-au dat iluzii în loc de salarii. Și eu, și prim-ministrul lucrăm pentru a crește aceste salarii, dar diferența dintre noi și opoziție este că noi vorbim despre lucruri pe care le-am realizat, și nu neapărat atunci când le promitem.

Prin urmare, doamnelor și domnilor, dacă acest text ar fi fost scris pentru „Cațavencu” sau, mai nou, „Kamikaze”, sigur, am fi putut să râdem, dar, totuși, în Senatul României vă rog respectuos să veniți cu date corecte sau, dacă nu, să-și ceară scuze cei care au făcut aceste greșeli în fața contribuabilului.

Vreau să vă mai spun câteva date legate de buget, pentru că, până la urmă, cifrele nu mint.

În anul 2009 a fost prevăzută suma de 191 de milioane de lei pentru cheltuieli de capital pe învățământul preuniversitar, dar 127 de milioane de lei din aceste 191 de milioane de lei au fost datorii în contul anului 2008.

În anul 2010 există 150 de milioane de lei pentru plata lucrărilor care se fac pe baza Hotărârii Guvernului nr. 655/2009 pentru instituțiile de învățământ preuniversitar.

Până în prezent, domnule senator, au fost efectuate deschideri de credite în proporție de 50%.

Mai mult, pentru instituțiile de învățământ superior – și sunt convins că rectorii din sală, senatori ai opoziției și care, desigur, sunt convins că nu-și doresc politizarea universităților, deci pentru informarea corectă a rectorilor din sală, dar nu doar a lor, ci și a opiniei publice și a dumneavoastră, doamnelor și domnilor senatori – sunt prevăzute în bugetul ministerului 346 de milioane de lei pentru obiective de investiții, reabilitări, consolidări și reparații capitale pe învățământ superior, din care 80 de milioane de lei vor fi distribuite în curând.

Totodată, în bugetul actual există fonduri, așa cum spuneam, pentru achiziționarea a aproximativ 100 de microbuze școlare, iar în curând vom avea încă 150 de microbuze.

Ați mai atins un punct sensibil și vă mulțumesc pentru că îmi dați ocazia, încă o dată, să spun un lucru despre care nu am vorbit public, pentru că am considerat că e datoria mea. Nu este nimic special în a-ți face datoria. Ați vorbit despre absorbția fondurilor europene. E un minunat prilej să vă informez despre situația reală. Am datele, vă dau proiectele și dumneavoastră, și presei, cheltuielile făcute, banii blocați, banii deblocați, nu e nicio problemă. Să vă spun datele.

Aici suntem de acord. Proiectele au fost blocate, dar până la un punct. Când am ajuns la minister, am găsit majoritatea proiectelor blocate, am găsit majoritatea universităților sunându-mă și trimițându-mi memorii pentru a le fi rambursați banii de proiecte, bani care erau blocați – după știința mea – încă din luna iunie sau iulie a anului 2009.

Ce am făcut, domnule senator și doamnelor și domnilor rectori?

Am blocat, în două luni, proiecte în valoare de...

Am blocat, doamnelor și domnilor, proiecte în valoare...

De fapt, cred, doamnelor și domnilor senatori, că majoritatea dintre dumneavoastră ați căzut victimă, fără să fi citit amănunțit legea, interpretărilor foarte aproximative care au fost făcute, uneori de colegii dumneavoastră, alteori de presă.

Vă reamintesc 10 puncte pe care dumneavoastră, astăzi, le criticați la Legea educației naționale, lege propusă de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului:

1. Criticați faptul că legea stă în dezbatere publică – citez din ceea ce ați spus – „doar două săptămâni”.

2. Ne întrebați câte principii din cele 10 care stau la baza Pactului național pentru educație au fost cuprinse în lege. Aici

vă răspund direct: toate, domnule senator! Și vă veți convinge dacă veți citi corect legea.

3. Spuneți că formarea personalului didactic este tratată

superficial.

4. Ne acuzați că admiterea în liceu se abate de la

principiul descentralizării.

5. Nu sunteți de acord cu compoziția consiliului de

administrație al școlilor.

6. Ne acuzați că încălcăm autonomia universitară.

7. Ne acuzați că nu legiferăm suficient cercetarea

științifică.

8. Nu sunteți de acord cu modul de selectare a rectorului.

9. Nu sunteți de acord cu măsurile ce privesc

concentrarea resurselor în domeniul universitar.

10. Ne acuzați că nu întărim responsabilitatea publică a universităților.

Domnule senator,

Doamnelor și domnilor,

Remarc că semnătura doamnei senator și ministru Ecaterina Andronescu lipsește de pe această moțiune și îi mulțumesc.

Textul acestei moțiuni – vreau să spun din start, iar bunul prieten al tuturor cetățenilor planetei din 2010, și anume Google, vă va spune acest lucru –, textul acestei moțiuni este în mare parte preluat, selectiv și incomplet, e adevărat, din diversele declarații ale unui rector, care, desigur, nici el nu politizează învățământul, dar este membru în Biroul politic central al Partidului Național Liberal. L-am numit, desigur, pe domnul rector Marga, pe care-l salut, cu toată stima, și pe această cale.

Permiteți-mi să răspund, succint, celor 10 acuzații, pentru că eu cred că este important să clarificăm în fața acestei distinse adunări cele 10 puncte esențiale pentru educația din România.

1. Spuneți că legea este în dezbatere publică pentru doar două săptămâni.

Doamnelor și domnilor,

Astăzi intrăm în a patra săptămână a dezbaterilor publice pe baza Legii educației naționale. Niciodată în România o lege nu a avut un site propriu, pe care fiecare om poate să-și exprime punctul de vedere. Niciodată în România o lege nu a fost dezbătută cu atât de mulți actori: sindicate, ONG-uri, asociații ale părinților, antreprenori și toți cei interesați de educație.

Sunt dispus să vin oricând, doamnelor și domnilor, așa cum v-am invitat – dar din diferite motive, mai mult sau mai puțin obiective, nu s-a putut –, sunt deschis să vin oricând la orice grup parlamentar să discutăm pe opțiuni majore ale acestei legi.

Prin urmare, acuzându-ne că lăsăm o lege în dezbatere timp de două săptămâni în ziua în care începem a patra săptămână a dezbaterilor, permiteți-mi să spun că nu este nevoie de niciun alt comentariu.

2. Ați spus că formarea personalului didactic este tratată superficial.

Doamnelor și domnilor, aici vă invit să citiți legea. Este vorba de art. 207, până la art. 217.

Vreau să vă spun un lucru fundamental, pe care toate teoriile educaționale vi-l vor spune. Dacă vrei să modifici un sistem educațional, trebuie să investești esențial în două lucruri: formarea profesională a profesorilor și calitățile de administrator ale directorilor. Acolo trebuie investită resursa. ## Doamnelor și domnilor,

3. În această lege propunem un mod nou prin care statul să sprijine formarea inițială a profesorilor. Un profesor va intra în sistemul educațional după ce a făcut o licență și un masterat didactic de doi ani, masterat didactic care va fi plătit prin bursă din bugetul statului, bursă care va avea un cuantum egal cu salariul unui profesor debutant.

De ce? Pentru a-i încuraja pe tinerii noștri să vină către educație.

Mai mult, după acest masterat didactic, profesorii care vor fi ieșit din sistem vor beneficia de un an de stagiatură pe lângă un profesor emerit, un profesor care va face parte dintr-un corp de elită al profesorilor din România, înainte să-și ia un post într-o școală din România. Aici trebuie pusă resursa statului, în formarea inițială și continuă a cadrelor didactice și a directorilor de școală. Exact acest lucru face această lege.

Fiecare măsură, domnule senator, doamnelor și domnilor senatori, are la bază o fundamentare precisă și are la bază un studiu de impact bine fundamentat.

