Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 aprilie 2017
Dezbatere proiect de lege · respins
Ioana Bran
Discurs
## **Doamna Ioana Bran:**
Domnule președinte, Stimați colegi,
La data înființării Asociației Naționale a Veteranilor de Război, în 1990, erau înscriși aproximativ 900.000 de membri. În prezent mai sunt în viață aproximativ 30.000 de veterani de război și aproximativ 100.000 de văduve ale acestora.
În județul Satu Mare, din peste 2.000 de veterani de război mai trăiesc astăzi doar 23. Această situație se întâlnește la nivel național, iar noi, încet, ne îndreptăm către a le purta amintirea doar celor care au fost și sunt eroi naționali.
## Stimați colegi,
Mărirea indemnizației este necesară, având în vedere faptul că aceasta n-a mai fost mărită din 2008, și, dacă îmi permiteți, chiar simbolică, comparativ cu măreția faptelor și cu durerea suportată de văduvele acestora.
Suntem azi aici datorită celor care au luptat și și-au dat viața pentru România de azi și suntem aici pentru binele poporului român.
Pe data de 29 aprilie se sărbătorește Ziua veteranului de război. Așadar este momentul ideal să adoptăm această măsură.
Grupul parlamentar al PSD susține prezenta ordonanță de urgență și mulțumește veteranilor de război pentru contribuția adusă țării noastre.
Și, dacă îmi permiteți, aș vrea să redau câteva versuri din poezia „Se sting veteranii”, a domnului colonel Gheorghe Lăcătuș, veteran de război: „Se sting veteranii lăsați în uitare Încet, în tăcere și-n lacrimi se sting
Și nimeni nu-i plânge, pe nimeni nu doare Că mor veteranii, nici ei nu mai plâng. De-aceea, copile, când trec veteranii Cu fețele supte ca de sfinți bizantini, Oprește-te-n loc, căci ei sunt titanii, Istoria noastră, și lor să te-nchini!” Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.