Stenogramă plen

Stenogramă plen · Senatul · 19 decembrie 2017 · monitorul.ai

## **Domnul Șerban Nicolae:**

Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor senatori,

Sunt unul dintre inițiatorii acestei propuneri legislative privind modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Așa cum arată chiar denumirea acestei legi a cărei propunere..., a cărei modificare se propune, este o lege din 2004. Eram membru al Guvernului atunci când a fost adoptată, ministru pentru relația cu Parlamentul, și știu bine ce discuții au fost atunci când au fost adoptate cele trei legi: 303 – privind statutul judecătorilor și procurorilor, 304 – privind organizarea judiciară și 317 – privind organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii. Erau două condiții foarte importante: punerea în acord a acestei legislații cu Constituția revizuită în anul 2003 și angajamentele asumate de România pentru finalizarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, capitolul 24 – „Justiție și afaceri interne”. Forma în care au ieșit aceste legi din Parlamentul României, în care au fost promulgate de Președintele României și publicate în Monitorul Oficial a fost una îndelung dezbătută, inclusiv cu consultanța Comisiei Uniunii Europene.

Imediat după ce s-au finalizat negocierile, în urma alegerilor parlamentare și prezidențiale, din postura de ministru al justiției, un fost procuror ceaușist a inițiat o serie întreagă de modificări, pe care le vedem funcționând până astăzi. În acest mod s-a ajuns la o politizare excesivă a justiției, la modificări importante, prin care se exercita un control politic, fie prin ministrul justiției, fie prin Președintele României, în special asupra Ministerului Public.

Au apărut de-a lungul timpului foarte multe disfuncționalități și foarte multe abuzuri. Opinia publică a reclamat în mod constant modificări la aceste legi, în special în ceea ce privește răspunderea judecătorilor și a procurorilor.

După 15 ani de la primele dezbateri și după 13 ani de la adoptarea legilor, eu nu cred că mai poate invoca cineva graba, urgența sau timpul insuficient pentru dezbatere, pentru analiză, pentru propuneri și completări. Suntem la un an de la alegeri. Iarăși, nu cred că cineva de bună-credință și rațional ar putea să invoce că a fost prima grijă a majorității sau că ne-am fi grăbit în mod deosebit cu aceste modificări.

De-a lungul dezbaterilor au participat la toate aceste discuții reprezentanți ai judecătorilor și procurorilor, reprezentanți ai societății civile, parlamentari, corp academic, tot ceea ce am putut consulta, inclusiv specialiști din străinătate.

Forma pe care o vedeți propusă astăzi și care a trecut de comisia specială este una care a făcut obiectul multor dezbateri, pe parcursul foarte multor ore, cu contribuția importantă a asociațiilor de judecători și procurori, a Consiliului Superior al Magistraturii și a unor colegi parlamentari din opoziție, care, la final, au votat împotrivă.

În ceea ce privește răspunderea judecătorilor și a procurorilor, stimați colegi, aș vrea să clarificăm un aspect foarte important. Atunci când votați, vă rog să luați în considerare următorul aspect: răspunderea judecătorilor și a procurorilor nu-i privește doar pe judecători și pe procurori, nici măcar nu-l privește doar pe justițiabilul care a căzut victimă unei erori judiciare. Toți cei care susțin justiția trebuie să înțeleagă că actul de justiție ne privește pe toți.

Și vă dau un exemplu. Un cetățean a fost acuzat, judecat și condamnat pentru că ar fi violat și ucis un copil, o fetiță. În ciuda apelurilor repetate la administrarea unei probe care ar fi înlăturat orice dubiu în ceea ce-l privește, a fost condamnat la foarte mulți ani de închisoare. După 12 ani, justiția l-a descoperit pe adevăratul vinovat și cel în cauză a fost eliberat. Foarte mulți cred că de suferit a avut doar condamnatul pe nedrept, care a stat 12 ani în închisoare nevinovat. Nu, stimați colegi! De suferit a avut întreaga societate, pentru că adevăratul criminal, lăsat în libertate de condamnarea pe repede înainte a unui nevinovat, a mai săvârșit două fapte, a mai omorât doi copii.

Ce s-a întâmplat cu procurorul? E la pensie, după știința mea, primește pensie specială de fost magistrat. Ce s-a întâmplat cu judecătorul? Probabil același lucru.

Răspunderea judecătorilor și a procurorilor nu este un act de represiune, nu este un act de răzbunare. Toți funcționarii acestei țări, toți cei care exercită autoritatea publică răspund potrivit legii. Aș vrea să citiți cu atenție Codul civil, art. 1.384, după știința mea. Veți vedea acolo că, ori de câte ori statul răspunde patrimonial pentru fapta altuia, este obligat să se întoarcă cu acțiune în regres pe cale judiciară împotriva celui care a produs vătămarea. În privința judecătorilor și a procurorilor, această dispoziție valabilă pentru toți ceilalți nu s-a aplicat.

De aceea, ceea ce v-am propus astăzi în materie de răspundere a judecătorilor și a procurorilor este o soluție echilibrată. Și am făcut propunerea pornind de la câteva premise pe care aș vrea să le înțelegeți cu toții, ca să votați în cunoștință de cauză. Potrivit Constituției României, pe care unii au jurat ca să poată să-și înceapă mandatul, să-și obțină drepturile și privilegiile, dar pe care o ignoră atunci când le convine, statul răspunde patrimonial pentru eroarea judiciară. Răspunderea patrimonială a statului nu înlătură răspunderea judecătorului sau a procurorului pentru rea-credință sau gravă neglijență. Motiv pentru care propunerea legislativă dă definiția erorii judiciare – care poate să fie imputabilă judecătorului sau procurorului sau poate să nu fie imputabilă acestora. Doar în ipoteza în care eroarea judiciară este imputabilă judecătorului sau procurorului pentru rea-credință sau gravă neglijență se ajunge la angajarea acestei răspunderi patrimoniale și în limita prejudiciului plătit de stat. Nu este nimic politic, nu este nimic incorect în ceea ce am propus.

Am urmărit cu mare atenție dezbaterile, să văd cine și cu ce argumente critică propunerea legislativă. Am găsit trimiteri la legislația penală. Am găsit argumente legate de controlul politic al justiției și am cerut să ni se dea textul care pune sub control politic justiția, care pune sub control politic judecătorii, care pune sub control politic procurorii. Nu am găsit așa ceva și mi-am dat seama că este o lozincă de genul celor care pot fi puse pe o pancartă purtată în orice condiții. Nu putem legifera după pancarte, nu putem legifera după lozinci, nu putem să ne asumăm responsabilitatea de a face legi căzând pradă populismelor, oportunismelor sau oricăror alte forme de presiune. Respectul față de statutul de deputat sau senator este în primul rând față de cei care ne-au votat. Cei care ne-au votat răspund în fața legii în mod direct. Dacă citiți Constituția..., și mă refer, în primul rând, la cei care l-au omagiat, la trecerea în neființă, pe Mircea Ionescu-Quintus, să citească textul în redactarea făcută chiar de Domnia Sa la momentul elaborării Constituției României: „Nimeni nu este mai presus de lege. Cetățenii sunt egali în fața legii (...), fără privilegii și fără discriminări.” Dacă acceptați acest principiu, veți accepta și ideea că răspunderea judecătorilor și a procurorilor se face după aceleași reguli, că nimeni nu este mai presus de lege și că cetățenii sunt egali în fața legii, fără privilegii și fără discriminări. Parlamentarii răspund în fața legii, miniștrii răspund în fața legii..., mă rog, în anumite situații, ar fi trebuit ca și Președintele României să răspundă în fața legii, dar aici mai avem de discutat.

Dacă ați citit cu atenție textul Constituției, aș vrea..., gândiți-vă o secundă la memoria fostului fruntaș liberal Mircea Ionescu-Quintus și spuneți dacă acceptați ca anumiți cetățeni să fie mai presus de lege, să aibă o clauză de impunitate, să nu dea socoteală niciodată, chiar dacă actul de justiție este vătămat, cu consecința încălcării unor drepturi sau interese legitime ale cetățenilor României. Pentru că, atunci când greșește un funcționar, există mecanisme de corijare, justiția însă este _ultima ratio_ , este ultima resursă, este ultima redută. Dacă un funcționar greșește la emiterea unei adeverințe, greșindu-i conținutul, greșindu-i forma, se poate repara. Dacă cumva s-a produs și un prejudiciu, el se poate repara. Când se greșește în instanță, nu mai ai unde să te duci, nu mai ai cum să repari. Sentințele judecătorești nu se repară prin refacerea ei pe cale administrativă..., refacerea lor.

De aceea, stimați colegi – n-am să insist în mod deosebit –, am să vă spun următoarele lucruri: modificările care nu au legătură cu răspunderea magistraților sunt, în principal, în proporție covârșitoare, dacă nu toate, propuse de organismele din interiorul sistemului de justiție din România, propuse de Consiliul Superior al Magistraturii, propuse de asociațiile profesionale ale magistraților, judecătorilor și procurorilor.

