Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 mai 2021
Dezbatere proiect de lege · respins
Alfred-Robert Simonis
Dezbaterea Proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
## **Domnul Alfred-Robert Simonis:**
Mulțumesc, domnule președinte. Stimate colege, Stimați colegi*,
Nu intenționam să iau cuvântul la această inițiativă, pentru că nu sunt specialist în domeniu, însă atunci când Grupul PNL a propus 3 minute ca timp de dezbateri pentru această lege m-am amuzat.
Constat, la finalul dezbaterilor, că poate era mai bine să fie doar 3 minute, ca să nu ne fie dat să auzim atâtea lucruri neadevărate.
Interesant este că domnul Popescu, pe de o parte, ne spunea faptul că...
De fapt, nu, haideți să o luăm invers.
S-a explicat foarte mult cum s-a născut, cum s-a „însămânțat” această lege, și anume un memorandum inițiat de Guvernul României, în 2019, în parteneriat cu Guvernul Statelor Unite, avizat în CSAT și trecut prin comisiile parlamentare, în regim de urgență, fără foarte multe dezbateri, pentru că pare că am înțeles cu toții nevoia de a adopta această lege.
După aceea, ne spune domnul Popescu că dânsul este artizanul acestei legi, ceea ce mă zgârie pe urechi, trebuie să recunosc, și mi-e foarte complicat să accept.
În același timp, domnul Popescu ne spune că „Președintele României a stat în centrul legislației pe această temă”.
Ați devenit cumva Președintele României, că nu mai înțeleg? Haideți să fim serioși!
Este o inițiativă împotriva căreia pare că nu e nimeni.*