4. Ne acuzați că admiterea la liceu se abate de la principiul descentralizării.

Vreau să consultați art. 62, care reglementează această chestiune. 30% din nota care fi folosită, din evaluarea care va fi folosită la admiterea la liceu, va fi printr-o probă organizată la nivelul liceului, în funcție de caracteristicile fiecărui liceu. Asta este descentralizare: acordarea de competențe și de resurse liceului și școlilor, acolo unde are loc educația.

5. Nu sunteți de acord cu compoziția consiliului de administrație al școlilor.

Aici sunt de acord cu dumneavoastră. Există și va exista o discuție. Suntem cu toții de acord, și vreau să vă spun că în proiectul asumat inclusiv de PSD școala urma să fie condusă de un consiliu de administrație în a cărui componență să intre o treime profesori, o treime reprezentanți ai colectivităților locale și o treime părinți. Cei trei factori trebuie să se afle în consiliul de administrație. Opțiunea noastră este: o treime – o treime – o treime.

Desigur, am așteptat trei săptămâni să se vină cu argumente: de ce nu o treime – o treime – o treime, de ce altceva?

Din păcate, din partea partidelor politice din opoziție, regret să spun, nu am avut niciun punct de vedere. Mai avem timp...

## **Domnul Puiu Hașotti**

Vă citesc și art. 111, referitor la răspunderea publică a universităților:

„Răspunderea publică obligă orice instituție de învățământ superior, publică sau privată:

a) să respecte legislația în vigoare, carta proprie și politicile naționale și europene în domeniul învățământului superior;

b) să aplice și să se supună reglementărilor în vigoare referitoare la asigurarea calității în învățământul superior. Că unele universități nu ar vrea să se plieze condițiilor de calitate înțeleg, dar că dumneavoastră, doamnelor și domnilor, care, în primul rând, îi apărați pe studenți, nu considerați că acest lucru e necesar, mă îndoiesc;

c) să respecte politicile de echitate și etică universitară, cuprinse în codul de etică și deontologie profesională aprobat de senatul instituției de învățământ superior;

d) să asigure eficiența managerială și eficiența cheltuirii banului public;

e) să asigure transparența tuturor deciziilor și activităților sale, conform legislației în vigoare;

f) să respecte libertatea academică a personalului didactic și de cercetare, precum și drepturile și libertățile universităților.”

Doamnelor și domnilor,

Vă invit să citiți un articol de lege în care autonomia universitară este încălcată și voi fi primul care-l scoate.

Desigur, la art. 112 prevedem și care sunt sancțiunile în cazul în care se încalcă responsabilitatea publică a universităților și în care se încalcă legea. Este firesc să fie așa. Punctul 7. Ne acuzați că nu legiferăm suficient cercetarea universitară.

Mulți dintre dumneavoastră nu sunteți cercetători și ar putea să vi se pară, într-adevăr, neobișnuit că într-o lege a educației cercetarea universitară este reglementată, se face vorbire despre ea în puține pagini. Acesta a fost cazul și în legea asumată inclusiv de PSD, dar vreau să vă spun că cercetarea nu se reglementează prin Legea educației, ci se reglementează prin Legea cercetării.

Deci răspunsul este simplu: avem Legea cercetării. O vom îmbunătăți și cu ajutorul dumneavoastră, dacă este cazul, și vă invit să facem acest lucru, dar cercetarea e cercetare. Cercetarea în învățământul superior este fundamentală și foarte importantă. O stimulăm prin această lege, dar să lăsăm Legea cercetării să-și facă efectul.

Punctul 8...

În 2008 s-a organizat o primă conferință a diasporei științifice. Am salutat atunci acest lucru și îl voi face și acum.

Educația reprezintă unul dintre cele mai puternice instrumente de reducere a sărăciei și a inegalității sociale, este baza dezvoltării economice și calea spre dezvoltare durabilă, este domeniul în care efectele oricăror măsuri se resimt de-abia după două, trei cicluri școlare complete, adică după 10-12 ani, chiar mai mult.

Vă rog, amintiți-vă cine a început. După cine culegem noi, acum, roadele? Mai meditați puțin înainte de a arunca cu piatra!

Vă reamintesc forțele politice care au condus Ministerul Educației. Înainte de anul 2000 a fost reformatorul, nu-i pronunț numele. Din anul 2000 până în anul 2004 a fost PSD. În perioada 2005–2007 au fost PNL – PD. În perioada 2007–2009 a fost PNL. În anul 2009 au fost PD-L – PSD. În anul 2010, trei luni, este actualul ministru.

PDL a condus efectiv acest minister doi ani și trei luni. Înțelegeți ce vreau să spun? Domnilor semnatari ai moțiunii,

Ceea ce avem acum în sistem sunt roadele a ceea ce ați semănat și dumneavoastră, cu precădere, chiar și aceia cu mintea odihnită, deși nu este cazul dumneavoastră sau al nostru. Ar trebui să se înțeleagă că nu cele trei luni ale anului 2010, ci cei peste 12 ani sunt cauză și efect ale actualei situații.

Dorim să extirpăm răul, nu să-l acoperim cu creme și loțiuni populiste. Este însă adevărat că, de frica bisturiului, ignorantul recurge mai degrabă la babe, descântece și scuipatul în sân. Observați că nu amintesc aici culorile fatidice.

Trebuie să fiți de acord că reforma este o schimbare fundamentală, proiectată și realizată în trei direcții – îl corectez aici pe domnul ministru –, nu două direcții: orientarea sistemului, adică o schimbare a finalităților; structura acestuia, adică relații interne și de conducere; conținutul procesului de instruire, adică schimbarea planurilor de învățământ, a programelor, a manualelor, a cursurilor universitare, precum și a altor materiale destinate învățării.

Schimbarea, domnilor, acesta este cuvântul-cheie al reformei. Schimbare, nu ajustare, nu retușare. Asta vă doare, asta vă sperie.

Semnatarii moțiunii pretind că, citez, „Eficientizarea cheltuirii banilor publici nu înseamnă reducerea aleatorie a personalului din sistem.”. Probabil înseamnă mărirea aleatorie a numărului de angajați, dacă ne referim la funcționarii publici din perioada Guvernului liberal.

Se invocă disponibilizările – încă doar estimative – de cadre didactice. Este o încercare grosolană de captare a bunăvoinței acestei categorii profesionale.

Minciună la fel de mare când se spune că, citez, „pentru pregătirea profesorilor documentariști a contribuit Guvernul liberal, prin protocolul încheiat cu Ambasada Franței”. Adevărul, consemnat în actele ministerului, este că proiectul bilateral prin care au fost formați profesorii documentariști a demarat, la inițiativa franceză, în anul 2000 – PSD conducea atunci ministerul – și s-a încheiat în anul 2006, iar eu, personal, am aprobat prelungirea până în anul 2007. Nici vorbă de liberali!

Mai documentați-vă, domnilor! Fiți mai documentați!

Toate argumentele invocate în moțiune suferă, prin similitudine cu acest banal exemplu, de lipsă de credibilitate evidentă.

Personal, nu cunosc datele de prognoză științifică pe care se bazează moțiunea. Bănuiesc că fundamentările sunt nostradamice, atunci când se prezice, chiar înainte de orice acțiune concretă, o creștere a abandonului școlar.

Mă bazez pe rapoarte statistice și solide. Vă informez că pentru perioada 2005–2008 există documentul, care, prin lege, trebuie să fie prezentat anual în Parlamentul României și pe care mulți și-l amintesc, dacă vor, Raportul asupra stării sistemului național de învățământ.

Acolo se evidențiază explicit, cu date concrete: în perioada 2000–2006, 400.000 de elevi nu au mai frecventat gimnaziul; rata brută de cuprindere în toate nivelurile de învățământ este de 71%; în mediul rural, la învățământul primar și gimnazial, raportul elev–profesor este 10 la 1; în anul 2008, durata medie de frecventare a învățământului gimnazial în mediul rural a fost de 6,5 ani, iar în mediul urban de 7,5 ani.