În ceea ce privește răspunderea judecătorilor și a procurorilor, da, am făcut noi această propunere, pentru că mi se pare firesc să nu-i întrebi pe cei în cauză ce formă de răspundere și în ce condiții ar putea fi angajată răspunderea lor, așa cum nu i-am întrebat pe medici sau nu le-am cerut medicilor să-și facă Legea privind malpraxisul și răspunderea profesională, așa cum nu le-am spus funcționarilor să facă ei legea prin care funcționarii publici răspund potrivit legii.

Vă rog să citiți cu atenție! Nu sunt multe texte. Este un amendament în formă respinsă, pe care am să-l reiau în fața dumneavoastră pentru a fi votat.

Aș vrea să-mi spună cineva, citind textul articolului 96 – așa cum l-am propus eu și cum îl susțin în continuare în fața dumneavoastră –, unde anume apare acolo controlul asupra justiției, unde apare acolo neconstituționalitatea, unde apare acolo orice viciu care ar putea să ducă la vătămarea actului de justiție. Vă rog să fiți de acord că înfăptuirea justiției este un element esențial pentru funcționarea noastră ca stat, pentru respectarea demnității, a drepturilor și a libertăților fundamentale ale cetățenilor. Dacă un cetățean poate fi vătămat într-un drept sau un interes legitim pe calea erorii judiciare, făcută cu rea-credință sau gravă neglijență de un magistrat, și nu răspunde nimeni pentru asta, suntem de vină noi, cei care aveam posibilitatea să facem o lege în acest sens.

Legea nu previne abuzul. Așa cum am mai spus-o de la această tribună, pedepsim faptele, nu le putem preveni. Nu ne-am gândit să prevenim protocoalele secrete. Nu am putut să prevenim echipele mixte. Nu am putut să prevenim judecători sau procurori care cer la serviciile de informații consultanță juridică de specialitate.

Acestea s-au făcut prin abuz.

Eu v-aș ruga pe toți să nu vă faceți părtași la aceste abuzuri. Vă rog să nu fiți de partea celor care au ca unic scop în viață „paraditul la cetățeni”. Insist! Vă rog să nu fiți complicii celor care au ca unic scop în viață „paraditul la cetățeni”!

Aș vrea să fac o precizare și legată de procedură. S-a spus aici că această comisie comună ar fi una neregulamentară, neconstituțională, că ar fi ceva în neregulă cu ea. Unii au făcut o sesizare la Curtea Constituțională. Sesizarea a fost respinsă. Ar fi foarte simplu să vă spun că discuția s-a încheiat aici și că această comisie funcționează perfect constituțional, perfect legal, perfect regulamentar. Dar vă mai spun ceva: toți cei aflați în această sală am fost aleși pe procedura legii electorale, a Legii privind alegerea Camerei Deputaților și Senatului. Aceste legi au urmat exact aceeași procedură. A fost o comisie comună care a elaborat textul legii, a fost o comisie comună care a primit amendamentele senatorilor, la prima Cameră sesizată a prezentat raportul și a urmărit votul în Senat, aceeași comisie a primit amendamentele deputaților la Camera decizională, a prezentat raportul și a urmărit votul în Camera decizională.

Cine contestă procedura ar putea să aibă decența, bunul-simț elementar, să-și dea demisia, să spună că nu poate să fie parlamentar ales pe o lege care a urmat o procedură incorectă. Dacă am lăsa deoparte ipocrizia, fățărnicia, atunci ar fi mai simplu și ar fi o contribuție constructivă a tuturor celor de bună-credință.

Textele pe care le-am propus au fost publice. De altfel, în materie de răspundere a magistraților există propuneri încă de acum patru ani. Președintele Senatului, doi foști senatori și subsemnatul am făcut de-a lungul timpului propuneri în privința răspunderii magistraților. Chiar acum, când vorbim, sunt încă pe rolul Senatului – și ar fi trebuit să mergem pe procedura respingerii acestor propuneri – propuneri legislative făcute de președintele Senatului, Călin PopescuTăriceanu, de foștii senatori Ghișe, Anghel și de mine în mandatul trecut. Nu e nimic nou. Nu e nimic făcut pe ascuns, nu e nimic ocult, nu e nimic făcut la lumina întunericului sau la întuneric dacă admitem că nu se mai aprinde niciun bec..., la adăpostul întunericului.

De aceea noi ne-am asumat public această responsabilitate.

Aș vrea să-i văd pe cei care își asumă public responsabilitatea ce fac cu acea promisiune de care ni s-a vorbit.

Noi am spus, între promisiunile electorale, că vom legifera o nouă formă a răspunderii magistraților.

Ni s-a răspuns de către adversarii politici că vor face la fel. Aș vrea să văd, după un an de mandat parlamentar, textul pe care îl propun. Aș vrea să văd amendamentele pe care le-au propus la art. 96 și, în general, la capitolul privind răspunderea magistraților din Legea nr. 303.

Așa ceva nu există și nu a existat niciodată, din păcate! Pentru că aș fi vrut să fie o contribuție constructivă. Aș fi vrut să fie o dezbatere profesională în comisie. Aș fi vrut să văd argumente juridice, experiență normativă, mai ales din partea parlamentarilor care nu sunt la primul mandat.

Din păcate, am văzut de foarte multe ori lozinci, am văzut teme amestecate, am văzut discuții legate de aceste modificări că ar ajuta sau ar scăpa parlamentari sau persoane cu funcții politice înalte de răspundere penală. Nu s-a arătat niciun fel de text. Ori de câte ori cei care critică aceste propuneri au fost întrebați care sunt acele texte, au spus: avem foarte multe. E un teanc foarte mare de observații și propuneri. Nimic concret, nimic care să poată fi criticat pe text.

Această formă de lașitate ar putea fi acceptată. Aș vrea însă să aveți, măcar o dată în viață, mustrări de conștiință și să nu umblați cu dubla măsură: să nu vă însușiți toate beneficiile calității de parlamentar, dar să fugiți de răspunderea...

Alina Ștefania Gorghiu

#37316

## **Doamna Alina Ștefania Gorghiu:**

Mulțumesc frumos, domnule președinte. Stimați colegi,

E și o întrebare pentru inițiator, dar, în același timp, o solicitare pe care o fac pe baza Regulamentului Senatului.

Întrebarea pentru inițiator, care, de altfel, sigur știe, sau pentru inițiatori, care, de altfel, știu opiniile și au văzut, probabil, raportul, care a fost publicat la ora 10.00 pe site, adică în momentul în care am început ședința comisiei, este următoarea: dacă au apucat să lectureze art. 33 din Legea nr. 24/2000, care spune în felul următor – că este obligatoriu să fie elaborat pentru genul acesta de inițiative un studiu de impact? De ce e necesar acest studiu de impact cerut ministerului de resort? Pentru că ar trebui să fie identificat impactul bugetar pe 2018 pe această lege.

Aceeași întrebare nu doar inițiatorilor vreau să o adresez. Permiteți-mi să o adresez și Ministerului Justiției, care s-a spălat pe mâini astăzi, în plenul Senatului, s-a derobat de responsabilitatea unui punct de vedere pe inițiativa pe care discutăm astăzi, spunând: nu e treaba ministerului, e treaba Parlamentului.

Doamna secretar de stat, este treaba Parlamentului să legifereze, dar studiile de impact le face Executivul. Parlamentul n-are pârghii să elaboreze aceste studii de impact, care ar trebui să ne arate dacă legea e croită bine sau nu-i croită bine în funcție de cifrele și de datele care vin de la dumneavoastră.

În altă ordine de idei, domnule președinte, stimați colegi, vreau să vă spun că sunt foarte multe prevederi încă neclare în această lege. Asta pentru că nu s-au respectat tezele prealabile sau nu s-au elaborat tezele prealabile, așa cum prevede tot art. 27 din Legea nr. 24/2000 în cazul legilor complexe, coduri sau alte legi care se referă la justiție, că așa spune legea.

Ca atare, în temeiul art. 106, vă rog frumos să luați în discuție solicitarea grupului nostru de a retrimite la comisie, pentru un raport suplimentar, această inițiativă și pentru ca Ministerul Justiției să aibă timp să elaboreze aceste studii de impact.

Vă mulțumesc.

Șerban Nicolae

#51354

Mulțumesc, domnule președinte.

A fost o întrebare rostită de mai mulți colegi, probabil. Nu știu. _Repetitio mater studiorum est,_ dar aici era suficient o singură dată a fi rostită: studiul de impact.

Potrivit Constituției, propunerile legislative care afectează bugetul se fac numai după solicitarea prealabilă de informații de la Guvern. Propunerea pe care o facem noi privește statutul judecătorilor și al procurorilor. Nu are impact bugetar. Am auzit că ar trebui să facem un studiu de impact ca să ne dăm seama de consecințe. Aș fi vrut să avem un studiu de impact atunci când o fostă procuroare ceaușistă, din postura de ministru al justiției, a făcut modificări la lege prin asumarea răspunderii Guvernului. Aș fi vrut să văd un studiu de impact atunci când, anul trecut, Guvernul așa-zis tehnocrat, cunoscut de toți românii ca fiind „Guvernul zero”, a propus prin ordonanță de urgență 150 de texte modificate în Codul de procedură penală și în Codul penal.

Nu e vorba că avem aceeași culpă. Nu avem aceeași culpă. Acele măsuri au avut impact.

