Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·7 aprilie 2010
procedural · adoptat
Ioan Mang
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## **Domnul Ioan Mang:**
## Mulțumesc, domnule președinte.
Sper să-mi fie suficiente cele patru minute care mi-au rămas, deși aș fi avut destul de multe de spus astăzi.
Moțiunea de astăzi vine la aproximativ 100 de zile ale Guvernului Boc 4, zile marcate, din păcate, de lipsuri și nemulțumiri ale cetățenilor, de măsuri ineficiente, de legi și ordonanțe făcute în detrimentul societății românești și de lipsa unor măsuri clare de ieșire din criză.
Nu am să ascult de îndemnul domnului senator Antonescu, că suntem în Săptămâna Luminată, pentru că domnul ministru ne-a cerut aici să spunem adevărul, și am să mă străduiesc să vă spun, domnule ministru, câteva adevăruri.
Un prim adevăr este că astăzi, aici, dumneavoastră ne-ați tratat cu o totală lipsă de respect, neținând cont de faptul că reprezentăm poporul în Senatul României, trimițându-ne să citim. Nu știu, domnule ministru, dacă dumneavoastră ați citit cât am citit noi, unii din această sală.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.