Raportul anului 2008, cu acest indicator preluat prin copypaste din raportul anului 2007, precizează că situația pierderilor școlare evidențiază o realitate mai îngrijorătoare: aproape 25% sunt pierderile pe parcursul învățământului primar și gimnazial.

Oare domnii liberali sau domnii semnatari ai moțiunii, ca să fiu mai complet, nu cunosc această tendință evidentă? Nu ar fi cazul să încercăm o schimbare radicală?

Testările internaționale pentru elevii de gimnaziu, unde ne regăsim pe ultimele locuri în Europa, sunt de natură să ne dovedească tuturor că ceva trebuie schimbat.

În opinia semnatarilor moțiunii, în învățământ, calitatea actului educațional depinde exclusiv de salariu, nu de pregătire, nu de profesionalism, nu de talent pedagogic sau managerial.

Este curios că tocmai dumneavoastră puneți întrebarea unde sunt campusurile școlare inițiate de Miclea, proiectate și lansate în execuție de mine, stopate sau redirecționate de domnul Adomniței.

Se pare că, după înghețarea construcțiilor și a reabilitărilor finanțate apolitic în perioada cât am condus Ministerul Educației, investițiile în infrastructura școlară au cunoscut realocări, sincronizate cu alianța din umbră PNL–PSD, iar dacă urmăresc harta cromatică a acestor investiții pot afirma, fără să greșesc, că s-a îngălbenit câmpia mai ceva ca păpădia.

Culmea relei-credințe și a inducerii în eroare este atinsă însă la capitolul despre Legea educației, a cărei viziune pe termen lung, evident, nu se vrea a fi înțeleasă.

Domnilor colegi,

Citiți mai atent proiectul de lege. Veți înțelege, poate, obiectivul de ridicare a calității actului didactic, urmărit prin noutățile aduse intrării în sistem.

Nu dispare titulatura, adică definitivarea în sistem, cum se spune corect. Aceasta rămâne, doar că profesorul care nu are gradul didactic definitiv nu va mai semna, ca acum, un contract de muncă pe perioadă nedeterminată, ci pe o perioadă determinată, fapt ce va da posibilitatea directorului de a nu-l menține în școală dacă activitatea sa nu este de calitate.

Protecția și siguranța postului trebuie să decurgă din faptul că un profesor bun își va putea alege școala unde să predea, pe când cel slab profesional va constata că trebuie să se schimbe. A fi titular pe vecie, ca un cec în alb, nu este o soluție nicăieri în lume, accesul în sistem, da, se dorește a fi restrictiv. Nu orice absolvent de liceu sau după trei ani de facultate își va găsi un locșor liniștit într-o școală, din care să se pensioneze, cu un salariu convenabil, indiferent de prestația didactică.

Pentru orice absolvent, dar mai ales în domeniile în care se decide soarta oamenilor, masteratul, concursul pentru ocuparea postului de stagiar, respectiv de rezident, inspecțiile, examenele finale sunt tot atâtea oportunități de profesionalizare, perfecționare și, nu în ultimul rând, de responsabilizare.

Semnatarii moțiunii deslușesc în Proiectul legii educației faptul că, citez, „nu promovează un sistem de educație atractiv nici pentru elevi, nici pentru profesori”. Aflați că atractivitatea o creează ceea ce se întâmplă în școli, în clase, la ore, acolo unde noi dorim să avem profesioniști, și nu amatori. Populismul, ipocrizia generalizată, ignorarea cu bună știință a realității, tăcerea complice, cu actori pe care-i regăsim într-o simbioză perfectă – și mă refer la unii profesori, la unii elevi, la unii studenți și, nu în ultimul rând, la unii părinți – sunt cancerul învățământului românesc, cheia propagării și dezvoltării răului.

Unde este exemplul personal cu puterea cea mai mare, care sunt valorile transmise tinerilor?

Domnilor semnatari ai moțiunii,

Atâta vreme cât, în mod impardonabil, ați refuzat să participați la dezbateri în această problemă, este de înțeles de ce lectura făcută de dumneavoastră proiectului de lege este atât de deficitară.

Ați citit-o, domnilor, în cheia răului, nu în cheia binelui. Nu ați înțeles beneficiul pe termen lung pentru calitatea educației și funcționarea sistemului nici al statutului managerului școlar, nici al ciclurilor școlare, nici al principiului finanțării _per capita_ , deși despre aceste lucruri se vorbește încă din 1996.

Moțiunea vorbește despre finanțarea per elev, care va conduce, citez, „la incapacitatea sistemului de a acoperi la nivel minimal costurile educației”. Așa este, vă dau dreptate, dar, atenție, nu va acoperi risipa, nu va acoperi dezmățul și dezinteresul față de banul public, într-un cuvânt, nu va acoperi ineficiența.

Reforma, prin aplicarea finanțării per elev, va impune recalibrarea sistemelor educaționale sub toate aspectele. Îmi pare rău, sincer vă spun, că, din interese conjuncturale politice, deveniți portdrapelul interesului mediocrităților din sistemul educațional.

Sunt la a treia moțiune simplă, două pentru perioada când eram ministru și vă aveam pe dumneavoastră, inițiatorii, alături – ca să vedeți cum se schimbă lucrurile în țară –, și constat la dumneavoastră, acum, o timidă maturizare, prin faptul că nu cereți demisia ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului.

Mi-ați oferit plăcutul prilej de a-mi aminti – ce perioadă! – de perioada când, aproape zilnic, mi se solicita demisia de către persoane cu educație precară, de către mercenarii presei românești, de către oamenii neinformați sau incapabili de un asemenea efort.

Un caz similar, umoristic în felul său – și profit de acest prilej să-l spun –, este cel în care distinsul meu coleg și președinte al Senatului mi-a solicitat în public demisia pentru o glumă făcută de mine la o școală din județul Vaslui.

Aflată după patru ani de conducere PSD, școala, care avea un singur elev în clasele I–IV, o singură sală, la capătul unui grajd CAP dezafectat, care nu avea bec la dulia existentă, solicita ministerului rezolvarea problemei electrificării. La atâta indolență, la așa un primitivism comportamental, evident, le-am oferit o lumânare. Este stilul meu. Trebuie să fii isteț și informat pentru a pricepe mesajul. Oportuniștii au fost pe fază, cum se spune, ca la emisiunile radio: „Alo, aici e Stroe.”

## Vă mai amintiți?

Aveți în moțiune o frază halucinantă, citez: „Bacalaureatul propus este mult simplificat, formal, nerelevant, discriminatoriu și încalcă principiul șanselor egale.”

Vă atenționez că ați omis să spuneți că nu face bine la sănătate și că provoacă insomnii.

Îmi amintesc că în anul 2007, după debarcarea din sistem a conducerilor portocalii din structurile deconcentrate, directorii nou-numiți au promovat un bacalaureat complicat,

neformal, relevant, nediscriminatoriu și care a respectat principiul șanselor egale. Amintiți-vă, vă rog!

Da, domnilor, aveți dreptate. Trebuie elaborat un alt proiect de lege a educației de către persoane cu înaltă competență și care să țină seamă de interesul public, ceea ce s-a realizat, dar nu v-ați dat seama. Bănuiesc că nu vă referiți la cei care au condus, vremelnic, învățământul românesc și care nu îndeplineau condițiile legale pentru a fi directori de școli, dar pe care dumneavoastră i-ați promovat în funcții de miniștri și secretari de stat.

Doamnelor și domnilor senatori,

Prin votul dumneavoastră, evident, de respingere a moțiunii, dați o șansă modernizării învățământului românesc, dați un impuls generos începutului de reformă reală, profundă și de substanță, o reformă care trebuie impusă și asumată în egală măsură.

În încheiere, fac un apel către colegii semnatari ai moțiunii. Când decideți în sfera educației, străduiți-vă să vă dezbrăcați de haina politică. Este greu, dar se poate, și vă dau exemplul meu, las modestia la o parte, și toți de aici, din această aulă, sunteți beneficiari direcți ai corectitudinii mele în domeniul investițiilor în învățământ.

