Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·5 octombrie 2011
Declarații politice · respins
Georgică Severin
Discurs
## **Domnul Georgică Severin:**
Domnule președinte, Stimați colegi,
M-am întrebat ce l-a deranjat pe domnul președinte Băsescu, de nu a dorit această – hai să-i spunem – recompensă morală pentru câteva zeci de bătrâni?
L-a deranjat, probabil, că vorbim de ofițeri și cadre militare ale Armatei Regale, care s-au opus – să spunem – instaurării comunismului în România?
L-a deranjat, poate, că vorbim – cine știe? – de cavaleri ai Ordinului „Mihai Viteazul”, care au jurat credință Regelui?
L-a deranjat, poate, că vorbim de oameni de onoare, care nu au vrut să facă jocul Anei Pauker, sau l-a deranjat că erau oameni care respectau democrația, și nu reprezintă un model pentru politica pe care o susține președintele Băsescu acum?
Suma este atât de infimă, încât a ține cont de aspectul financiar, mai ales pentru oameni care mai au o speranță de viață, din păcate, extrem de mică, este o rușine națională. Vorbim de cavaleri ai Ordinului „Mihai Viteazul”, vorbim de eroi ai țării, nu numai că au luptat pe frontul de est, acolo unde domnul Băsescu spunea cu mândrie că ar repeta ce a făcut Hitler și Antonescu, dar vorbim, în primul rând, de niște oameni care erau niște oameni de onoare. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.