Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor parlamentari, Doamnă ministru*, Doamnelor și domnilor secretari de stat, Distinși colegi,
Suntem astăzi la dezbaterea asupra unei moțiuni simple asupra educației, o moțiune care înseamnă, de altfel, un instrument parlamentar de analiză, de explorare contextuală a ceea ce s-a întâmplat în domeniul respectiv în perioada anterioară, mai ales atunci când te confrunți cu o criză, o criză complexă, nu doar criza pandemică. Sunt crize economice, crize de comunicare și crize educaționale complexe, pe care le-am resimțit din plin, fie că suntem parlamentari, fie că sunteți miniștri sau fie că încercăm să ne dedublăm în ipostaza elevilor, a studenților, a profesorilor, care parcurg o perioadă extrem de dificilă.
Deci moțiunea înseamnă dialog, înseamnă dezbatere; nu e neapărat o sancțiune, ci doar implicit și doar în măsura în care consemnează eșecuri și decizii amânate și o anume incompetență managerială, și o anume ezitare și confuzie, care au fost permanentizate în sistem, motiv pentru care s-a și ajuns la acest moment delicat.
Vreau să vă reamintesc, doamnă ministru – și, de asemenea, echipei dumneavoastră –, faptul că Partidul Social Democrat a avut o abordare constructivă, că am votat Guvernul în condiții dificile, că am votat starea de urgență, starea de alertă, nenumărate ordonanțe de urgență pe care am încercat să le corectăm și să, știu eu?, reechilibrăm derapajele pe care le făceau, că a fost un timp de așteptare, de răbdare, de toleranță, tocmai pentru că situația cu care ne confruntăm acum este foarte complexă, iar sistemul pe care-l coordonați, evident, este la fel de complex. Nu doar noi, profesioniștii, îl știm, ci acest sistem atinge întreaga societate – vorbim de elevi, de studenți, de personal didactic, nedidactic, auxiliar, vorbim de familii și vorbim, de altfel, de sănătatea și de evoluția societății, pentru că generația tânără și modul cum formăm generațiile, această modalitate va avea influențe în viitor.
Pe de altă parte, nu ne certați, doamnă ministru, că depunem moțiuni, pentru că „din antiteze”, așa cum spune Eminescu, „se nasc valorile”. Antitezele fac viața! Discuțiile și dialogurile înseamnă ipostaze, înseamnă analize, înseamnă soluții. Noi am dat soluții nenumărate, pe care de multe ori Guvernul dumneavoastră le-a respins și deci, cumva, împărțiți vina și de multe ori criticile pe care le ridicăm acum nu vi se datorează în totalitate. Poate, dacă ați fi fost mai desprinsă de plasa politică în care vă aflați, dacă ați fi gândit înainte ca profesionist și apoi ca om politic într-un guvern, ați fi reușit să luați decizii mai bune.
Deci avem dreptul să facem aceste moțiuni, să discutăm, să explorăm, să punem întrebări.
Răspunsurile dumneavoastră, parțial bune, parțial au adus clarificări, justificări.* Pe de altă parte, mi-a dat sentimentul acel text citit că suntem într-o zonă de dialoguri
paralele. Noi nu ne-am referit la reușitele din sistemul universitar; n-am luat la analizat marile, să spunem, atuuri pe care cercetarea, sub conducerea liberală, le-a avut, ci, efectiv, ne-am referit la zona preuniversitară și, mai mult decât atât, la momentul în care a fost gestionată perioada aceasta de criză pandemică prin suspendarea cursurilor.
N-aș vrea să vorbesc acum de perioada anterioară pandemiei, pentru că ar fi lucruri de spus legat de modul cum s-a construit bugetul, de absența dezbaterii pe buget, de asumarea acestuia, de bugetarea modestă pentru educație, deși am primit de-a lungul timpului critici nenumărate – orientate spre Partidul Social Democrat – asupra faptului că nu am alocat suficient pentru educație.
Iată că ați dorit moțiune de cenzură: ați preluat guvernarea, dar dezinteresul și subfinanțarea pentru educație se remarcă din plin.
Deci nu ne referim la aceste aspecte, pentru că nu este momentul acum. Sunt șase luni totuși de când guvernați, șase luni care au o perioadă anterioară pandemiei și o perioadă de reacție în interiorul pandemiei, în interiorul acestei confruntări majore pe care am avut-o.
Răbdarea pe care am dovedit-o nu mai există acum și, parafrazându-l pe Marin Preda, aș spune că „timpul nu mai poate să aibă răbdare”, pentru că a fost o succesiune de decizii controversate, de ordine care s-au anulat de la un moment la altul, de imperfecțiuni, de confuzii, de anunțarea unor măsuri înainte ca ele să aibă substanța legală, fie că vorbim de hotărâri ale Guvernului sau de legi votate în Parlament, deci un anume diletantism care a creat sursă de confuzie.
Eu vă invit să faceți un exercițiu de empatie, așa cum, ca profesori, trebuie să o facem, ca pedagogi, de multe ori, și să vă imaginați cum se simte un elev de clasa a VIII-a, cu neliniștea unui examen care înseamnă, de fapt, evoluția și traseul lui liceal mai departe, ce face un elev care dorește să urmeze un liceu vocațional, un liceu de artă, un liceu sportiv – foarte târziu sau aproape deloc nu sunt clarificate contextele în care probele de aptitudini se vor susține –, ce face un elev de clasa a XII-a, pentru care miza examenului de bacalaureat este și mai profundă, traseul lui ulterior în anii academici, universitari depinde de acest examen.
