Varujan Vosganian

## **Domnul Varujan Vosganian:**

Mulțumesc foarte mult, domnule președinte. Sunt în politică de foarte multă vreme. Sunt vechi, fără a fi bătrân.

Am fost membru și în Consiliul Provizoriu de Uniune Națională. Am cam rămas foarte puțini care am fost și membri ai acelui protoparlament.

De aceea, experiența mea îmi dă curajul de a vorbi astăzi.

Sunt mulți colegi de-ai noștri care socotesc că orice atitudine circumspectă a Senatului înseamnă a pune obstacole în calea justiției. Pentru respectarea echilibrului puterilor în stat, Senatul trebuie să lase justiția să-și urmeze cursul. Este o opinie, în principiu, corectă. Dar, în virtutea experienței de care vă vorbeam, aș vrea să vă semnalez doar un singur caz. Îmi amintesc de colegul nostru Paul Păcuraru, care era ministrul muncii. Dosarul său a fost înaintat Senatului pentru a decide cercetarea penală. Am avut lungi discuții cu colegii noștri de la Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări. Ne-au avertizat în legătură cu inconsistența acelui dosar. Am avut discuții și în conducerea PNL. Și atunci am decis, pentru a nu obstrucționa justiția, să permitem declanșarea cercetării penale. Ce s-a întâmplat? Acest om a fost hărțuit timp de patru ani. El a demisionat pentru a nu face de râs tagma oamenilor politici, iar după patru ani a fost declarat nevinovat de instanțele în drept.

Cine-i dă înapoi acești ani?

Cine-i dă înapoi două decenii de carieră politică, pe care eu aș socoti-o mai mult decât onorabilă?

Ați văzut dumneavoastră în raportul procurorului general _ad-interim_ vreo scuză față de Paul Păcuraru? Nu.

Pentru mine este o culpă colectivă a noastră, că am cedat atunci prea ușor.

Suntem într-un caz oarecum diferit astăzi. Vorbim despre reforma clasei politice, care înseamnă, în primul rând, împrospătarea clasei politice cu oameni care vin cu o zestre, cu oameni care nu folosesc politica ca pe un tertip în care să obțină prin politică ce n-au fost în stare să obțină altminteri, oameni care să dea onorabilitate clasei politice prin propria onorabilitate.

Iar Mircea Diaconu a fost un câștig real nu doar pentru partidul în care a intrat, ci pentru felul în care, prin prestația sa, prin sentimentul civic pe care l-a indus în politică, a fost un coleg pentru noi toți.

Cum răspundem noi? Mircea Diaconu devine singurul dintre noi pe care-l expulzăm ca nefiind la nivelul nostru, ca fiind un om corupt, ca fiind un om care a abuzat de funcțiile sale pentru a obține câștiguri necuvenite, care s-a strecurat pe lângă lege. Mircea Diaconu, omul care pentru noi a fost unul dintre cei care ne-au bucurat adolescența, tinerețea cu filmele sale, care a fost întruchiparea omului bun, de la „Filip cel Bun” și până la „Buletin de București”.

El este prototipul omului bun în conștiința colectivă. Noi nu vorbim de un om politic care după ce-și încetează activitatea sau după un mandat în care eșuează în alegeri dispare. El este parte a conștiinței publice. Este un prototip. El, în virtutea acestei atitudini și a acestei imagini, care din fericire în acest caz concordă – nu vreau să spun că, Dumnezeu să-l odihnească!, Gheorghe Dinică era un om rău, așa cum erau personajele pe care le-a jucat, dar Mircea Diaconu chiar este omul pe care l-a întruchipat în rolurile sale –, a venit și a cerut acordul Senatului, care i l-a dat. Nu se poate ca după câțiva ani să-ți aduci aminte de Mircea Diaconu, pentru că devine incomod, dar să uiți că alte persoane care în declarațiile de avere au nepotriviri de sute de mii de euro, care au cumpărat case subevaluate continuă activitatea nestingherit, iar Mircea Diaconu, pentru că a fost director de teatru – ce blasfemie! – și membru în Parlament, și apoi ministru, trebuie să se retragă din toate acestea.