Încercați să mă contraziceți, chiar dacă zâmbiți, domnule președinte.

- Am realizat finanțarea per elev, per student, indiferent de

- culorile politice. Se poate, doamnelor și domnilor senatori! Vă mulțumesc.

Nu avem ce risipi, domnule ministru, pentru că sărăcia nu poate să fie risipită, iar sistemul de educație este un sistem cu un buget subfinanțat, un buget extrem de sărac.

Veniturile proprii, anul acesta, s-au dublat, în condițiile în care în anul 2009 nu s-au realizat nici jumătate din cele care erau prevăzute în bugetul anului 2009.

## Domnule ministru,

Sunt multe proiecte din fondurile europene. A fost una dintre preocupări. M-aș bucura ca proiectele care au trecut de evaluare să poată să fie alocate sistemului de învățământ, pentru că există această cale de a mai aduce ceva din fondurile structurale către sistem, dar este corect să spunem că proiectele care au primit evaluările – celor care au fost în categoria evaluatorilor – la 1 octombrie au fost contractele semnate în urmă cu două sau trei săptămâni. De aceea bursele doctoranzilor nu se acordă de șase luni, nu pentru cei care au inițiat aceste proiecte, ci din vina lor, și, sigur, din respect pentru adevăr, trebuie să recunoașteți că au existat deficiențe care ne-au adus într-o asemenea situație.

## Domnule ministru,

Este corect să spuneți că ați putut să măriți salariile învățătorilor pentru că a existat o ordonanță de urgență a Guvernului, aprobată în anul 2009, care vă permitea să faceți acest lucru, deci a fost o inițiativă înainte de actul dumneavoastră de mărire a salariilor învățătorilor, așa cum este corect să spuneți că proiectul pentru construcția de grădinițe a fost preluat, de dumneavoastră și de mine, de la predecesorul meu, respectiv de la ministrul Adomniței.

Cred că este un moment de corectitudine din partea noastră să avem respect față de adevăr, după cum la fel de corect este să spuneți că pentru a avea în România anului 2012 Secretariatul Bologna s-a lucrat multă vreme în comisiile europene, în organismele europene, în așa fel încât în România să creștem prestigiul educației și prin prezența în anul 2012, aici, a Secretariatului Bologna.

Vorbiți că universitățile au nevoie de sânge proaspăt. Sunt de acord cu dumneavoastră, dar așteptăm deblocarea posturilor de la 1 octombrie. Așteaptă, în primul rând, cei tineri, cei tineri pe care dorim să îi avem în sistem, pentru că un an de pauză la intrarea în sistem este un an care se răzbună mult mai târziu, când, sigur, nici eu și nici dumneavoastră nu vom mai fi pe pozițiile pe care suntem acum.

## Domnule ministru,

Dacă nu aș fi fost obligată într-un fel să corectez lucrurile pe care le-ați spus...

Vă rog să nu mai spuneți niciodată că sistemul de învățământ funcționează pentru o clientelă politică, pentru că acest lucru nu este corect, după cum, poate nu știți, dar vă rog să vă informați, în orașele și localitățile din România se comasează școli care au 650 de elevi. Vă dau două exemple: Deva și Brad. Numai pe acestea le știu eu, dar ele sunt mult mai multe.

La fel de corect este să spunem că sistemul de învățământ avea, la 1 septembrie 2009, datorie de un miliard de euro pe lucrările de construcții efectuate și neplătite. Este o mare sarcină pe sistemul de învățământ, pentru care va trebui să găsim soluții.

Dacă nu aș fi fost obligată să spun aceste lucruri, aș fi început, domnule ministru, prin a vă spune că atunci când v-ați prezentat în fața Comisiilor reunite pentru învățământ, comisiile Senatului și Camerei Deputaților, v-am acordat votul meu, iar votul acela nu a fost un vot politic, dimpotrivă, dacă vreți, a fost un vot de solidaritate cu cel care, vremelnic, se așază pe scaunul atât de cutremurat al lui Spiru Haret.

De aceea, domnule ministru, nu voi înțelege niciodată abordările dumneavoastră politice și am să vă rog, de pe acel scaun, să aveți abordările slujitorului acestui sistem, să vă considerați parte a acestui sistem, pentru că sistemul educației naționale, fără eforturile celor care și-au închinat mulți ani din viață ca să-l slujească, nu poate să-și crească performanța. De aceea vă adresez, cu tot respectul, această rugăminte și de aceea am venit la acest microfon.

Poate că lucrurile pe care vi le mai spun acum în câteva minute mi-ar fi plăcut să vi le spun – pentru că, de felul meu, nu sunt un om conflictual și nu alerg după imagine publică – într-o discuție personală, dacă m-ați fi invitat, în aceste trei luni, să împărtășim din experiența pe care, poate, și eu o am și poate că este ceva mai mare decât a dumneavoastră.

## Domnule ministru,

Pentru adevăr, vă spun că ați preluat mandatul de ministru al educației de la prim-ministrul Emil Boc și cred că nu este un secret pentru nimeni acest lucru.

M-ați surprins pentru prima dată – am considerat că abordarea dumneavoastră a fost una pur politică – atunci când, la două ore după ce ați preluat mandatul prin depunerea jurământului în fața Președintelui României, ați semnat o ordonanță de urgență prin care posturile din învățământ se diminuau cu 15.000.

Mi-ar fi plăcut, domnule ministru, să aveți puțină răbdare, să-i întrebați pe cei din minister, să stați de vorbă cu cei din sistem, pentru că puteați să eficientizați cheltuielile și fără această ordonanță de urgență. Puteați, împreună cu inspectoratele școlare, să găsiți căile de a eficientiza resursele. Acum, din păcate, este complicat de spus că mai avem ce eficientiza.

Apoi, m-ați surprins prin modul în care ați acceptat bugetul anului 2010, cu fondurile din venituri proprii dublate, care niciodată nu se vor putea realiza.

Mi-ar plăcea, domnule ministru, să vă văd în prima linie a bătăliei pentru legea salarizării unitare mai demnă și mai corectă pentru profesori. Stimați colegi,

Trebuie să recunoaștem, dacă astăzi vorbim de lipsa performanțelor din învățământ sau a unor performanțe din învățământ, trebuie să recunoaștem că profesorii sunt demotivați, pentru că nu pot să fiu de acord cu dumneavoastră, domnule ministru, atunci când nu spuneți, de la acest microfon, că salariile profesorilor nu sunt suficiente pentru rolul social pe care îl au și pe care trebuie să-l joace în continuare.

Mi-ar plăcea, domnule ministru, să nu vă asociați celor care decredibilizează școala românească. Școala românească are nevoie de încredere. Școala românească nu este lipsită de performanță. Dovadă stau cei trei mii de lucrători de toate gradele profesionale care muncesc în străinătate și care reprezintă produsul școlii românești.

Sigur că ne dorim, fiecare dintre noi, cei care slujim școala, să creștem performanța în sistem, dar nu putem să spunem că școala românească este de doi bani. Acest lucru eu nu pot să îl accept, așa cum nu-i pot accepta pe cei care spun și vorbesc despre „găștile” din universități. Îi rog pe cei care fac asemenea afirmații să le nominalizeze, în așa fel încât, dacă există, nu au ce căuta și trebuie să le eradicăm din sistemul românesc de învățământ.

Ați promovat un proiect de lege care, după opinia mea – și vă mărturisesc că l-am citit cu toată atenția și cu toată grija –, este incompatibil cu valorile democrației și cu idealul educațional care sunt asumate în prima parte a legii.

Într-adevăr, sunt de acord cu dumneavoastră că o lege trebuie să dea stabilitate, predictibilitate și să modernizeze sistemul, dar acest lucru nu se poate face decât printr-un consens național. Altfel, cel care vine după dumneavoastră va încerca să schimbe legea după ideile lui. De aceea, această lege are nevoie de dezbatere și de consensul național de care vorbeam.

