Puiu Hașotti

## **Domnul Puiu Hașotti:**

Vă mulțumesc. Domnule președinte Emil Constantinescu, Domnule prim-ministru, Domnule președinte al Senatului, Excelențele Voastre, Distinși oaspeți, Doamnelor și domnilor senatori, A evoca astăzi faptul petrecut la 1 decembrie 1918 nu este doar un gest de îndreptățire, ci și de datorie morală.

Ceea ce s-a întâmplat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia a fost un moment unic în istoria poporului român, o stare de grație, o încununare a strădaniilor multor generații de români, între care a strălucit „generația întregitorilor”, cum o numea Nicolae Iorga.

Corolar firesc al unui proces istoric de durată, precedat în 1918 de Unirea Basarabiei, apoi a Bucovinei cu Regatul României, actul întregitor de la 1 decembrie s-a făcut pentru că un întreg popor a voit întâi și apoi pentru că Unirea nu înfățișează decât îndeplinirea firească a unei idei pe care au păstrat-o veacurile.

Atunci, la 1 decembrie 1918, românii au avut parte de o mare șansă istorică și au știut s-o fructifice. Dar nicidecum nu s-a făcut diplomație în jurul ideii românești. Această idee s-a impus ca un imperativ categoric. Diplomația n-a făcut decât să tragă concluziile unui proces istoric. Regatul reîntregit al României n-a fost creația artificială produsă la masa tratativelor într-un moment de criză a echilibrului mondial. Atunci, la Alba Iulia, a apărut ceasul unic și românii au fost conștienți de aceasta.

„România nu cere, de fapt, decât o _restitutio in integrum_ ”, spunea Ionel Brătianu, unul din principalii artizani ai acestui măreț act. „Ea nu are ambiția unor cuceriri istorice. România se ridică doar pentru a-i elibera pe frații săi, care dintotdeauna au fost uniți cu ea prin cele mai strânse legături.” Aceasta a fost ideea politică de fond a României: unită, puternică, garantă a păcii și înțelegerii în Europa.

Iar Vasile Goldiș, în preambulul Declarației de unire cu țara, afirma: „După drept și dreptate, românii din Ungaria și Transilvania dimpreună cu teritoriile locuite de dânșii trebuie să fie uniți cu Regatul României.” Iar în discursul, de multe ori uitat, ținut în Sala Tronului din Palatul Regal, la 14 decembrie 1918, același Vasile Goldiș declara: „Sire, unirea tuturor românilor într-un singur Stat a trebuit să vie. Ea s-a înfăptuit prin suferințe și sacrificii. Istoria se face prin legile țării, mai presus de orice putere omenească, dar obiectul și mijlocul acestei legi este bietul om muritor. Fericiți suntem noi, românii de astăzi, că prin noi istoria săvârșește actul măreț al unirii tuturor românilor într-un singur Stat și preafericiți suntem că norocul tocmai a destinat Statului român domnirea unui Rege mare, care a înțeles chemarea firească și sfântă a istoriei și s-a făcut conducător al sufletului românesc.”

Unirea clădită sub sceptrul lui Ferdinand Întregitorul a fost în asentimentul întregului neam românesc. Elocvente sunt în acest sens cuvintele lui Ionel Brătianu, care se adresa fraților transilvăneni: „Vă așteptăm de o mie de ani și ați venit să nu ne mai despărțim niciodată. Sunt în viața unui neam clipe de fericire atât de mari, încât ele răscumpără veacuri întregi de suferință.”