Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 februarie 2009
other · respins
Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu
Discurs
Vreau însă acum să atrag atenția asupra acelor puncte unde actualul buget minte, unde nu este câtuși de puțin realist, unde vinde iluzii și înșală așteptările și unde demonstrează că ne duce spre dezastru. Dacă analizăm o serie de cifre, vom vedea imediat.
Însă totuși, pentru început, vreau să vă spun că, dacă n-am putea să analizăm aceste cifre și n-am ști cum să analizăm un buget, din cele spuse de domnul Boc astăzi ar trebui să considerăm că ne aflăm în fața celei de a opta minuni a lumii. Adică cum? Deci domnul Boc ne spune așa: „Domnilor, creșterea economică în 2009 mai mică decât în 2008”. În regulă. În aceste condiții în care menținem cheltuielile cu salariile, noi majorăm fondurile alocate investițiilor. Păi de unde le majorați, domnule Boc, dacă sunt veniturile și creșterea economică mai mici decât în anul trecut. Este sigur o ecuație la care nu mi-am propus să găsesc dezlegarea, pentru că nu cred că cineva va putea să ofere această soluție, și, în condițiile în care în Uniunea Europeană recesiunea se adâncește, vă dați seama că economia românească va fi trasă în jos. De aceea, veniturile prognozate, care sunt în creștere cu 17,8% față de realizările anului 2008, sunt total nerealiste. La aceasta se adaugă un minus de venituri realizate pe primele luni, pe prima lună și jumătate – și domnul Pogea știe acest lucru – de 10%, ceea ce cască gaura la 28% între ceea ce se scontează a se obține și ceea ce se realizează ca venituri bugetare.
De aceea, nu trebuie să vă mire că, în câteva luni, foarte puține, actualul Guvern va veni cu o rectificare bugetară, și această rectificare bugetară se va face în jos, cu alte cuvinte, cu diminuarea și mai drastică a cheltuielilor.
Vorbiți, în buget, domnule prim-ministru, despre – în raportul despre buget sau la buget – despre extinderea economiei subterane, și l-am auzit și pe domnul președinte al Comisiei pentru buget, finanțe, despre extinderea economiei subterane între 2005 și 2008, care ar fi crescut de la 14 la 21% din PIB, ceea ce pare straniu, având în vedere că cota unică de impozitare, care este și la un nivel foarte scăzut, ar fi trebuit să ducă la diminuarea economiei subterane.
Corolarul la această afirmație ar fi următorul: desființați cota unică, domnule Boc, și majorați impozitele. Nu m-ar mira, pentru că în acest fel ați închide scurta paranteză politică a dumneavoastră, a partidului dumneavoastră pe zona de centru-dreapta, și ați reveni acolo de unde ați plecat, adică pe stânga. Este adevărat, o stângă populistă, nu o stângă modernă, cum este social-democrația.
În sfârșit, probabil că o să aveți o mică problemă cu popularii europeni. „Nu vă speriați!” Le spuneți: „Domne, noi suntem și socialiști, și populari”. N-o să înțeleagă nimic, dar nu cred că mai contează.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .