Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·1 februarie 2017
other · adoptat tacit
Șerban Nicolae
Intonarea Imnului național al României
Discurs
## **Domnul Șerban Nicolae:**
Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor, Stimați colegi,
Vorbim de o ordonanță de urgență pentru prorogarea unor termene pentru intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă, adoptată de Guvernul Cioloș, la propunerea ministrului Prună, pe 27 decembrie 2016.
E adevărat că ar fi putut să-l pună și în dezbatere publică. E adevărat că ar fi putut să anunțe societatea civilă și opinia publică în legătură cu intenția de a proroga unele termene de intrare în vigoare a Codului de procedură civilă, intrat în vigoare, după cum știți, cu ani în urmă, chiar înaintea Codului penal și a Codului de procedură penală, dar n-a făcut-o.
Pentru că Partidul Social Democrat este un partid responsabil și înțelege ce înseamnă responsabilitatea publică, nu facem caz de faptul că nu a existat o dezbatere publică, că nu a fost invitată societatea civilă la Ministerul Justiției să-și spună punctul de vedere și că doamna Prună și cu domnul Cioloș au promovat o ordonanță de urgență pe 27 decembrie 2016. Fac precizarea că la acea dată Parlamentul, în forma actuală, rezultată din alegerile din 11 decembrie, care unora le provoacă atât de mari frisoane, era deja întrunit și jurământul de senator era depus.
În aceste condiții, susținem propunerea de aprobare a acestei ordonanțe de urgență Prună – Cioloș, cu precizarea făcută astăzi de prim-ministrul Marii Britanii, Theresa May, în cadrul Camerei Comunelor, care spunea așa despre liderul opoziției: „El are de condus un protest, eu am de condus o țară.”
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.