Propunerile pe care le facem noi nu au un impact bugetar și nici nu au un impact în ceea ce privește viața societății. Au un impact în ceea ce privește responsabilizarea responsabililor de actul de justiție. Ei trebuie să știe că răspund, că nu sunt mai presus de lege. De aceea studiul de impact nu s-ar putea face în prealabil.

Pentru că eu pornesc de la premisa că toți judecătorii, toți procurorii, tot personalul tehnic de specialitate sunt foarte buni profesioniști, își îndeplinesc obligațiile legale cu bună-credință, cu bună intenție și cu maximum de profesionalism. Eu nu pot să anticipez într-o lege privind statutul judecătorilor și al procurorilor că aceștia vor greși. Îmi iau măsuri preventive pentru potențiale erori. Aș spera să nu fie.

Aș vrea ca un cetățean să nu stea 12 ani în închisoare nevinovat, doar pentru că i s-a refuzat o probă. Aș vrea ca adevăratul criminal să nu mai comită încă două crime, viol și crimă de copii, doamna senator – că aveați o problemă cu victimele –, ca să aflăm cine este adevăratul vinovat și să eliberăm nevinovatul. Aș vrea să vă duceți să-i căutați familia, să-i spuneți că v-ați ocupat personal de vătămarea care i s-a produs prin eroare judiciară, făcută cu rea-credință. Pentru că nu a fost gravă neglijență, din păcate. Aș vrea să spuneți că-i plătiți dumneavoastră din buzunarul personal, ca nu cumva să fie altcineva afectat, despăgubirea, pe care nici măcar nu a apucat să o primească de la stat, murind înainte de a i se soluționa solicitarea.

În ceea ce privește chestiunea cu patru procese, așa cum a ieșit de la comisie. Îmi pare rău că domnul senator a pus întrebarea și... Nu, este prezent, doar că e cu spatele. Îi răspund, că probabil că urechile funcționează în ambele direcții. În procedura propusă, într-adevăr, ar fi nevoie de patru procese. În procedura amendamentului meu, nu e vorba de patru procese. Suntem la legiferarea statutului judecătorilor și al procurorilor. De aceea, eu aici nu pot să fac propuneri decât în privința judecătorilor și a procurorilor. Nu legiferez aici răspunderea statului față de cetățeanul vătămat, pentru că nu ține de statutul judecătorilor și al procurorilor. Ține de dreptul comun și de obligația constituțională.

Nu am nevoie să legiferez peste Constituție, din moment ce acolo spune negru pe alb că statul răspunde patrimonial pentru vătămarea drepturilor produsă printr-o eroare judiciară. Și atunci, da, sunt de acord cu observația dumneavoastră și mă aștept să susțineți amendamentul meu, respins de comisie, să nu fie patru procese. După ce statul plătește despăgubirea la care a fost obligat ca urmare a vătămării unui drept sau interes legitim al unui cetățean sau al unei persoane, că poate să fie și o persoană juridică, Ministerul Finanțelor Publice să se îndrepte cu proces direct, acțiune în regres, împotriva judecătorului și a procurorului care au acționat cu rea-credință sau gravă neglijență. Mă bucur că ați ridicat această întrebare și sunt convins că v-am convins și că veți vota propunerea mea.

În ceea ce privește victimele infracțiunilor, probabil colega noastră nu a reușit să citească nici măcar titlul legii. Suntem la o propunere legislativă privind modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 – Statutul judecătorilor și procurorilor. Nu e legislație penală. Dacă doamna senator are cunoștință de violuri, de tâlhării, de furturi comise de judecători sau procurori, este liberă să aibă inițiativă legislativă, să facă o propunere prin care judecătorii și procurorii care săvârșesc

tâlhării, crime și violuri să dea socoteală și acolo se pot reglementa și măsurile cu privire la victimele acelor infracțiuni. Dacă reușește să citească măcar titlul propunerii legislative, va afla că nu discutăm aici de infracțiuni și de victime.

Ne ocupăm și de acestea. Și acolo ni se cere să nu ne atingem de legislația penală. S-a putut atinge Guvernul Cioloș, prin ordonanțe de urgență, două, una dintre ele făcută după o decizie a Curții Constituționale pe care a ignorat-o total, ca și cum nu ar fi existat. Ordonanțe de urgență, nu studiu de impact, nu studiu de impact bugetar, nu probleme legate de protecția victimelor sau de despăgubiri acordate victimelor, ci de întărire a forței represive a statului.

Și vă mai spun ceva, doamna senator. Am văzut că ați făcut foarte multe propuneri legislative, pe unele le-am și propus..., le-am și susținut. Aveți libertatea de a face o propunere legislativă fix în sensul în care v-ați pronunțat: pentru protecția victimelor, pentru despăgubirea victimelor, pentru angajarea răspunderii tuturor celor care vatămă din culpă sau cu intenție un drept sau un interes legitim al unei persoane trăitoare în această țară. Aș vrea să văd. Deocamdată, după un an de mandat de senator și patru de deputat, încă nu am văzut o asemenea propunere din partea dumneavoastră.

Alte propuneri, alte întrebări eu nu am mai reținut. Dacă e cazul, pot să le răspund și acestora. Vă recomand să citiți cu atenție propunerea legislativă, amendamentele admise la comisie și amendamentul respins privind art. 96.

Mulțumesc.

Șerban Nicolae

#64379

Mai spun încă o dată același lucru. Eu n-am făcut o confuzie între impact în societate și impact bugetar. V-am spus doar că obligația constituțională se referă la impactul bugetar. Eu mi-aș dori ca impactul propunerilor pe care le facem în societate să fie zero. Să nu avem niciun caz de judecător sau procuror care să acționeze cu rea-credință sau gravă neglijență. Este prezumția absolută de la care pornesc. Că avem în corpul judecătorilor și al procurorilor un corp de elită, de profesioniști desăvârșiți, experimentați și responsabili. Nu am cum să prezum că va avea un impact în societate în sensul în care vom avea mai multe cazuri, că vor fi puține sau multe, grave sau mai puțin grave.

În legătură cu studiul, ceea ce s-a publicat astăzi este doar raportul comisiei. Propunerea legislativă este de multă vreme făcută publică. Ea vine după ani de zile de dezbateri. Ea vine după ani de zile de preocupări ale societății civile, după ani de zile de solicitări din partea corpului magistraților, fie că e vorba de Consiliul Superior al Magistraturii, garantul independenței justiției și gestionarul carierei magistraților, fie că e vorba de asociațiile profesionale ale judecătorilor și procurorilor. Nu aseară s-a făcut propunerea legislativă.

Dacă era vreo nelămurire în legătură cu amendamentele, puteați să întrebați colegii aflați în comisie și care au participat – și respect acest efort făcut de toți, indiferent de apartenența politică – ce anume amendamente s-au admis și ce anume amendamente s-au respins.

Am și spus puțin mai devreme că sunt dispus să accept acel amendament de care a vorbit domnul senator Fenechiu. Asta înseamnă responsabilitate. Asta înseamnă că iau în serios mandatul încredințat de popor, conform jurământului pe care nu doar eu l-am depus, ci și toți cei care și-au început mandatul de senator în mandatul 2016–2020. Sper că v-am lămurit.

Studiu de impact nu am de ce să fac. Îmi doresc să fie zero impactul în societate, îmi doresc să fie prezumția absolută, confirmată de timp, că nu vom avea judecători sau procurori care au acționat cu rea-credință sau gravă neglijență.

Șerban Nicolae

#69550

Consultații juridice, după ședință.

În ceea ce privește chestiunea legată de faptul că autoritatea judecătorească, prin reprezentanții săi, nu ar trebui să facă aprecieri la adresa clasei politice, a liderilor politici sau a partidelor, această obligație este reciprocă. Dacă vorbim de separația și echilibrul puterilor în stat, așa cum mie îmi este interzis să fac aprecieri în legătură cu un judecător sau procuror, în legătură cu exercitarea atribuțiilor, cu spețele deduse judecății, în cazul judecătorilor, sau cu anchetele penale, în cazul procurorilor, obligația ar trebui să fie reciprocă. Și ar fi trebuit să vă preocupe acest lucru, pentru că și subordonarea politicului este un lucru foarte grav.

Să știți că partea importantă a democrației în România o asigură echilibrul forțelor politice, reprezentarea politică a voinței cetățenilor prin alegeri libere. Nu faptul că se critică de către oricine, oricum și oricând instituția fundamentală a statului, care, tot potrivit Constituției, este garantul suveranității și unica autoritate legiuitoare.

Eu nu dau explicații în legătură cu termenii juridici, pentru că nu asta a fost propunerea legislativă. Eu nu am spus că sunt la comanda ministrului justiției și nicăieri nu veți găsi un text din care să rezulte că ministrul justiției poate dispune anchete..., că ministrul justiției ar putea să dispună anchete, ar putea să oprească anchete sau ar putea să deturneze anchete. De aceea, acest lucru este imposibil.

