Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·10 mai 2010
procedural · respins
Cristian Rădulescu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Este vorba despre numărul curent 25 din lista cu amendamente admise, unde este vorba despre trei texte: textul de la alin. (2) este în ordine, textul de la alin. (5) este în ordine, nu mă refer la acestea, mă refer la un alineat nou, cel cu nr. 7, care zice așa: „În condițiile de calcul prevăzute la alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (4), alin. (5) alin. (6), valoarea punctului de pensie nu poate reprezenta mai puțin de 45% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.”
Acest amendament a suscitat numeroase discuții în comisie. El a trecut la limită, cu votul majorității senatorilor prezenți la momentul acela.
Din partea Grupului parlamentar al PDL, cer revenirea la votul asupra acestui amendament. Susținerea pe care noi o facem este că, în aceste condiții, și nu mai reiterez, pentru că după tot ce s-a discutat de săptămâni și de luni întregi statul nu poate să-și asume includerea unui astfel de amendament, a unei astfel de modificări în lege.
Rămânem la prevederile anterioare cuprinse în alineatele de la alin. (1) la alin. (6), pe care inițiatorul le-a propus. Considerăm – și aici mulți discută, dar puțini se pricep – că cei doi piloni pe care își fundamentează Guvernul calculul punctului de pensie sunt nu numai suficienți, dar sunt beneficiu acoperitor pentru o pensie bună în orice fel de situație, pentru că, dacă luăm în considerație numai o creștere a salariului mediu brut, dar aceasta este obținută, să zicem, printr-o creștere foarte mare a inflației, vom vedea că trebuie să ne fundamentăm și pe creșterea inflației și să indexăm pensia în funcție de aceasta. La fel putem judeca și în cazul fundamentării pe salariul mediu brut. Este vorba despre un calcul care se face așa: pentru o perioadă până în 2030 se va ajunge la fundamentarea pe un singur pilon. Deocamdată, Guvernul ne propune această soluție.
Au fost discuții în cursul cărora reprezentanți ai multor cetățeni, întâlnindu-se cu reprezentanții Guvernului, au fost de acord cu valoarea de 40% și Guvernul a fost de acord ca să se scrie explicit, dacă este necesar să se scrie o cifră, și aceasta este 40%. Reprezentanții opoziției au dorit să se scrie explicit 45%, ceea ce, din punct de vedere al PDL, în momentul de față nu este sustenabil.
Vedem în ce situație am ajuns cu toții când este vorba nu neapărat de îndeplinirea unor promisiuni către FMI, căruia trebuie să-i returnăm banii, dar de faptul că economia amenință să fie nesustenabilă și sistemul financiar să fie nesustenabil. Dacă se ajunge să se poată propune măsuri de reducere cu 25% a salariilor, cu 15% a pensiilor, ne dăm seama că acest amendament, care a fost, în urmă cu câteva săptămâni, propus, susținut și apoi acceptat cu sprijinul opoziției în Comisia pentru muncă, familie și protecție
socială, a rămas puțin în urma realității și că realitatea, cu forțe devastatoare, vine peste noi și ne arată că, în acest moment, nu putem face nu excese, dar nu ne putem permite această valoare.