Victor Paul Dobre

## **Domnul Victor Paul Dobre:**

Doamna președinte, Stimați colegi, Dragi invitați,

Așa cum spunea și colegul meu, domnul Cindrea, este destul de greu să iei astăzi cuvântul, având în vedere mesajele pe care invitații noștri de azi ni le transmit, mesaje care vin dintr-o realitate, realitate căreia probabil nu întotdeauna, chiar arareori, cei care facem politică îi răspundem la nivelul așteptărilor.

Totuși, permiteți-mi să prezint și mesajul colegilor mei liberali.

5 mai reprezintă Ziua internațională de luptă împotriva discriminării persoanelor cu handicap.

Pentru români, însă, această zi poate fi numită ziua de luptă împotriva mentalității și a atitudinii, nu întotdeauna favorabile, a societății românești față de persoanele cu handicap.

Sistemul de protecție a persoanelor cu handicap este relativ recent. Bazele s-au pus în 1990, când se înființa Secretariatul de Stat, iar, ulterior, în 2003, Autoritatea Națională.

Exigențele existente în documentele europene și internaționale, în mod deosebit ale Uniunii Europene, au determinat elaborarea unei strategii în domeniul protecției persoanelor cu handicap, printr-o hotărâre de guvern din 2005, Strategia națională pentru protecția, integrarea și incluziunea socială a persoanelor cu handicap în perioada

2006–2013, șanse egale pentru persoane cu handicap pentru o societate fără discriminări.

Strategia a avut trei obiective generale: considerarea persoanelor cu handicap ca cetățeni activi, care au posibilitatea de a alege și-și pot controla viața, al doilea – acordarea de sprijin pentru familiile care au în componență persoane cu handicap și creșterea gradului de ocupare a forței de muncă pentru persoanele cu handicap, pentru fiecare obiectiv stabilindu-se mai multe direcții de acțiune. Strategia a fost baza Legii nr. 448/2006 care viza atingerea acestor obiective expuse anterior.

Deși prin apariția legii a fost rezolvată o mare parte a problemelor legate de persoanele cu dizabilități, credem că există în continuare și mari lacune. De exemplu, în momentul de față, nu există centre de zi, de recuperare, de formare profesională, un număr foarte mic de persoane cu dizabilități muncesc, prestațiile sociale nu se acordă la timp, guvernanții uită să majoreze indemnizația ce se acordă persoanelor cu handicap, respectiv salariul asistentului personal sau maternal, dispozitivele medicale sunt de foarte multe ori de proastă calitate și altele.

Promovarea, protejarea și asigurarea exercitării depline a tuturor drepturilor și libertăților fundamentale ale omului pentru toate persoanele cu dizabilități ar trebui să fie prioritatea noastră, a tuturor. În calitate de cetățeni cu drepturi depline, persoanele cu handicap ar trebui să beneficieze de aceleași drepturi ca și restul populației. Au dreptul la demnitate, la tratament egal, la o viață autonomă și la o participare deplină în cadrul societății.