În procedura penală, dacă procurorii se supun doar procedurii penale, nu și protocoalelor secrete, nu și echipelor mixte, ai căror susținători probabil că sunteți, că văd că nu ați protestat împotriva protocoalelor secrete, nu ați protestat împotriva echipelor mixte și, în general, nu ați protestat împotriva amestecului serviciilor de informații în justiție..., deci, dacă procurorii își desfășoară activitatea în cadrul anchetelor penale strict în limita Codului de procedură penală, veți observa că ministrul justiției nu apare în Codul de procedură penală. Nu aveam de ce ca în Legea privind statutul judecătorilor și procurorilor să fac trimitere la normele procesuale. Ele sunt cunoscute, iar în România respectarea legii și cunoașterea legii sunt chestiuni obligatorii.

Vă mulțumesc.

## **Domnul Radu Mihai Mihail**

Adrian Țuțuianu

#73950

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Am să vă rog să-mi îngăduiți să fac câteva considerații generale pe marginea acestui proiect de lege, dar nu înainte de a face și puțină istorie a ceea ce s-a întâmplat cu legile justiției, că se pare că unii dintre noi am uitat ce s-a întâmplat din 2005 până astăzi. Sau din 2004.

O primă observație. În anul 2004, România a încheiat negocierile de aderare la Uniunea Europeană, inclusiv pe capitolul justiție și afaceri interne. Atunci s-au adoptat trei reglementări, despre care discutăm astăzi: Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și Legea nr. 317/2004 privind funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii. Cele trei acte normative au fost considerate ca fiind în acord cu acquis-ul comunitar. Ca urmare, România a încheiat acest capitol de negociere, ceea ce ne-a permis să intrăm în Uniunea Europeană. Multe din soluțiile care fac astăzi obiect de discuție sunt cele care au fost validate în anul 2004.

O a doua chestiune, anul 2005. Prin Parlament, în procedura angajării răspunderii, a fost trecută Legea nr. 247/2005, care a reglementat mai multe aspecte: pe de o parte, chestiuni care țin de statutul procurorilor, judecătorilor, în special pe tema numirii și a revocării din funcție, dar și chestiuni de proprietate. Această lege a trecut fără niciun fel de dezbatere. Știți foarte bine care este procedura de angajare a răspunderii.

A urmat apoi perioada 2009–2010, când în Parlament au venit spre dezbatere Codul penal, Codul de procedură penală, Codul civil și Codul de procedură civilă. S-a constituit și atunci o comisie specială, cu două subcomisii, una de civil, una de penal, în cadrul cărora am discutat circa două săptămâni. După două săptămâni de zile, Guvernul Boc a considerat că dezbaterea în Parlament nu este necesară și a adoptat aceste acte normative prin ordonanțe de urgență. Ceea ce au muncit parlamentarii atunci a fost pur și simplu aruncat la coș. A fost vreo dezbatere atunci? Evident, niciuna serioasă și ceea ce s-a discutat a fost aproape inutil.

A urmat apoi anul 2011, când am discutat legile de punere în aplicare a codurilor penal, procedură penală, civil, procedură civilă. Eram membru al Comisiei juridice. S-a discutat într-o singură ședință, de exemplu, legea de punere în aplicare a Codului penal. A fost vreo dezbatere mai consistentă decât aceasta? Răspunsul este nu.

Și, în sfârșit, avem anul 2016, când, sub conducerea doamnei Prună, Ministerul Justiției a propus și Guvernul Cioloș a adoptat o ordonanță de urgență prin care a adus modificări de substanță Codului penal, Codului de procedură penală și a reglementat funcționarea DIICOT. A fost vreo dezbatere pe această ordonanță de urgență? Absolut niciuna. Ea este și astăzi undeva în Parlament și nici măcar nu a parcurs procedura parlamentară de adoptare a unei ordonanțe, a proiectului de lege privind adoptarea ordonanței de urgență.

De aceea am ținut să vă aduc aminte aceste lucruri, pentru că eu cred că astăzi în Parlamentul României s-au făcut dezbateri consistente pe aceste acte normative. Ele sunt, așa cum s-a spus aici, în discuție de peste un an de zile, în diverse cercuri și în diverse formate profesionale. Am constituit o comisie specială; lucrul acesta a fost contestat de opoziție. Curtea Constituțională a dat recent verdictul și a spus că această comisie funcționează în conformitate cu Legea fundamentală a țării.

Acum, legat de ceea ce reglementează Legea nr. 303/2004 – repet titlul – privind statutul judecătorilor

și procurorilor. Ce s-a spus aici nu are nicio legătură cu 303 și 304. Am să vă dau câteva exemple legate de această reglementare.

Un prim exemplu. S-a discutat dacă Institutul Național al Magistraturii trebuie să fie, ca până acum, un curs de doi ani de zile sau este necesar ceva mai mult, patru ani de zile, așa cum a votat comisia în final. Cu precizarea că o parte din acest curs este destinat pregătirii teoretice, iar cea mai mare parte, trei ani de zile, sunt anii în care auditorii de justiție vor merge și vor face practică la parchete, la instanțele de judecată, la oficiul registrului comerțului, la oficiul de carte funciară sau la direcția de protecție a copilului, ținând cont că se vor pronunța pe aceste subiecte.

Credeți că este greșit că patru ani de zile cineva se pregătește ca să aplice legea? Eu cred că nu. Cred că este normal să avem judecători și procurori bine pregătiți, este normal să acordăm atenție acestui lucru și vă precizez că pregătirea aceasta este gratuită, în sensul că statul suportă cheltuielile necesare.

O a doua chestiune: răspunderea magistraților. S-a spus că dacă stabilim o răspundere a magistraților am pune o presiune pe justiție. Ce s-a reținut în textul final? Că magistrații răspund pentru reaua-credință sau gravă neglijență. Cum se constată acest lucru? Mecanismul este altul decât cel de la începutul dezbaterilor. În primul rând Inspecția Judiciară, după ce există o sesizare pe acest subiect a statului, va lua în discuție problema răspunderii unui magistrat, mai departe o instanță de judecată, Înalta Curte de Casație și Justiție. Niciun magistrat care a acționat legal și cu bună-credință nu va fi sancționat. După cum este foarte clar că, într-o societate democratică normală, pentru toată lumea trebuie să existe răspundere.

Un al treilea subiect: înființarea unei Secții de investigare a unor infracțiuni din justiție. Această secție va funcționa în cadrul Parchetului General, cu suficiente garanții că procurorii de aici își vor putea exercita activitatea în limitele legii, fără niciun fel de presiuni externe și cu garanția că niciun parchet, dintre cele care sunt� ar putea fi tentate, nu va putea să îi tragă la răspundere pe acești membri ai Secției de investigare a infracțiunilor din justiție, așa cum, din păcate, se întâmplă astăzi de foarte multe ori, abuziv.

Legat de activitatea procurorilor, textul constituțional spune că „procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității, al imparțialității și al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiției”.

Iată ce ne spune Comisia de la Veneția: Parchetul trebuie să fie responsabil în fața publicului, iar mijlocul tradițional este controlul exercitat de către Executiv, care oferă legitimitate democratică indirectă. În Franța, recent, a fost adoptată o lege care nu lasă loc la niciun fel de interpretare: procurorii din Franța sunt în subordinea ministrului justiției. În Cehia, procurorii fac parte din puterea executivă, în Germania funcționează sub autoritatea ministerelor de justiție de la nivelul landurilor, pentru ca în Belgia procurorii să fie reprezentanți atât ai puterii executive, cât și ai puterii judiciare. Deci iată că, dacă ne uităm la dreptul comparat, statutul procurorilor din România nu este altul decât cel pe care îl regăsim în foarte multe state occidentale. În această lege mai sunt câteva lucruri importante: interdicția atacării altor instituții ale statului de către magistrați. S-au dat explicații aici. Magistrații nu pot fi lucrători operativi, informatori sau colaboratori ai serviciilor secrete. Și aici s-a venit cu o propunere, care a fost adoptată de comisia specială. Verificările vor fi făcute de CSAT, dar și de comisiile parlamentare de control al Serviciului Român de Informații și al Serviciului de Informații Externe. Ca urmare, acesta nu este un mijloc de presiune. Vor ieși din sistem cei care încalcă legea și vor fi sancționați și ofițerii acestor instituții dacă vor racola magistrați.

Legat de numirile făcute de președinte, practic, suntem aproape în situația identică astăzi. Președintele numește procurorii – procurorul general, procurorul-șef al DNA, procurorii șefi de secție, procurorul-șef al DIICOT –, cu o singură precizare: că poate refuza o singură dată o propunere trecută prin CSAT.

Sunt și lucruri care țin de cariera judecătorilor și a procurorilor. Nu văd pe cine deranjează că, de exemplu, trebuie să ai o vechime de 8 ani de zile pentru a fi procuror sau judecător la tribunal sau la parchetul de pe lângă tribunal. Pe cine deranjează că vechimea trebuie să fie de 10 ani dacă ești la curtea de apel sau de 15 ani dacă ești la Înalta Curte de Casație și Justiție?

## Stimați colegi,

A fi judecător sau procuror presupune știință de carte și experiență de viață și cred că trebuie să gândim foarte bine aceste lucruri. Experiența de viață și știința de carte vin după o practică îndelungată și complexitatea cauzelor pe care le au de soluționat procurorii și judecătorii este, evident, mai mare cu cât mergem pe sistemul instituțional judiciar mai sus.

