Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·20 aprilie 2010
procedural · respins
Alexandru Cordoș
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## **Domnul Alexandru Cordoș:**
Vă mulțumesc, domnule președinte. Domnule președinte, Distins Senat, Domnule prim-ministru, Domnule ministru, Stimați invitați pensionari,
Dezbatem azi cel mai important proiect de lege din legislatura 2008–2012, cu implicații directe față de cei 6 milioane de pensionari din România, precum și pentru cei ce în viitor vor apela la această lege.
Pentru că ieri am prezentat punctul de vedere politic al Grupului parlamentar al Alianței politice PSD+PC în declarația politică cu tema „Proiectul legii sistemului unitar al pensiilor publice – o compilație nereușită, neoportună și inutilă”, spunând că este un proiect de lege nefundamentat, contradictoriu și incoerent, o improvizație legislativă care nu numai că nu ține seama de opiniile și amendamentele diferitelor categorii sociale, dar nu ține cont nici de opinia specialiștilor în domeniu, de parcă nu ar fi ajuns toate acestea, Guvernul ne face dovada că poate fi mai rău, adică actualul proiect este vădit și antisocial, și neconstituțional, și antieuropean, cu repercusiuni – ne spune Consiliul Legislativ – asupra chiar a caracterului de stat de drept.
Am putea vorbi foarte mult despre acest proiect, la fel de mult ca și despre Legea salarizării unice, care a diminuat salariile și a nemulțumit pe toată lumea.
Oricum, domnilor guvernanți, veți rămâne în istorie cu aceste două legi ce au scăzut puterea de cumpărare a românilor și au adâncit sărăcia milioanelor de pensionari.
Am putea discuta la fel de mult de pensiile și de principiile care stau la baza actului normativ, dar voi menționa doar unul: principiul solidarității între membrii săi, conform căruia contribuie toți, dar nu toți mai beneficiază de aceste drepturi, care să le permită înlăturarea riscurilor. Principiul contributivității este fundamental doar în cadrul sistemelor private de pensii.
Sustenabilitatea sistemului poate fi realizată prin crearea de locuri de muncă, prin creșterea bazei de contribuabili, prin creșterea economică și, nu în ultimul rând, prin încasarea sumelor restante către bugetul asigurărilor sociale sau, domnilor guvernanți, aceste lucruri nu se vor întâmpla prea curând în România.
În continuare am să mă refer la șase puncte majore, fără de care Partidul Social Democrat nu poate vota această lege, tocmai pentru că ne dorim o lege corectă, domnule prim-ministru.
## 1. Valoarea punctului de pensie.
Indiferent de modul de calcul, valoarea punctului de pensie nu poate reprezenta mai puțin de 45% din salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat. Acest lucru este necesar tocmai pentru păstrarea puterii de cumpărare a pensionarilor. În caz contrar, potrivit unor statistici și simulări, în următorii ani punctul de pensie ar putea ajunge în jur de 20% din salariul mediu brut pe economie.
2. Vârsta de pensionare.