Sigur, despre lege sunt multe de spus. Nu sunt de acord cu regândirea ciclurilor de învățământ preuniversitar, pentru că nu există argumente care să justifice creșterea performanțelor, ci, dimpotrivă, pentru o asemenea regândire a ciclurilor.

Nu sunt de acord cu eliminarea titularizării și cred că titularizarea nu este o favoare pe care o facem dascălilor, este o necesitate pentru stabilitatea sistemului de învățământ. Este extrem de importantă. Uitați-vă că și alte țări, la a căror performanță ne place să ne uităm, au acest subiect bine fixat prin lege.

Sigur că dați puteri discreționare și directorului, și modului în care este gândit consiliul de administrație, cu care să știți că eu, personal, nu am fost de acord. Cred că școala, comunitatea școlii trebuie să aibă mai multă autonomie, trebuie să dăm încredere profesorilor că pot gestiona problemele școlii, sigur, cu parteneriatul social din localitate, dar cred că trebuie să avem mai multă încredere în ei.

Nu pot să fiu de acord că, practic, legea lichidează autonomia universitară. Degeaba vorbiți de la acest microfon altceva, pentru că atâta vreme cât în lege se precizează cum se face accesul într-un campus universitar, care, după părerea mea, nu este nici măcar de competența cartei universitare, ci de un regulament de ordine internă, și până la cum să-și aleagă rectorul... Dar o comunitate academică, prin libertatea academică pe care o asigură Constituția – tocmai de aici rezultă câștigul –, trebuie să se poată autoconduce, ea trebuie să-și dezvolte valorile, pentru că

valorile academice sunt valorile acestui neam, pe care trebuie să-l respectăm și pe care trebuie să-l înconjurăm cu susținerea noastră, nu cu un control excesiv, neobișnuit, de 20 de ani încoace.

Deși am calitatea de rector, nu sunt de acord să dați puteri discreționare rectorului. Nu rectorul trebuie să numească prorectorii, decanii, prodecanii și așa mai departe. Comunitățile academice trebuie să-și aleagă funcțiile de conducere, pentru că, în felul acesta, cei aleși se responsabilizează în fața comunităților. După cum nu pot să fiu de acord nici cu faptul că eliminăm studenții din procesul de alegere a tuturor funcțiilor de conducere. Studenții sunt parteneri, acesta este un deziderat al Uniunii Europene și trebuie să-l respectăm, dar ei sunt parteneri nu numai declarați în vorbe, ei trebuie să aibă dreptul prin lege să participe la alegerea decanului lor, a rectorului lor și așa mai departe, pentru că aceste funcții de conducere reprezintă interfața directă cu ei.

Sigur, ar fi foarte multe de spus, dar nu vreau să mai lungesc discursul meu. Aș vrea să termin într-o notă optimistă, să cred, domnule ministru, că această moțiune, care nu v-a cerut demisia, vă va pune puțin pe gânduri, vă va da gândurile cele bune de a dialoga cu toți cei care slujesc cu bună-credință sistemul românesc de învățământ, în așa fel încât împreună, unindu-ne eforturile, să dăm acestui sistem ceea ce așteaptă de la noi.

În încheierea speech-ului meu, vă mai rog, domnule ministru, faceți primul drum la Buzău. Oamenii aceia sunt de o lună în grevă. Eu cred că așteaptă dialogul cu dumneavoastră și nu este necesar să declarați deschiderea dumneavoastră spre dialog, ci trebuie să o manifestați, așa cum să știți că și Consiliul Național al Rectorilor, unde nu un rector PSD-ist sau un rector PNL-ist v-a invitat, ci v-au invitat toți rectorii din această țară, v-a așteptat să intrați în dialog direct cu ei. Suntem în continuare deschiși acestui dialog, spre binele școlii românești.

Vă mulțumesc foarte mult.

Nu în termeni de supraviețuire și de colaps ar trebui să vorbim despre educație în 2010, stimați colegi, dar am putea oare să evităm, rămânând, în același timp, onești, după un an și un trimestru de guvernare Boc?

Pentru mine este de neînțeles cum un om din domeniul educației, mă refer la premierul Boc, poate fi atât de nedrept cu acest domeniu și atât de incompetent în tratarea lui. De fapt, domnul Boc este nedrept și incompetent relativ la orice domeniu, dar asta este altă față a dramei pe care o trăiește societatea românească actuală.

Am putea noi oare evita termenii supraviețuire și colaps, când 4.000 de șantiere, în 2009, necesare – accentuez, necesare! –, deschise în sistemul național de educație au rămas de izbeliște, în loc să li se aloce fonduri pentru a fi finalizate cât mai grabnic în folosul elevilor și studenților, când salariile profesorilor au fost ținute înghețate – ba chiar unele au scăzut, vorbesc despre venituri aici –, întru sfidarea lor, pur și simplu?

Am putea noi oare evita termenii supraviețuire și colaps, când, pentru 2010, Guvernul a anunțat, chiar dacă între timp și-a revizuit atitudinea un pic, că are în vedere disponibilizarea a 15.000 de cadre didactice din învățământul preuniversitar, așa, pur și simplu, fără nicio fundamentare credibilă? Sau când posturile din sistem sunt blocate, chiar dacă nimeni, la niciun nivel, nu finanțează în educație scheme de personal, ci elevi, respectiv studenți școlarizați, și asta cu consecința cheltuirii, în final, a mai multor bani publici decât în mod normal, prin externalizarea unor servicii obligatoriu de acoperit, respectiv cu consecința tăierii șanselor pentru cei mai valoroși absolvenți de învățământ superior din acești ani, inclusiv pentru cei proaspăt deveniți doctori, de a accede la cariere universitare sau de cercetare?

Am putea noi oare evita termenii supraviețuire și colaps, când, în 2010, bugetul educației beneficiază de la stat – accentuez, de la stat! – de sume care, în comparație cu cele din 2008, sunt cu 82% mai mici la investiții și cu 75% mai

mici la bunuri și servicii, pentru că asta este trista realitate, stimați colegi și stimate domnule ministru, nu mă veți putea contrazice.

Desigur că această realitate pare neverosimilă, de bine ce este camuflată în venituri proprii fantasmagorice, niciodată, nici măcar în vremuri fără criză, atinse în sistem, prevăzute doar ca praf în ochii noștri și ai concetățenilor noștri, cu scopul de a fi făcuți să credem că educația ar beneficia de 6% din PIB.

Am putea apoi noi oare evita acești termeni, supraviețuire și colaps, când până și un lucru în principiu bun, finanțarea învățământului preuniversitar pe număr de elevi școlarizați, a fost prost făcut, prin neraționalitatea coeficienților utilizați, cu consecințe negative devastatoare asupra celor mai bune școli, a școlilor cu cadre didactice cele mai înalt calificate, cu gradele didactice II, I sau chiar cu titlul de doctor și cu cea mai bună infrastructură, apoi asupra învățământului artistic, asupra învățământului de informatică, asupra învățământului în limbi străine, inclusiv în limbi materne.

Dincolo de toate, acestea, direct sau indirect, până la urmă, au în spate resurse financiare, care – hai să admitem – lipsesc, deși nu printr-o fatalitate, ci tot din vina Guvernului.

Este inacceptabilă sfidarea la care noi, parlamentarii, lucrătorii din învățământ, studenții, societatea civilă, am fost supuși la lansarea noului proiect de lege al educației, prin lăsarea, inițial, doar a două săptămâni de dezbatere publică a lui, domnule ministru, sigur că, ulterior, termenul s-a prelungit, ca urmare a presiunilor.

Să fim bine înțeleși, noi suntem de acord că învățământul românesc, dincolo de valențele lui pozitive pe care numai cineva de rea-credință le poate nega, are mari probleme și, prin urmare, se impune, printre altele, și un nou proiect de lege al educației, dar nicidecum nu putem fi de acord cu un proiect, mai exact cu prevederi care:

1. Încalcă grav autonomia universitară, stabilind, de exemplu, că Guvernul înființează, desființează programe de studii, art. 119 alin. (3), domnule ministru.