Sunt și alte lucruri, care privesc desfășurarea concursurilor: cum se constituie comisia de concurs, controlul psihologic la o perioadă de cinci ani al judecătorilor, al procurorilor și așa mai departe.

Închei spunându-vă doar că am făcut o statistică. Circa 171 de amendamente care au fost discutate, bună parte dintre ele adoptate în cadrul comisiei speciale, vin de la actorii principali din sistemul judiciar. Mă refer aici la Consiliul Superior al Magistraturii, la Uniunea Națională a Judecătorilor, la Asociația Magistraților, la toți cei care în aceste zile au stat alături de noi la dezbatere.

Ca urmare, eu cred că este bine să știm despre ce vorbim astăzi și să nu amestecăm ceea ce discutăm astăzi, legat de statutul judecătorilor și procurorilor, cu alte teme care sunt încă pe rolul acestei comisii speciale, cum ar fi transpunerea Directivei privind prezumția de nevinovăție – suntem în faza discuțiilor generale – sau punerea de acord a codurilor penal, de procedură penală, de procedură civilă cu deciziile Curții Constituționale, unde, de asemenea, am rămas la stadiul de discuții generale.

Vă mulțumesc mult pentru atenție și sper că a fost lămuritor pentru dumneavoastră și pentru opinia publică.

Alina Ștefania Gorghiu

#84021

## **Doamna Alina Ștefania Gorghiu:**

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor senatori,

Aș fi vrut să spun și „doamnă ministru”, dar văd că a părăsit sala.

De la tribuna Senatului, în acest moment important, dați-mi voie să vă transmit tuturor dintre dumneavoastră, precum și celor care ne urmăresc câteva mesaje ferme din partea Grupului senatorilor Partidului Național Liberal.

În primul rând, Partidul Național Liberal nu va vota Propunerea legislativă de modificare a Legii nr. 303, nici în forma venită de la Camera Deputaților, nici într-o formă tangențial modificată, cum anticipăm că se va întâmpla în Senatul României.

De ce? Pentru că nu este, clar, acum momentul pentru o astfel de lege și pentru că, din păcate, nimeni nu mai are încredere în bunele intenții ale majorității parlamentare, care vrea să finalizeze acest demers. Nici noi, nici cetățenii, nici magistrații, nici instituțiile europene și, din păcate, nici partenerii strategici. Nu putem să dăm legi într-un domeniu atât de important ca justiția făcând simulacru de dezbatere parlamentară, fără consultări cu asociațiile profesionale, așa cum ar fi trebuit să fie făcut.

Și, ca o paranteză, vă spun că ieri toate amendamentele depuse de senatori au fost dezbătute fără nici măcar un reprezentant al vreunei asociații profesionale din sistemul judiciar, fără respectarea normelor de tehnică legislativă. Vă spun pentru că avem cu toții, ca senatori, dreptul să avem dezbateri reale în Senatul României. România nu-și permite un proces legislativ care, pe de o parte, să fie subordonat obsesiilor domnului Dragnea și, pe de altă parte, să ducă la disperare întreaga societate, și, în special, pe magistrați. E o lege despre statutul magistraților și noi, opoziția, vorbim despre carențele acestei legi, în timp ce PSD a vorbit de la microfon aproape două ore despre închisoare.

România începe să obosească, pentru că de un an de zile coeziunea socială și stabilitatea politică sunt erodate, sunt măcinate de obsesiile politice ale liderului PSD: cum să supună justiția intereselor personale și, mai larg, intereselor PSD și apoi, evident, cu toții știm, cum să slăbească puterile Președintelui României. Nu a avut alt scop partidul de guvernământ decât să reia mereu și mereu tentativele de a duce lucrurile pe drumurile întunecate ale antireformelor și antimodernizării, cu efecte catastrofale asupra stabilității politice și economice, dar și asupra poziției internaționale a țării, aspect pe care nu avem cum să nu-l discutăm, pentru că vorbim de lucruri care înseamnă raportarea României la restul lumii. Pe cât a fost PSD-ul de înverșunat, pe atât a fost dusă societatea la limită! Și vedeți reacția din partea societății.

Dar mai e ceva: vedeți reacția magistraților, care ieri au protestat, în robe, în instanțele din România. A fost fără precedent faptul că 4.000 de magistrați au semnat un memoriu împotriva modificărilor dorite de majoritatea parlamentară. Dragii mei colegi,

I-a păsat cuiva din această majoritate? A fost fără precedent că peste tot în adunările generale ale magistraților aceleași modificări au fost respinse aproape în unanimitate. I-a păsat cuiva din majoritatea parlamentară de acest lucru? Nu. Au mers mai departe.

A fost fără precedent ca CSM să dea de două ori aviz negativ pe aceste modificări, pentru că pun în discuție independența justiției. I-a păsat cuiva din majoritatea parlamentară de aceste avize negative? Nu. Au mers mai departe și astăzi suntem în această situație.

Acum este fără precedent un protest al magistraților în țară și e un moment greu pentru România, pentru că, de fapt, acest lucru arată imaginea de țară europeană sau mai puțin europeană a României.

Cerem astăzi de la tribuna Senatului să reînceapă dialogul cu cetățenii, cu societatea civilă, cu magistrații, cu opoziția, nu așa cum s-a întâmplat în Camera Deputaților. Le cer colegilor din majoritate să accepte dialogul și dezbaterea, pentru că cel puțin noi, cei din PNL, vrem să explicăm tuturor românilor de ce această lege nu e o lege bună și de ce n-o votăm astăzi. Tot astfel însă cred că e obligația PSD să explice de ce consideră Domniile Lor că această lege este una bună, în ciuda tuturor contestărilor și în ciuda tuturor criticilor.

E nevoie, categoric, de transparență atunci când vorbim de justiție. E nevoie de elaborarea unor studii de impact pentru prevederile esențiale. E nevoie de o colaborare loială cu CSM-ul și cu magistrații și, evident, e nevoie de consultarea Comisiei de la Veneția.

Cele trei propuneri legislative privind justiția, pe care înțeleg că avem obligația, nu se știe de ce, să le promovăm și să le adoptăm până de Crăciun, trebuie să fie privite, evident, împreună, din punct de vedere politic. Au multe prevederi greșite sau neconstituționale și, dacă ele vor rămâne așa, evident că Partidul Național Liberal va supune controlului de constituționalitate aceste legi.

E vorba, în primul rând, de acele prevederi care afectează independența justiției, dar și de chestiuni punctuale, precum eliminarea Președintelui României din procedurile de numire a unor magistrați, de integritatea magistraților și așa mai departe.

În al doilea rând, trebuie să știm cu toții că modificarea regulilor în timpul jocului este una antidemocratică. Să modifici la Camera Deputaților regulamentul peste noapte e profund abuziv. La fel, urmărirea de proceduri speciale sau în ritm de urgență sau legiferarea în puterea nopții – preferință mai veche a PSD – înseamnă tot abuzuri în opinia noastră. E cu atât mai grav cu cât vorbim despre legile justiției, adică despre reglementări referitoare la o altă putere a statului democratic.

Și dați-mi voie să pun totuși o întrebare anumitor teoreticieni ai dreptului, amici ai domnului Dragnea. Modificarea de către Legislativ a unor legi esențiale pentru organizarea puterii judecătorești prin astfel de proceduri speciale și de urgență, fără avizul CSM, în disprețul

magistraților ieșiți în stradă, vi se pare că este vreun exemplu de respectare a principiului colaborării loiale între instituțiile statului?

Al treilea argument: lipsa de orizont.

Da, lipsesc studiile de impact, lipsesc simulările. Art. 30 din Legea nr. 24 spune foarte clar că în cazul proiectelor de lege de importanță și complexitate deosebită, cum este acesta, studiul de impact este obligatoriu și, în cazul propunerilor legislative inițiate de deputați sau senatori, art. 33 prevede faptul că cele care trebuiau să solicite un studiu de impact către ministerul de resort erau comisiile parlamentare. Dar acest lucru nu s-a întâmplat și doamna ministru nu este aici.

Dar vă atrag atenția, așa cum a fost... Am atras atenția și la recursul compensatoriu. Vă spun un lucru: s-a umblat orbește – și fac această dezbatere cu oricine din PSD –, s-a umblat orbește la vechimi pentru promovări în funcție, pentru dobândiri de grade profesionale la Ministerul Public, fără să se cerceteze structura corpului de procurori pe categorii de vârstă. Nu știe nimeni ce va fi peste câțiva ani în magistratură și doamna ministru, care face figurație de câte ori vine în Parlament, ar fi fost obligată să dea răspunsuri exact la aceste aspecte tehnice. De aia era nevoie de o simulare și de un studiu de impact, nu ca să-mi explice că e nevoie de doi lei în plus. Că știm cu toții că e nevoie de mulți lei în plus la bugetul ministerului și la bugetul sistemului de justiție.

Cel de-al patrulea argument pentru care PNL astăzi nu va vota propunerea legislativă este unul de ordin politic, dar mi se pare fabulos de important. Țin să vi-l spun, deși știu că vă displace profund.