Să ne ducem spre profesori. Cum s-au simțit profesorii în momentul în care au fost invitați să facă activitate în sistem online, când aveau cu cine, când n-aveau cu cine, când trebuiau să completeze machete, într-o birocrație apăsătoare, dând rapoarte – când, de fapt, dumneavoastră doreați să tăiați hârtii cândva, ca să cităm ideea de a limita și de a merge spre esență, și nu spre formă. Nu teoria formelor fără fond trebuie să fie în fața noastră, nu interdicții, nu amenințări, nu obligații, ci o manieră de colaborare deschisă, plăcută, de susținere, de înțelegere.
Vreau să subliniez, de asemenea, faptul că va fi viață și după momentul acesta de învățământ online și avem aici două probleme majore. Pe de o parte, dotarea de care vorbeam și nevoia existenței tabletelor, nevoia de calculatoare, de laptopuri, de instrumente prin care învățarea online să continue, nu doar în momentul acesta, ci și după aceea. Și în niciun caz noi nu am acuzat că nu au apărut tabletele de azi pe mâine, ci faptul că nu a existat o gestionare a riscului, nu au existat grupuri de lucru care să abordeze cel puțin trei paliere.
Asta e ceea ce am fi făcut noi: o situație de intervenție, o strategie de intervenție pe termen minim, imediat – ce se întâmplă cu profesorii, ce se întâmplă cu personalul nedidactic, cum se desfășoară activitatea, ce facem cu zonele acelea defavorizate12, în care nu există nici calculatoare, nici conexiune, nici posibilități materiale ale copiilor? În felul acesta, de fapt, noi adăugăm la decalajele economice, la decalajele sociale, adăugăm și decalajele
digitale și disparitățile digitale, o altă formă de discriminare pe care sistemul trebuie să o rezolve nu prin sponsorizări, nu prin generozitatea unor instituții, ci să o rezolve sistemic, la nivel de stat, de învățământ public.
Deci chestiunea era că ar fi trebuit să existe această strategie de intervenție imediată, care a fost destul de confuză; nici n-a existat. Cinci săptămâni de tăcere! Cinci săptămâni de tăcere!
A doua chestiune. Vorbeam de trei aspecte.
A doua chestiune trebuia să fie grupul de lucru al dumneavoastră, din echipa dumneavoastră, care să gândească modul cum se derulează examenul de evaluare națională, examenul de bacalaureat, examenele profesorilor. Iată că veniți cu informații, cu noutăți abia după ce au apărut în spațiul public numeroase critici, numeroase scrisori deschise, numeroase nemulțumiri de la părinți, de la profesori, de la elevi. Deci lucrurile trebuiau gândite și anticipate.
Și o a treia chestiune care ar trebui să se afle în fața noastră și în fața dumneavoastră, pentru că la acest moment încă mai sunteți la guvernare, este legată de modul cum ne raportăm la anul școlar și anul universitar următor: care sunt strategiile, care sunt demersurile?
Există un program de achiziții de aparatură electronică, există un program de susținere socială a celor defavorizați.
Ce se va întâmpla în zona universitară, cum veți continua arhitectura curriculară, adaptările pe care ați promis că le faceți?
Propria dumneavoastră echipă este în acest moment într-o zonă de ezitare și de schimbare, de aceea cred că, dincolo de dificultățile de comunicare în spațiul public, au fost și dificultăți de comunicare interministerială. Cred că sub stare de stres e complicat să lucrați. Cred că sunt momente în care tensiunea, apăsarea, comanda politică, dorința de a fi, știu eu?, cât se poate de fidelă și disciplinată în zona partidului pe care-l reprezentați, aceste dorințe înlocuiesc ceea ce un profesionist trebuie să facă.
Deci există viață și după politică!
Aveți o funcție onorantă! Faceți un exercițiu de imaginație și gândiți-vă ce rămâne în urma dumneavoastră, ce ați lăsat ca element interesant, ca noutate, ca inițiativă, ca viziune, ca strategie, ce definește mandatul dumneavoastră.
Aș fi poate necolegială și nedreaptă dacă aș începe acum să enumăr imperfecțiuni, ezitări, confuzii, amânări, contraziceri, o abordare extrem de paradoxală a problemelor complexe din educație.
Și spun că viața de după politică înseamnă să te întorci alături de elevi sau de studenți, să vii spre zona ta profesională având conștiința că ți-ai făcut datoria și că ai fost, sigur, într-un partid, într-un grup politic, respectând disciplina grupului, dar în același timp că ai lăsat ceva, o urmă a trecerii tale intelectuale și profesioniste prin acel minister.
Plec de la ideea kantiană că „izvorul binelui din lume ține de educația bună”. Deci o educație bună este, de fapt, izvorul întregului bine din lume.*
Ne dorim să avem tineri bine formați, pregătiți, ne dorim să avem șanse egale de acces la educație, ne dorim să modelăm și caractere și ne dorim să oferim modele. Nu modele de agresivitate psihologică, nu modele de discurs politicianist, nu modele de pasare a responsabilității spre inspectorate sau spre școli. În condițiile în care suntem într-un plin absurd: școlile au eventual un laborator de informatică, eventual un laptop în fiecare cabinet, dar sunt invitate să găsească soluții de a dota mii, sute de elevi, în funcție de fiecare instituție!
Deci, dacă dumneavoastră vorbeați ironic de comedie, dacă suntem în dialoguri politice, eu am să vă spun, atunci,
că multe din ordinele care au plecat dinspre minister se află sub semnul literaturii absurdului, al unor așteptări zadarnice, al unor paradoxuri dureroase și cred că este cazul să ieșim din această nedeterminare și să abordăm serios, profesionist, problema educației.