Guvernul înființează, desființează facultăți, art. 119 alin. (5).

Guvernul hotărăște preluarea, prin fuziune, a unor universități slabe de către universități bune, fără a le întreba pe acestea din urmă dacă sunt interesate de o asemenea măsură și, evident, care le-ar putea afecta negativ, art. 112 lit. c).

Guvernul se angajează ca în maximum 12 luni să promoveze o lege de comasare prin fuziune a universităților cu misiuni asemănătoare de pe o rază de 200 kilometri, art. 172 alin. (3).

2. Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului statuează cum să se realizeze în universități recunoașterea și echivalarea studiilor, art. 133 alin. (1).

Vreau să precizez că subsemnatul am reglementat asta în Universitatea Politehnică din Timișoara încă de când eram prorector la al doilea sau al treilea mandat, prin 1997, dacă nu mă înșel.

Conform promisiunii făcute mai devreme, domnule ministru, aștept să renunțați la toate aceste articole, pentru că, în mod evident, ele încalcă autonomia universitară.

Apoi, ce mai face acest proiectul de lege? Vulnerabilizează învățământul superior, după ce învățământul preuniversitar este de mult pradă politizării prin modul în care se statuează desemnarea rectorilor. 3. Sistează finanțarea de la stat a întreținerii căminelor și cantinelor, încărcând universitățile cu cheltuieli pe care acestea nu au cum să le poată onora și, prin urmare, conduce la degradarea condițiilor de viață ale studenților.

4. Sistează finanțarea de la stat a stagiilor de practică comasată a studenților în afara centrului universitar.

5. Degradează statutul de profesor în învățământul preuniversitar, mutilându-l de una din și așa puținele valențe de atractivitate, aceea de titular al sistemului – al sistemului, nu neapărat al școlii! –, cu toate consecințele psihologice și practice asupra corpului național de cadre didactice.

6. Marginalizează în plus profesorii din învățământul preuniversitar, prevăzându-le o reprezentare de doar 33% în consiliul de administrație al școlii și interzicându-le – foarte ciudat! – să poată fi aleși în funcția de președinte de consiliu de administrație de școală.

7. Complică și îngreunează enorm filiera formatoare de profesori, făcând învățământul superior de resort și mai neatractiv decât este el oricum în prezent, în condițiile în care măsurile preconizate nu sunt însoțite de creșteri salariale substanțiale pentru profesori, plecând de la nivelul de începător și terminând cu cel de emerit.

8. Nu tratează aproape deloc cercetarea. Desigur, domnul ministru a făcut trimitere la o viitoare lege a cercetării, unde, să admitem, cercetarea va fi reglementată.

9. Extrem de important, definește eronat educația însăși, în opinia mea, restrângând-o la dimensiunea conferitoare de competențe, când, de fapt, ea ar trebui avută în vedere cel puțin tridimensional, cu dimensiunea principală de a cultiva valori, urmată de aceea de transmitere de cunoștințe fundamentale cu rol preponderent formativ și de bază pentru abilități și competențe concrete și, în fine, cu dimensiunea pragmatică cultivatoare de cunoștințe, competențe și abilități utile direct în viața cea de toate zilele și în diverse domenii profesionale.

Stimați colegi,

A sosit vremea ca învățământul românesc să înceteze a mai fi teatrul intervențiilor intempestive, conjuncturale și al improvizațiilor de tot felul. El trebuie reformat profund cu știința de a face pornind de la o viziune clară asupra a ceea ce el trebuie să devină.

Dacă constatăm cu toții, și eu cred că o facem, că sistemul românesc de învățământ actual încearcă să facă matematicieni, critici literari, biologi și alți savanți din oameni care nu sunt născuți pentru așa ceva, ignorând să cultive ceea ce ar putea da roade, dar, nefiind cultivat, lipsește din greu pe piață: onoarea, demnitatea, cinstea, corectitudinea, dreptatea, adevărul, toleranța, solidaritatea, curajul, respectul față de mediu, respectul față de proprietate, creativitatea, spiritul de inițiativă, asumarea, capacitatea și disponibilitatea de a învăța pe tot parcursul vieții și, în fine, cunoștințele, competențele și abilitățile utile în viața cea de toate zilele, atunci haideți să punem umărul împreună la a-l schimba. Să ținem seama că o schimbare corectă și atât de profundă nu poate fi făcută prin acțiuni pripite, gândite doar de o mână de oameni – posibil, chiar competenți –, ci printr-un proces mai de durată, care implică dezbateri publice, analize și deliberări la o cu totul altă scară.

Domnule ministru Funeriu,

Purtați răspunderea unui sistem vital pentru societate. Onorați-o! Eu cred că puteți.

Vă mulțumesc.

În ceea ce privește finanțarea învățământului preuniversitar, care cuprinde finanțarea de bază, finanțarea complementară, finanțarea suplimentară și veniturile proprii, este o inițiativă bazată pe principiile descentralizării și depolitizării sistemului de învățământ. Principala componentă a finanțării este finanțarea de bază, care acoperă cheltuielile de personal, materiale și servicii, manuale, dotări generale, întreținere curentă, cheltuieli cu perfecționarea profesională.

După cum bine știți, în prezent, cheltuielile de întreținere, cheltuieli materiale și servicii, sunt asigurate de consiliile locale, fără a avea posibilitatea să-și exprime punctul de vedere în ceea ce privește administrarea acestor fonduri. ## Stimați colegi,

Vă referiți la formarea personalului didactic, care este o componentă de bază a reformei. Aveți dreptate. În sfârșit, avem un proiect de lege care încearcă să facă un pas important în privința îmbunătățirii pregătirii pedagogice a cadrelor didactice. Cei care critică măsura propusă chiar sunt desprinși de realitate și nu cunosc situația actuală.

Vă referiți în mod critic la dispariția noțiunii de titular în sistem, dar doriți descentralizarea. Nu credeți că aceste afirmații se bat cap în cap? Chiar nu aveți încredere în profesori, în părinți și în consilierii locali? Deciziile luate la București promovează descentralizarea? Eu nu cred. Credeți că un profesor cu prestigiu în comunitatea locală se teme de o astfel de măsură? Oare cine se teme de descentralizare? Oare nu acei oameni care se simt cu musca pe căciulă?

Mobilitatea personalului didactic se simplifică. Decizia se ia de către comunitate. Vă mărturisesc că aștept acest lucru de 20 de ani.

V-ați referit la finanțare, disponibilizare, probleme grave din învățământul românesc, dar am citit foarte puțin despre beneficiarii direcți, despre elevi. Probabil, sunteți de acord cu aceste măsuri, lucru care ne bucură.

Sunteți de acord cu scăderea numărului de ore, concomitent cu simplificarea programelor școlare. Programa școlară va acoperi 75% din orele de predare, lăsând la dispoziția cadrului didactic 25% din timpul alocat disciplinei respective.

Sunteți de acord cu creșterea ponderii disciplinelor opționale, care la nivel gimnazial va fi de 20%, iar la nivel de liceu de 30%. Aceste ore se decid la nivelul fiecărei școli de către consiliul de administrație.

## Stimați colegi,

Nu există proiecte de lege perfecte, dar vă invit să facem o lege mai bună. Legea se va discuta în două comisii de specialitate, în Camera Deputaților și în Senat. Cu toții vom avea posibilitatea să o corectăm.

Trecerea clasei a IX-a la gimnaziu mi se pare o măsură riscantă. În lipsa unor studii de impact, această decizie poate genera mai multe probleme.

Interzicerea ca directorul să facă parte dintr-un partid politic mi se pare anticonstituțională. Chiar și alegerea președintelui consiliului de administrație trebuie discutată de profesioniștii din comisiile pentru învățământ.