Dumneavoastră, celor care susțineți guvernarea PSD–ALDE, dumneavoastră, celor care susțineți modificarea acestei legi, vă lipsește legitimitatea politică pentru a face astfel de intervenții asupra justiției. Îmi pare rău, dar decredibilizați orice proiect legat de sistemul judiciar, pentru că sunteți priviți ca oameni care au această obsesie legată de justiție și oameni care au un interes personal atunci când fac demersuri legislative. A-l pune în fruntea acestui demers de modificare a legilor pe domnul Iordache este un gest scandalos. Sfidați cetățenii României!

Să vă amintesc și eu, că tot se făcea recurs la istorie, Ordonanța 13.

Alina Ștefania Gorghiu

#92720

## **Doamna Alina Ștefania Gorghiu:**

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Istoricul lui 2017: Ordonanța 13, amnistia și grațierea, dezincriminarea abuzului în serviciu, revocarea șefilor de parchete. Doar pe aceste subiecte, stimați colegi din majoritatea parlamentară, v-ați concentrat atenția în acest an de grație 2017.

Se pare că PSD își dorește ca acest an să fie anul prăbușirii statului de drept și a justiției independente din România și mi-e teamă, realmente mi-e teamă că, dacă mergem în acest ritm, anul 2018 va fi un an al falimentului economic și social. Nimeni nu vorbește decât de justiție, însă creșterea prețurilor la alimente, energie, bunuri și servicii, ratele la bănci, devalorizarea monedei naționale, prăbușirea investițiilor, creșterea deficitelor sunt tot atâtea teme de discutat de către această majoritate care uită să guverneze, lăsând temele economice te miri pe unde, prin șanț, pentru că dânșii sunt preocupați exclusiv de legile justiției. Și mă tem, da, mă tem, în numele Partidului Național Liberal, că 2018, Anul Centenarului, în loc să fie un an al bucuriei pentru români, va fi un an extrem de prost.

O să vă spun câteva fraze și despre dimensiunea externă, pentru că acest haos instaurat de PSD în societatea românească mie îmi aduce aminte de începutul anilor ’90, când România, sub conducerea aceluiași partid, devenise un stat paria al Europei, când România făcea eforturi să se integreze în NATO și în Uniunea Europeană. Dar sacrificiile unei întregi generații sunt astăzi amenințate de măsuri iresponsabile și antidemocratice ale PSD.

E o ambiție pe care, vă dau cuvântul de onoare, chiar nu pot s-o pricep, o ambiție de a subordona justiția, care duce astăzi România în grupul, în tabăra, dacă pot să spun așa, a statelor-problemă din Uniunea Europeană, alături de Ungaria lui Viktor Orbán. Graba disperată a actualei puteri de a da aceste legi amenință serios parteneriatul strategic cu Statele Unite. Ați văzut reacția partenerilor strategici. Vi se pare că a avut vreo reacție majoritatea parlamentară? Nu, n-a avut niciun fel de reacție.

## Doamnelor și domnilor,

Sunt câteva lucruri acum pe care vreau să vi le spun despre problema esențială: independența justiției. Pentru că avem, din păcate, motive serioase să ne temem că va fi afectată independența magistraților. Și avem motive să ne îngrijorăm, pentru că faptul acesta este unul din scopurile pentru care se fac acum aceste modificări. Și nu trebuie să ne ascundem sau să ne fie teamă să spunem acest lucru, chiar dacă va urma pumnul în gură din partea puterii.

Eu am reținut această întrebare din partea celor de la PSD care au vorbit, anume: concret, care sunt prevederile din această lege care afectează independența justiției? Și o să vă răspund punctual. Însă vă rog să-mi permiteți să adresez, în numele PNL, și eu câteva întrebări și să sper să avem răspunsuri.

Dacă prin propunerea legislativă de care discutăm acum se propune eliminarea din lege a noțiunii de independență a procurorului, ce înseamnă asta, stimați colegi din majoritatea parlamentară?

Nu vreau să anticipez însă dezbaterile pe celelalte legi, dar e necesar ca în acest moment, că tot vorbim de independență, să găsim răspunsuri la aceste întrebări.

Ce înseamnă când procurorul-șef poate interveni pe motiv de temeinicie în ancheta procurorului de caz? Sunt tare curioasă ce spun specialiștii de la PSD, alții decât cei din comisia specială, pentru că de la aceia știu răspunsul. De exemplu, dacă îi refuză un anume plan de anchetă care implică o anumită audiere sau o anumită expertiză, ce se urmărește, de n-a mai fost suficientă soluția care era până acum, ca procurorul-șef să aprobe rechizitoriul întocmit pentru trimiterea în judecată, dar nu se amesteca în anchetă până în această fază finală? E cineva capabil să-mi dea un răspuns rațional la aceste întrebări? Dar rațional, să nu-mi aducă argumentul pușcăriei, ci argumente care să ajute sistemul judiciar.

Ce înseamnă când dispare stabilitatea procurorului din lege? Mai este procurorul independent dacă poate fi mutat ușor de la un parchet la altul?

Cred că e necesar ca în plenul Senatului să dezbatem toate aceste aspecte, să răspundem tuturor acestor nelămuriri. Nu doar ale mele. Sunt foarte mulți cetățeni din România care au aceste întrebări. Nu ne batem, ca parlamentari, cu procurorii, ne batem să nu mai existe abuzuri, dar nu distrugând sistemul judiciar.

Acum revin la Propunerea legislativă de modificare a Legii nr. 303, a cărei dezbatere este astăzi prima la rând. Evident că nimeni nu va răspunde de ce nu respectăm regulamentul și de ce n-am comunicat raportul cu trei zile lucrătoare înainte. Pentru că întâmplarea face că mai toate propunerile și inițiativele legislative venite de la domnul Șerban Nicolae trec fie prin adoptare tacită, fie prin procedură de urgență, fie se dezbat neregulamentar. Dar sigur nu se va deranja să răspundă de unde acest privilegiu al domnului Șerban Nicolae, spre deosebire de noi, toți parlamentarii care abia apucăm să facem vreun demers când vine vorba de inițiativele noastre.

Alina Ștefania Gorghiu

#97817

Majoritatea PSD–ALDE – și e vorba despre alt aspect din legea despre care vorbim acum – n-a fost de acord cu diminuarea..., a fost de acord, practic, cu diminuarea integrității magistraților prin eliminarea prevederii privind suspendarea în cazul trimiterii în judecată. Aflu astăzi, cu încântare, că sunt dispuși Domniile Lor să discutăm și să aprobăm un amendament ca să reparăm această problemă.

Însă, din păcate, nu am auzit că ar renunța la una din vechile obsesii, și anume restrângerea rolului Președintelui României în cazul numirilor unor magistrați, în ciuda unor decizii ale Curții Constituționale.

## Doamnelor și domnilor,

În final, dați-mi voie să fac un apel către Senatul României. Ca să nu repetăm experiența tristă de săptămâna trecută din Camera Deputaților, avem obligația să dezbatem articol cu articol și amendament cu amendament din această inițiativă legislativă și fac apel la demnitate, la seriozitate și la responsabilitate. Cred că au fost făcute destule erori de către majoritate până acum în jurul acestei legi, în jurul modului în care au ales să facă această non-dezbatere, motiv pentru care apelul meu este la normalitatea sau normalizarea vieții parlamentare, care a dat impresia, toată această procedură greșită, că repetăm experiența lui OG nr. 13. Dar, dincolo de chestiuni care țin de logica procedurilor parlamentare, de respectul față de legiuitor, trebuie să înțelegem că legile justiției reprezintă o miză uriașă pentru felul în care va evolua România. Miza acestui demers legislativ este dacă România va mai avea o justiție independentă, dacă vom mai rămâne un stat care respectă standardele europene sau alege să devină un stat-problemă al Uniunii Europene. Acest lucru, evident, pe toți, nu doar pe cei din Partidul Național Liberal, ci pe fiecare senator în parte, ne obligă la echilibru, la responsabilitate și la transparență.

Îmi exprim, în final, speranța – că n-am această convingere, dar măcar speranța – că în ceasul final vom reuși cu toții să respingem această lege, greșit concepută și dezbătută așa cum a fost dezbătută.

Vă mulțumesc tare mult.

George Edward Dircă

#100087

## **Doamna George Edward Dircă:**

Stimați colegi,

Stimați colegi parlamentari ai alianței de guvernare,

Ați prezentat azi la tribuna Senatului situații nefericite în care nu a fost respectată procedura parlamentară și ați criticat. Dar nu ați dorit ca azi să dăm un exemplu de bună practică parlamentară, care să reprezinte un punct de referință pentru viitor.

Insinuați că modalitatea în care a fost dezbătută această lege a fost una regulamentară și că timpul a fost suficient: mai mult de un an, s-a spus aici, pentru dezbaterea în spațiul public. Forma pe care o discutăm azi a fost înregistrată în dezbatere la Camera Deputaților la data de 31 octombrie 2017. A fost adoptată de prima Cameră la data de 11 decembrie 2017, acum o săptămână, iar amendamentele depuse de colegii noștri senatori au fost dezbătute ieri, în cadrul unei ședințe-maraton, ce a început la ora 9.00 dimineața și s-a încheiat la ora 22.00. Deși anumite prevederi din această lege au fost parțial prezentate anterior în spațiul public, forma depusă la Camera Deputaților pentru dezbatere nu a fost prezentată niciodată integral. Asociațiile profesionale ale magistraților, dar și Consiliul Superior al Magistraturii nu au avut ocazia să pronunțe un aviz privind aceste modificări.

