Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·19 decembrie 2017
procedural · respins
George Edward Dircă
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## **Doamna George Edward Dircă:**
Stimați colegi,
Stimați colegi parlamentari ai alianței de guvernare,
Ați prezentat azi la tribuna Senatului situații nefericite în care nu a fost respectată procedura parlamentară și ați criticat. Dar nu ați dorit ca azi să dăm un exemplu de bună practică parlamentară, care să reprezinte un punct de referință pentru viitor.
Insinuați că modalitatea în care a fost dezbătută această lege a fost una regulamentară și că timpul a fost suficient: mai mult de un an, s-a spus aici, pentru dezbaterea în spațiul public. Forma pe care o discutăm azi a fost înregistrată în dezbatere la Camera Deputaților la data de 31 octombrie 2017. A fost adoptată de prima Cameră la data de 11 decembrie 2017, acum o săptămână, iar amendamentele depuse de colegii noștri senatori au fost dezbătute ieri, în cadrul unei ședințe-maraton, ce a început la ora 9.00 dimineața și s-a încheiat la ora 22.00. Deși anumite prevederi din această lege au fost parțial prezentate anterior în spațiul public, forma depusă la Camera Deputaților pentru dezbatere nu a fost prezentată niciodată integral. Asociațiile profesionale ale magistraților, dar și Consiliul Superior al Magistraturii nu au avut ocazia să pronunțe un aviz privind aceste modificări.
Invocați probleme imaginare ale sistemului judiciar, pentru a decredibiliza profesia de magistrat și a slăbi încrederea în sistemul de justiție. În realitate, problemele sunt reprezentate de lipsuri cu care se confruntă sistemul de justiție, de faptul că sediile instanțelor sunt neîncăpătoare, de faptul că justițiabilul nu are acces la un dosar electronic și că este nevoit să aștepte ore întregi la coadă pentru a depune un document și pentru a consulta dosarul, de faptul că nu ați identificat și nu ați propus pentru soluționarea alternativă a litigiilor de o complexitate redusă niciodată soluții reale, astfel încât judecătorii să acorde o atenție sporită cauzelor complexe. Acestea sunt problemele reale ale justiției.
Trebuie să vă dea de gândit atunci când la propuneri de modificare a unor legi ce vizează activitatea sistemului judiciar și a justiției în general iscați reacții și proteste în rândul magistraților și al societății civile. Singura soluție pentru depășirea acestei situații critice este reluarea dialogului, bazat pe principiile transparenței instituționale, astfel încât modificarea acestor legi fundamentale pentru funcționarea statului de drept să se facă numai în urma unor studii de impact, a unei consultări reale a societății civile, a Consiliului Superior al Magistraturii, a corpului magistraților, a Comisiei de la Veneția, iar adoptarea lor să se bucure de încrederea cetățenilor, să contribuie la buna funcționare și modernizare a sistemului judiciar și să nu afecteze independența justiției, garanție fundamentală a democrației.
În consecință, considerăm că aceste proiecte succesive de modificare a legilor justiției, promovate în Parlament cu ignorarea avizului Consiliului Superior al Magistraturii și a poziției ferme a corpului magistraților, prin care se atrage atenția asupra nerespectării Constituției României, trebuie respinse, deoarece ridică întrebări cu privire la necesitatea reexaminării de către Comisia Europeană a tuturor progreselor înregistrate în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare în legătură cu independența sistemului judiciar.