Șansa României este legată de educație și doresc să avem discuții constructive, lăsând politicianismul deoparte. Drumul pe care a pornit actualul Guvern în domeniul educației abia a început. Domnul ministru Funeriu este un tânăr ambițios, capabil să schimbe sistemul de învățământ, având în vedere și perspectiva pe care a cunoscut-o în Occident și spre care vrem și noi să ne îndreptăm.

Actul normativ inițiat de Guvern sprijină descentralizarea, principiul respectării identității culturale a minorităților naționale, modernizarea sistemului de învățământ, formarea de competențe și depolitizarea, fapt pentru care Grupul parlamentar al UDMR nu va vota moțiunea simplă.

Dați-mi voie să constat că sunteți, de fapt, nemulțumiți de modul centralizat în care partidele dumneavoastră au gestionat Ministerul Educației.

## Stimați colegi,

Am căutat, printre rândurile acestei moțiuni, elevul și studentul, principalii beneficiari ai unei reforme în educație. Nu i-am găsit. Am căutat părinții, beneficiarii indirecți. Nu i-am găsit. Am găsit, în schimb, nemulțumiri personale privind alegerea rectorului, vârsta de pensionare a profesorilor universitari, faptul că directorul nu mai are voie să facă politică în școală.

Mi-aș fi dorit ca, dincolo de interesele și orgoliile personale, să citesc în această moțiune argumente pro și contra privind structura învățământului preuniversitar, descentralizarea financiară, managerială și curriculară, ierarhizarea reală a universităților, stimularea și încurajarea unui învățământ performant, de calitate.

Aș fi vrut ca semnatarii moțiunii să conștientizeze că elevii din mediul rural și copiii cu nevoi speciale continuă să fie, în mare măsură, dezavantajați educațional, că finanțarea suplimentară a învățământului este inutilă, dacă banii alocați nu ajung acolo unde este nevoie de ei, că programa este prea încărcată, că evaluările sunt de slabă calitate, că niciuna dintre universitățile noastre nu se află în topul primelor 100 de universități din lume, că educația românească are, în sfârșit, nevoie de calitate, nu de cantitate, de descentralizare, dar, mai ales, de o libertate curriculară, de implicarea comunității și, nu în ultimul rând, de o dimensiune europeană.

Suntem datori toți cei prezenți în această sală, pentru generația de mâine, să ne asumăm aceste profunde și majore schimbări.

Stimați colegi semnatari ai moțiunii,

O întrebare retorică, ca un om nou în politică: de ce ați inițiat o moțiune împotriva unui proiect, repet, un proiect aflat încă în dezbatere publică, și nu acceptați o dezbatere, fără a nega dreptul la performanță al unor generații întregi de elevi și studenți, poate chiar al copiilor dumneavoastră?

## Domnule ministru,

Vă cer ceea ce v-am cerut și acum două luni, într-o declarație publică: curaj, forță, dar, mai ales, determinare în a sprijini o reformă reală a școlii românești, pe principii moderne, europene. Oamenii de educație din Senat, din Partidul Democrat Liberal, vă sunt alături.

Și v-aș ruga să faceți un test, domnule ministru. O bucătăreasă are o normă de 40 de copii, ca să gătească pentru ei la cantină. Se ajunge, de regulă, la vreo 80 de copii. V-aș invita, într-o zi, să curățați cartofi pentru 80 de copii și să spuneți, după aceea, dacă ați prefera să faceți asta, zilnic, pe un salariu de 6 milioane de lei.

## **Domnul Puiu Hașotti**

Vă citesc din legea dumneavoastră: „Elevii aparținând minorităților naționale care în localitatea de domiciliu nu au posibilitatea de a învăța în limba maternă vor fi sprijiniți, prin decontul transportului, să meargă la cea mai apropiată școală cu predare în limba minorității respective sau vor primi cazare, masă gratuită în internatul unității de învățământ cu predare în limba minorității respective, unde au fost școlarizați.”

Ce frumos! Dar acest principiu de ce nu se aplică și copiilor săraci, orfani, care sunt de naționalitate română?

Mai mult decât atât, aceeași discriminare este și în cadrul finanțării de bază a unităților de învățământ. Cele în care învață copii ai minorităților primesc din start sume mai mari decât cele în care învață copii români sadea.

Cum rămâne cu egalitatea de șanse, domnule ministru?

Pe mine, personal, nu ar trebui să mă mire, și asta pentru că, în urmă cu o lună de zile, v-am făcut o interpelare parlamentară în care v-am spus că cea mai veche școală românească, a doua școală românească ca vechime din Țara Românească, va fi desființată acum de către ciraci de-ai dumneavoastră de la inspectoratul școlar județean. E vorba de Școala „Obedeanu”, pe unde au trecut cele mai mari personalități ale Craiovei: Tudor Vladimirescu, NicolaescuPlopșor, Nicolae Titulescu, Alexandru Macedonski și așa mai departe. Și mi-ați răspuns, domnule ministru, că eu nu știu despre ce este vorba și că nu se va desființa școala respectivă.

Vă dau o veste proastă: și-au bătut joc de dumneavoastră cei care v-au informat, pentru că școala respectivă se cheamă acum „Decebal”. Nu mai există, practic, a doua școală românească din Țara Românească. Și atunci vă mai mirați de ce vă numesc profesorii „ministrul Funeraliu”, și nu ministrul Funeriu?

Mă opresc aici, deși aș avea mai multe lucruri de spus, dar am senzația că oricum îmi răcesc gura de pomană cu dumneavoastră.

Îmi aduc aminte că, de 20 de ani, educația este poligonul, terenul de țintă favorit al demagogiilor noastre. Despre niciun domeniu de activitate nu s-a vorbit mai cu sârg, mai cu emoție, decât despre educație. Nicăieri, cuvântul reformă, mitologia reformei n-a înflorit mai puternic decât aici, în domeniul educației. Am un soi de junghi de neîncredere, un soi de crispare când aud că iar vine una.

Necazul dumneavoastră, domnule ministru, în sensul credibilității, care e necesară oricărui reformator, mai ales în educație, se numește – ca și al nostru, e un necaz național, temporar, dar național – Emil Boc.

Domnul Emil Boc vă face două necazuri mari dumneavoastră.

Unul, că – dacă nu știați, vă asigur și eu că așa e, cum spune doamna ministru Andronescu – ați preluat ministerul de la ministrul educației interimar Emil Boc.

Chiar dacă ați spus, cu o nobilă intenție, că nu veți invoca greaua moștenire și ați început, după aceea, să ne povestiți despre halul în care ați moștenit o guvernare, nu ați moștenit-o de la un ministru liberal, nu ați moștenit-o nici de la doamna Ecaterina Andronescu, ci de la un domn care este primministrul României și care se numește Emil Boc.

Nu e acesta însă necazul cel mai mare. Necazul cel mai mare este că mi-e greu, domnule ministru, să cred în discursul dumneavoastră despre reformă, despre micul miracol care este acest proiect de lege. Și știți de ce? Pentru că l-am auzit pe distinsul dumneavoastră șef, Emil Boc, cu vreo jumătate de an, nici jumătate de an în urmă, când ne vorbea la fel de entuziast, la fel de hotărât, la fel de intransigent, la fel de decis să-i lichideze, împreună cu poporul și pentru popor, pe toți reacționarii care se opun reformei în educație. Și o făcea?!... Dar dumneavoastră ce vi l-ați depășit! Și când mă gândesc cât mai aveți de guvernat, e-ngrozitor!

A doua oară când am citit Proiectul legii educației naționale, am făcut-o în calitate de senator al României, ales pentru a reprezenta interesele românilor. Am constatat că în centrul acestui proiect se află chiar cetățeanul român, fie că vorbim de elev, profesor, părinte sau de angajatorii care vor beneficia mâine de serviciile elevilor de astăzi.

Avem nevoie de modernizare. Trebuie, odată pentru totdeauna, să lăsăm deoparte mentalitățile învechite și să ne însușim reforma fiecare dintre noi. O societate sănătoasă pornește de la o educație sănătoasă.