Invocați probleme imaginare ale sistemului judiciar, pentru a decredibiliza profesia de magistrat și a slăbi încrederea în sistemul de justiție. În realitate, problemele sunt reprezentate de lipsuri cu care se confruntă sistemul de justiție, de faptul că sediile instanțelor sunt neîncăpătoare, de faptul că justițiabilul nu are acces la un dosar electronic și că este nevoit să aștepte ore întregi la coadă pentru a depune un document și pentru a consulta dosarul, de faptul că nu ați identificat și nu ați propus pentru soluționarea alternativă a litigiilor de o complexitate redusă niciodată soluții reale, astfel încât judecătorii să acorde o atenție sporită cauzelor complexe. Acestea sunt problemele reale ale justiției.

Trebuie să vă dea de gândit atunci când la propuneri de modificare a unor legi ce vizează activitatea sistemului judiciar și a justiției în general iscați reacții și proteste în rândul magistraților și al societății civile. Singura soluție pentru depășirea acestei situații critice este reluarea dialogului, bazat pe principiile transparenței instituționale, astfel încât modificarea acestor legi fundamentale pentru funcționarea statului de drept să se facă numai în urma unor studii de impact, a unei consultări reale a societății civile, a Consiliului Superior al Magistraturii, a corpului magistraților, a Comisiei de la Veneția, iar adoptarea lor să se bucure de încrederea cetățenilor, să contribuie la buna funcționare și modernizare a sistemului judiciar și să nu afecteze independența justiției, garanție fundamentală a democrației.

În consecință, considerăm că aceste proiecte succesive de modificare a legilor justiției, promovate în Parlament cu ignorarea avizului Consiliului Superior al Magistraturii și a poziției ferme a corpului magistraților, prin care se atrage atenția asupra nerespectării Constituției României, trebuie respinse, deoarece ridică întrebări cu privire la necesitatea reexaminării de către Comisia Europeană a tuturor progreselor înregistrate în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare în legătură cu independența sistemului judiciar.

Colegii mei acum vă prezintă mesaje. Mesaje cărora am să le dau citire.

Din partea Consiliului Superior al Magistraturii: „o serie de propuneri cu potențial ridicat de afectare a luptei împotriva corupției, a independenței procurorului și a întregului sistem judiciar, vizând aspecte care nu au fost niciodată anterior supuse vreunei dezbateri publice sau analize”.

Un alt mesaj, din partea doamnei judecător Mariana Ghenea, președintele Consiliului Superior al Magistraturii: „Este important a se înțelege că independența justiției nu reprezintă un privilegiu al magistratului, ci e o garanție necesară, dar nu și suficientă, prin care democrațiile moderne pot să asigure respectarea drepturilor fundamentale ale omului, menținerea și, atunci când este necesar, restabilirea ordinii sociale constituționale.”

Sute de magistrați din București, sute de magistrați din întreaga țară au protestat ieri, într-un protest mut, pe scările sălilor de judecată ale instanțelor unde își desfășoară activitatea. Ați reușit să aduceți magistrații în stradă. Aceste modificări nu reprezintă problema sistemului judiciar.

Vă rog să reflectați, vă rog să aveți bunăvoința de a ne îndeplini obligațiile pe care ni le-am asumat și de a solicita un aviz din partea Comisiei de la Veneția, așa cum ne este recomandat de partenerii noștri europeni. Haideți să nu ne îndepărtăm de partenerii noștri europeni și vă rog să dați astăzi un vot conform conștiinței dumneavoastră!

Vă mulțumesc.

Cseke Attila Zoltan

#105106

## **Domnul Cseke Attila Zoltan:**

## Domnule președinte,

## Doamnelor și domnilor senatori,

Stimați colegi,

O dezbatere despre o lege care privește sistemul judiciar din România este bine-venită și este foarte bine că această dezbatere are loc aici, în Camera superioară a Parlamentului, așa cum a avut loc și în Camera Deputaților. Acestea sunt locurile prevăzute de Constituție pentru a dezbate, cu argumente și contraargumente, o propunere legislativă de acest gen.

Sigur, am văzut și noi că o parte a magistraților ieri au avut anumite puncte de vedere, doar că acele puncte de vedere sunt emise legat de textele legislative și propunerile de amendamente și dezbaterile care au loc în comisia specială care au ca obiect modificarea Codului penal și a Codului de procedură penală.

Vreau să vă spun că și Grupurile UDMR au anumite rețineri și evident că acea dezbatere trebuie să se bazeze pe un criteriu strict profesional și să aibă în vedere și puncte de vedere venite din acest segment. Doar că astăzi, stimați colegi, discutăm de o lege..., despre o altă lege, despre Legea nr. 303, modificări la Legea nr. 303 privind statutul judecătorilor și procurorilor. Ne-am pus și noi câteva întrebări și vi le punem și dumneavoastră în vedere.

De ce ar fi o problemă dacă în România, în 2017 sau 2018, cariera judecătorilor ar fi separată de cariera procurorilor?

De ce ar fi o problemă dacă acel principiu al egalității de arme, care va fi prevăzut în final, să sperăm, în modificările la Legea nr. 304, s-ar pune în aplicare în această Lege a statutului judecătorilor și procurorilor și s-ar separa aceste două cariere? Pentru că problema noastră principală – legată de percepția publicului din sala de judecată – este pe această neseparare a carierei judecătorilor de cea a procurorilor și a procurorilor de judecători.

Justiția, stimați colegi, se înfăptuiește de către judecător. Procurorul trebuie să aibă toate garanțiile constituționale și legale de a acționa după cunoștințele... și după lege, dar nu înfăptuiește justiția. Justiția este înfăptuită de judecător.

De ce ar fi o problemă dacă în legislație s-ar prevedea obligația judecătorilor și a procurorilor de a da o declarație că nu au fost și nu sunt colaboratori, lucrători operativi ai serviciilor de informații? De ce deranjează acest lucru?

Eu nu cred că în România există vreun cetățean care dorește sau și-ar dori să fie, la un moment dat, anchetat sau judecat de către o persoană despre care ar exista suspiciune că primește sfaturi – Doamne! –, dă ordine din alte părți decât din aplicarea legii și din experiența profesională, precum și din conștiința proprie.

De asemenea, de ce ar fi o problemă dacă racolarea de către instituțiile din acest domeniu a judecătorilor și a procurorilor ar fi o infracțiune? Nu știm, nu avem aceste informații, dacă s-au întâmplat, dar, dacă nu s-a întâmplat, atunci de ce e o problemă? Dacă s-a întâmplat, atunci trebuie reglementat, în mod evident.

De ce ar fi o problemă că, pe această lege, constituie informație de interes public toate protocoalele care se încheie și s-au încheiat între instituțiile statului și care privesc justiția? Știți această dezbatere care a izbucnit în ultimele luni, în ultimii 1-2 ani, legată de acele protocoale care s-au descoperit și echipe mixte. Acestea trebuie să fie informații de interes public.

De ce ar fi o problemă că va fi cursul de formare la Institutul Național al Magistraturii crescut de la 2 ani la 4 ani?

Dumneavoastră știți foarte bine că în majoritatea statelor occidentale nu poți să ajungi judecător la orice vârstă. Trebuie să ai o carieră de avocat o perioadă de timp, după care trebuie să fii și procuror și poți să ajungi judecător, așa, după aceste criterii, după vreo 50 de ani..., la vârsta de 50 de ani, poate, cu o experiență profesională amplă. Aici se face doar un pas; mic, dar necesar. Altfel, un medic din România și-ar putea pune întrebarea: de ce eu trebuie să fac 6 ani de facultate și, pe unele specialități, să mai fac și 7 ani de rezidențiat și să ajung medic specialist, în cel mai bun caz, la 31 de ani? Astăzi, în sistemul judiciar, se poate ajunge la 25 de ani judecător.

Vă dau un exemplu: o acțiune de divorț care nu se face pe cale amiabilă, ci prin în instanță, s-ar putea să vă pară o chestiune simplă. Dar, dacă judecă un judecător necăsătorit, la 25 de ani, vi se pare în regulă? Sigur, legea este baza pe care judeci, dar totuși nu ar fi mai indicat să avem și o anumită experiență în viață și experiență profesională, atunci când decizi soarta oamenilor? Noi credem că da.

Aici este doar un pas foarte mic, dar necesar și acest pas va trebui continuat. Evident că nu se poate face abrupt, dar acest pas începe cu acest proiect legislativ.

De ce ar fi o problemă dacă se introduce răspunderea judecătorilor și a procurorilor..., adică, îmi cer scuze, mă corectez, dacă se prevede o procedură pentru ca această răspundere să fie și viabilă, și aplicabilă, pentru că ea la nivel de principiu a fost reglementată, doar că acea reglementare, astăzi, nu se poate pune în aplicare.

