Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 mai 2011
other · respins
Fekete-Szabó András Levente
Discurs
## **Domnul Fekete-Szabó András Levente:**
Vă mulțumesc, domnule președinte. Domnule ministru,
Stimați colegi,
Sigur, nu este ușor să vorbești după domnul senator Crin Antonescu, un orator extraordinar. Eu am să citesc totuși un text, prin care am încercat să mă refer, în câteva rânduri, la această moțiune simplă introdusă de opoziție. Și mă refer la câteva aspecte legate de Spațiul Schengen, respectiv de aderarea României la Spațiul Schengen.
Prin acest obiectiv, totuși, trebuie să recunoaștem că a fost depus în ultimii ani, împreună cu toate instituțiile implicate, un efort masiv financiar și uman ca astăzi România să îndeplinească toate condițiile tehnice pentru aderarea la Spațiul Schengen. Toate consulatele României din afara Spațiului Schengen au fost dotate cu echipamente specifice activității consulare sau pentru asigurarea securității, în conformitate cu standardele Schengen.
La ora actuală, România beneficiază de sprijinul unei majorități semnificative a statelor membre. Trebuie să vă spun că am primit sprijin ferm din partea Ungariei, despre care s-a vorbit destul de mult astăzi și în ultimele luni, din 15 martie încoace, care deține președinția UE, partenerii noștri care doresc ca până la sfârșitul mandatului Ungariei să fie adoptată hotărârea privind data exactă a aderării României la Spațiul Schengen.
Legat de un alt aspect, Mecanismul de Cooperare și Verificare în domeniul justiției, decizia privind acest mecanism a fost luată în anul 2006. Aici, rolul Ministerului Afacerilor Externe este de a promova, prin contactele diplomatice constante, permanente, la nivelul instituțiilor europene, progresele înregistrate de autoritățile române în domeniile reformei justiției și combaterii corupției. Vezi acțiunile din vămi din ultimele luni, din ultimele zile sau chiar de azi-dimineață.
În acest domeniu este necesar un efort susținut de a prezenta situația reală prin diplomația română, folosind toate ocaziile în cadrul întâlnirilor cu partenerii europeni. Aici avem și noi, parlamentarii, un rol deosebit, când avem întâlniri cu omologii noștri europeni sau în diferite comisii.
Legat de „Visa Waiver”, doar atât aș vrea să spun, și anume că trebuie să recunoaștem că depinde foarte mult și de cetățenii români care solicită plecarea în SUA, știind faptul că pragul maxim de refuz al vizelor este de 3% din numărul total al solicitărilor, iar din păcate, la ora actuală, refuzul în ceea ce-i privește pe cetățenii români este de circa 24-25%.
Ministerul Afacerilor Externe va trebui să depună un efort susținut privind informarea corectă, concretă a cetățenilor privind obținerea vizelor pentru SUA și continuarea dialogului cu autoritățile americane.
În ceea ce privește ambasadele, consulatele, personalul diplomatic, în general, în cadrul Ministerului Afacerilor Externe este nevoie de oameni foarte bine pregătiți, devotați, cu convingeri puternice, pentru a reprezenta România și interesele noastre. Fără doar și poate, este nevoie de un efort susținut, în special, dar și de toată paleta politică, de toți politicienii.