Nu în ultimul rând, Legea educației naționale trebuie citită din perspectiva cetățeanului.

Am constatat că ne îndreptăm, în sfârșit, spre echitate. În calitate de plătitor de taxe și impozite către statul român, mi se pare perfect normal ca finanțarea să urmeze elevul, adică o școală bună, în care se pune accent pe studiu, pe siguranța elevilor și care este asaltată de copii, trebuie să primească mai mulți bani decât o școală slabă, în care se petrec în mod repetat incidente neplăcute și care este evitată.

Mai mult, în sfârșit, vom putea vorbi de egalitate între elevul de la oraș și cel de la sat. În sfârșit, copilul din mediul rural va avea aceleași condiții ca și cel din mediul urban, pentru că finanțarea îl va urma oriunde ar învăța el. Gata cu fondurile date pe criterii clientelare, politice. Adio directorilor care primesc bani pentru că susțin un anumit partid. La revedere școlii în care elevii învață în condiții improprii și suferă iarna de frig pentru că profesorii lor au refuzat să se implice în viața politică.

Stimați colegi,

Nu înțeleg de ce, timp de trei săptămâni, opoziția nu și-a găsit timp să stea la masa discuțiilor și să dezbată acest proiect, în loc să arunce critici neîntemeiate din scaunele comode ale televiziunilor. În aceste trei săptămâni, eu am reușit să înțeleg logica și conținutul reformei promovate de Guvern. Nu am reținut însă nicio idee constructivă venită dinspre opoziție. Am reținut doar mult zgomot și multe proteste neargumentate.

Așa că vă întreb: stimați colegi, ce vreți de fapt? Cum ați gândit finalitatea acestui demers al dumneavoastră?

Eu și colegii mei din Grupul parlamentar al independenților susținem Legea educației naționale, bineînțeles, cu posibilele îmbunătățiri care reies din dezbaterea publică organizată foarte bine, dar pe care, normal, dumneavoastră ați criticat-o, deși nu ați onorat-o cu prezența. Poate că acesta este motivul pentru care și

moțiunea aflată astăzi în dezbaterea noastră este plină de erori. Vă dau un singur exemplu: spuneți că ministerul vrea să disponibilizeze 15.000 de cadre didactice.

Domnilor reprezentanți ai PNL și PSD, vă anunț cu respect că, potrivit „Dicționarului explicativ al limbii române”, disponibilizarea nu este sinonimă cu desființarea unor posturi, iar Guvernul, în speță Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, a vorbit despre desființare, un termen care, în acest caz, nu înseamnă concedierea a 15.000 de profesori. Voi încerca să mă exprim mai simplu, pe înțelesul tuturor: aceste posturi ce vor fi desființate pot fi, în prezent, neocupate, iar desființarea lor nu presupune nicio disponibilizare.

Noi avem încredere în proiectul asumat de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și în hotărârea cu care Guvernul susține reforma învățământului românesc. Domnule ministru,

Senatorii din Grupul parlamentar al senatorilor independenți vor fi alături de dumneavoastră atâta timp cât continuați pe această cale justă a dialogului, a moderației, a interesului cetățeanului, și asta pentru că suntem conștienți de nevoia urgentă de reformare a sistemului educațional românesc.

Îmi exprim încrederea și speranța că veți avea, așa cum ați spus, în continuare ușa deschisă ideilor și propunerilor noastre cu privire la acest demers greu, dar cu efecte pozitive pe termen lung.

Vă mulțumesc.

Pentru cei care s-au grăbit să ne critice fără să studieze cu atenție proiectul propus de noi, doresc să menționez că toate obiectivele și principiile programului Pactul național pentru educație sunt, de altfel, încorporate în noul proiect de lege. Am să las la aprecierea dumneavoastră, pentru a face aceste comparații, datele înscrise în acest pact și în proiectul de lege, să faceți o analiză pertinentă.

Să dăm României o șansă de dezvoltare pe viitor prin luarea acestor măsuri de susținere a procesului de asanare și de reconstrucție a sistemului educațional, în concordanță cu transformările contemporane la nivel european. Aceasta este viziunea noastră. Ducând mai departe obiectivele și spiritul Pactului național pentru educație prin proiectul de lege care se dezbate în continuare, dorim să oprim procesul de decredibilizare a educației românești prin folosirea optimă a resurselor existente și a rolului pe care îl avem în fața propriei națiuni și a viitoarelor generații.

Mulțumesc.

Am să mă opresc aici, ca să aibă timpul necesar și domnul rector Oprea să intervină.

Mulțumesc, domnule președinte.

Domnule ministru, educația nu este o afacere!

Cele 100 de zile de guvernare Boc 4 mai pot fi caracterizate și prin politizarea excesivă a învățământului preuniversitar. În 24 de ore au fost înlocuiți inspectorii școlari generali, inspectorii generali adjuncți, inspectorii școlari, chiar și directorii de școli, totul sub pretextul că nu se face politică în școli.

Lucrurile sunt discutabile. Structura acestui proiect este una amendabilă, dar nu aș putea să închei fără să fac trimitere la modul, poate abuziv, de exploatare a statisticilor în moțiunea colegilor noștri, și mă ajută un suedez, care, referitor la statistici, făcea următoarea afirmație...

S-a mai spus că este o greșeală ca istoria și geografia să fie studiate în limbile minorităților. Cred, doamnelor și domnilor, că o națiune puternică, cred că o națiune sigură de ea, o națiune generoasă nu are de ce să-i fie frică de faptul că o materie sau alta se învață într-o limbă a minorităților. Cred că suntem o națiune puternică pentru că avem minorități printre noi, cred că diversitatea este o bogăție a României. Trebuie s-o cultivăm, s-o respectăm și să tragem toate foloasele de pe urma ei, noi, ca națiune. Asta înseamnă o națiune puternică, nu o națiune fricoasă care vrea să îngrădească drepturile altora. Asta este convingerea mea și a partidului din care fac parte, și care se numește Partidul Democrat Liberal, domnule președinte.

Vreau să răspund foarte scurt și domnului rector. Sunt de acord cu dumneavoastră, nu este absolut nimic rău ca un om din educație să intre în viața politică. Cred că este un câștig și pentru educație, și pentru lumea politică. Mă bucur că ați făcut acest gest. Sper ca el să fie făcut de cât mai mulți oameni.

Mi-ați dat o idee foarte bună când ați spus, domnule președinte, că vă alegeți în fiecare an un PDL-ist. Cred că și eu, la fiecare moțiune, îmi voi alege un lider de partid. Aș fi vrut să-mi aleg și astăzi un lider de partid și, din păcate, nu am avut prea mult de ales, pentru că, dacă v-aș fi ales, ar fi trebuit să aleg nu un om care-și conduce partidul, ci un om care este condus de partidul său, asta este problema.

La viitoarea moțiune, dacă lucrurile se vor schimba, poate atunci alegerea va fi reciprocă, domnule președinte.

Voi încheia, invitându-vă, încă o dată, cu toată deschiderea, să participăm la această dezbatere despre educație. Toată lumea este bine-venită, voi veni de câte ori este nevoie și la Senat, și la Camera Deputaților pentru tot ceea ce ține de proiecte educaționale.

Mai am un cuvânt, care vi se adresează direct, dar și celor care se regăsesc în cuvintele dumneavoastră, noi nu ne putem gândi viitorul tot timpul și etern prin prisma prejudecăților trecutului.

Prejudecățile trecutului, domnule președinte, ne-ați arătat astăzi că sunt, uneori, atât de profund înrădăcinate chiar și în oameni pe care unii îi consideră ca fiind oameni ai viitorului, încât dorința mea este să fim cu toții, împreună, oameni ai viitorului și să facem acest pas înainte pentru educație. Să nu ne mai gândim viitorul prin prisma prejudecăților trecutului, să facem un pas înainte, asta este invitația mea.

Vă mulțumesc.

Vă aștept la dezbaterile despre educație.

Vă mulțumesc.