De ce mecanicul auto, dacă nu-și face treaba, răspunde? De ce medicul trebuie să răspundă? De ce inginerul trebuie să răspundă? De ce factorul politic trebuie să răspundă? Toți trebuie să răspundă pentru grave neglijențe sau erori efectuate în specialitatea, în munca, în funcția pe care o au.

De ce ar fi o problemă dacă se crește vechimea necesară pentru numirea în funcții de conducere la parchete și la instanțe judecătorești?

Noi nu credem că ar fi o problemă. A conduce în sistemul judiciar este ceva care presupune și o anumită experiență și vechime în această specialitate.

Și, evident, în această dezbatere au fost și puncte cu care nu am fost de acord. Unele dintre ele s-au rezolvat. Și anume noi nu suntem de acord – și ne bucurăm că această comisie specială a adoptat amendamentul depus de UDMR –, noi nu suntem de acord cu cumularea pensiei cu salariul înainte de vârsta de 65 de ani.

Și credem că e discutabilă în continuare prevederea conform căreia judecătorii și procurorii și întreaga lor familie, cu copiii împreună, atât în timpul exercitării acestor funcții sau al acestui statut de judecător sau procuror, cât și după pensionare, să aibă gratuitate la toate serviciile medicale. Pe baza principiului solidarității, credem că acest lucru ar trebuie să fie altfel. Nu s-a reușit, de data aceasta, modificarea în acest sens.

V-am reliefat câteva dintre întrebările care ne-au măcinat și cred că trebuie să putem să răspundem la acestea.

Faptul că în Camera Deputaților majoritatea amendamentelor admise sunt cele susținute sau propuse de către organismele profesionale de specialitate ale procurorilor și judecătorilor și, și la dezbaterea din Senat, o serie de amendamente sunt susținute, multitudinea de amendamente depuse și admise arată, în schimb, un singur lucru: că este necesar ca această lege să fie modificată, că, după 13 ani, trebuie să avem modificări importante pe cariera judecătorilor și a procurorilor și trebuie să punem la o parte ceea ce credem din punct de vedere politic și trebuie să facem ceea ce din punct de vedere profesional și, dacă vreți, al experienței statelor occidentale� ne arată.

Vă mulțumesc.

Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu

#112786

Stimați colegi din majoritate și opoziție,

Am avut privilegiul să pot să-i ascult pe toți cei care au intervenit astăzi la microfon și, sincer să vă spun, am un gust amar, pentru că am senzația, ceea ce am spus și mai devreme, că prea puțină disponibilitate există din ambele părți, și de partea majorității, dar și de partea opoziției, de a asculta argumente, de a discuta rațional și logic.

Așadar mă adresez tuturor celor prezenți, stimați colegi din opoziție și din majoritate, spunându-vă că mi-ar fi plăcut să încep prin a vă spune că ne pregătim astăzi în Senat să dezbatem și, eventual, să validăm o reformă profundă și dreaptă a sistemului judiciar românesc.

Din păcate, nici comisia specială comună și nici colegii din Camera Deputaților nu au procedat însă la o modificare substanțială a legilor justiției, așa cum sunt cunoscute ele în limbajul comun.

Lucrând într-un climat pe care îl cunoașteți cu toții, îndeobște ostil, marcat, inclusiv în Parlament, de tonalități agresive și iraționale, colegii noștri din comisia specială au făcut o operă mult mai modestă, dar aș spune totuși nu mai puțin prețioasă și necesară. În termeni juridici, ei s-au comportat mai degrabă ca niște glosatori. Au lămurit în cuvinte clare și precise înțelesul pe care legiuitorul l-a atribuit

inițial, atunci când le-a redactat și adoptat, prevederilor cuprinse în legile nr. 303, 304 și 317 din 2004. Și, în al doilea rând, nu mai puțin important, au pus în acord articolele de lege pe care au lucrat cu numeroasele hotărâri succesive ale Curții Constituționale. Aceasta este realitatea, și nu cea pe care unii, încercând să dezinformeze, au prezentat-o.

Prin urmare nu avem deci a ne pronunța asupra unei piese de legislație complet noi, mai europene, mai respectuoase față de drepturile și libertățile cetățenești decât cea care a precedat-o. Ne-a lipsit, poate, îndrăzneala să facem un pas hotărât înainte.

Paradoxal, unora li s-a părut totuși că schimbările aduse de proiectele legislative pe care le vom lua în dezbatere sunt insuportabil de ample. Cine sunt cei care ne suspectează, ne acuză chiar de o răscolire radicală a cadrului normativ în care funcționează justiția?

Ei bine, în primul rând, șefii marilor parchete și magistrații, care se încolonează, de regulă, în urma lor. Apoi, o parte din opinia publică, ce se manifestă în spațiul virtual sau care ocupă cu repetiție străzile Capitalei și ale altor orașe. În sfârșit, nu în ultimul rând, unele voci, uneori regretabil de stridente și ridicol de necredibile, din băncile partidelor de opoziție. Cum să ne obișnuim totuși cu acest neobișnuit paradox?

Cine aruncă o privire lucidă și obiectivă asupra textelor pe care le vom lua în discuție este imediat izbit de caracterul tehnic, uneori de-a dreptul banal, al modificărilor și al completărilor care sunt introduse. În cele mai multe cazuri, aceste modificări și completări nu fac altceva decât să aducă un plus de claritate prevederilor legale, așa cum au fost formulate în urmă cu 13 ani, să le înrădăcinăm mai bine în litera și spiritul Constituției, să le aliniem dreptului european și să eliminăm orice fel de echivoc, ce ar putea da naștere unor interpretări controversate în practica judiciară.

Pe de altă parte, cine ascultă corul contestatarilor și-ar putea imagina că suntem pe punctul de a desființa instituții, de a pune capăt independenței sistemului judiciar și de a așeza piedici de netrecut în calea magistraților care înțeleg să-și facă datoria în mod corect.

V-aș ruga un lucru: haideți un moment de sinceritate să avem, să nu ne ferim să spunem lucrurilor pe nume! Suntem, de câteva luni, martorii și victimele unui episod din istoria mondială a știrilor false, cele numite în engleză „fake news”. Unii compatrioți ai noștri văd că au deprins fără dificultate știința – motivată ideologic și alimentată de interese foarte concrete – de a manipula faptele, de a le distorsiona, de a le prezenta drept ceea ce nu sunt.

Cei care au contestat aceste modificări legislative nu s-au remarcat, din păcate, nici măcar accidental, prin știința dreptului sau prin cunoașterea detaliată a textelor puse în dezbaterea publică.

Comunicatul DNA de la sfârșitul săptămânii trecute nu este decât ultimul exemplu al unei lecturi superficiale, părtinitoare și mistificatoare a legii. Este îngrijorător să constatăm că unii procurori cu funcții de mare responsabilitate au devenit experți în diversiune, agitație și propagandă și nu se mai tem să-și afișeze ignoranța în știința dreptului.

Constituția noastră, după cum știți, le cere în mod explicit procurorilor – doamna Gorghiu, îmi permit să vă atrag atenția numai câteva clipe –, le cere procurorilor să fie cum? Imparțiali.

Am primit, în ultimele luni, dovezi zdrobitoare despre lipsa de imparțialitate, despre lipsa capacității de discernământ a unor șefi de parchete, iar incapacitatea lor de a citi cu obiectivitate și echilibru intelectual un text de lege este acum evidentă pentru întreaga societate.

Nouă nu ne rămâne decât să ne întrebăm ce a determinat această ostilitate irațională și profund colorată ideologic față de modificarea legilor justiției, ostilitate declamată public pe un ton și cu un vocabular ce amintește de demascările și incriminările din anii ’50.

Pentru mine, văzând astăzi atitudinea unora care nici măcar nu au trăit în perioada cea mai neagră a comunismului totalitar – și îi felicit pentru acest lucru –, le aduc aminte de formula tovarășului Stalin. Știți ce spunea? Că „nu există oameni nevinovați, ci numai persoane de care nu ne-am ocupat suficient”. Și această formulă mi se pare că are surprinzător de mulți adepți, într-o țară care își spune democratică și liberă.

Permiteți-mi să vă citesc un scurt paragraf dintr-o recentă analiză: „Situația este mai gravă decât și-ar putea cineva închipui, cu ofițeri și agenți SRI mergând prin parchete și instanțe, dând indicații despre cum să se facă urmăririle penale ori să se judece. O țară întreagă a aflat despre acte, protocoale secrete care reglementează administrarea unor proceduri din justiție, cum sunt echipele mixte: procuroriagenți SRI. Administrarea justiției prin acte secrete este o practică total străină oricăror democrații și oricărui stat de drept. Astfel de prevederi secrete, care guvernau justiția, existau numai în perioada comunistă.”

Această analiză nu-mi aparține mie și nici unui om politic. Este analiza făcută de un judecător care este președintele Uniunii Naționale a Judecătorilor din România. Contestați profesionalismul unor astfel de persoane, când fac astfel de analize?

Cuprins

Stenograma

Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru

Adoptarea tacită, prin împlinirea termenului pentru dezbatere și adoptare la data de 18 decembrie 2017, a Proiectului de lege privind internshipul (L369/2017)

Dezbaterea și adoptarea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor (L545/2017) Pagina 1–4; 28–29 5