**Domnul Emil Constantinescu** – _fost Președinte al României în perioada 1996–2000_ **:**
Domnule președinte al Senatului României, Domnule prim-ministru,
Doamnelor și domnilor miniștri, Doamnelor și domnilor parlamentari, Stimați invitați,
Doresc, mai întâi, să vă mulțumesc pentru această ocazie de a mă adresa Senatului României.
În ultima lună a anului 2015 aniversăm aproape un secol de la Marea Unire și ceva peste un sfert de veac de la prăbușirea regimului comunist.
Faptul că nu e vorba de cifre rotunde nu ar trebui să ne împiedice să ne oprim pentru câteva clipe din gâlcevile cotidiene pentru a ne gândi la trecutul, prezentul și viitorul țării noastre.
Prin ce se aseamănă și prin ce se deosebesc aceste două evenimente cruciale pentru destinul națiunii noastre?
Ambele întruchipează acele momente rare la scara istoriei neamurilor, când mulțimi de oameni sunt gata să lupte și să moară pentru un ideal. Idealul a fost și la noi, ca la multe alte popoare, libertatea. Dar românii i-au adăugat un alt ideal, cu o semnificație covârșitoare pentru supraviețuirea unei națiuni: unitatea.
În 1918, țelul a fost unirea Transilvaniei, Bucovinei și Basarabiei cu România.
În 1989, țelul a fost unirea României cu Europa Occidentală.
În 1918, românii din Transilvania, Bucovina și Basarabia nu au obținut numai libertatea națională. Prin trecerea provinciilor lor de sub stăpânirea a două imperii absolutiste la o monarhie constituțională, autohtonă, au fost asigurate pentru ei, dar și pentru minoritățile de altă naționalitate sau etnie libertatea socială și libertățile individuale, ceea ce a determinat un progres accelerat al noului stat România. Dictatura carlistă și cea antonesciană, cel de Al Doilea Război Mondial au atentat la libertățile individuale și la cele de grup, iar dictatura criminală comunistă, prin durata ei de aproape o jumătate de secol, a afectat grav conștiința democrației, care este ancora libertății.
Revoluția din Decembrie 1989, de la care se vor împlini în curând 26 de ani, a permis redobândirea unei libertăți naționale reale față de imperiul sovietic prin desprinderea de Tratatul de la Varșovia și de CAER. Românii au obținut libertățile politice, sociale și religioase, îngrădite de un sistem totalitar opresiv, dar și libertăți individuale, între care cea a cuvântului și a circulației au fost simțite imediat și practic de fiecare cetățean.
Cea mai mare provocare a tranziției postcomuniste a fost asumarea libertății individuale în respectul libertății celuilalt. Trecerea de la spiritul colectivist la spiritul comunitar, născut din adeziunea liber consfințită la un proiect comun, s-a dovedit mai dificilă decât credeam.
Forța cu care generația din 1918 a schimbat istoria a constituit-o solidaritatea umană pentru un ideal comun: unirea românilor.
Forța motrice a revoltei populare din 16 până în 22 decembrie 1989 după-amiaza a constituit-o solidaritatea împotriva unui dușman comun: regimul comunist.
Deturnarea acestui țel comun în ianuarie 1990 a dus la divizarea extremă a societății românești atât la nivelul grupurilor sociale și etnice, marcate prin confruntările de la Târgu Mureș și mineriade, cât și la nivelul familiilor și persoanelor.
Distrugerea totală a coeziunii sociale a putut fi împiedicată prin ralierea energiilor individuale la un proiect național major: integrarea europeană și nord-atlantică a României, văzută ca o garanție a libertății, independenței, progresului economic și social.
Realizarea acestui deziderat a însemnat, de fapt, finalul unui mare proiect național inițiat de revoluționarii de la 1848, continuat prin Unirea Principatelor, independența din 1877 și Marea Unire din 1918.
În mod paradoxal, tocmai după integrarea României în Uniunea Europeană coeziunea națională și socială a societății românești s-a dizolvat și, în locul ei, a apărut un alt tip de coeziune, construită în cadrul unui sistem mafiot, în care lealitatea față de statul cetățenilor a fost înlocuită cu lealitatea față de șefii instituțiilor din administrația centrală sau locală, care redistribuiau subordonaților lor o parte din beneficiile obținute din mita primită de la companiile
comerciale private, care realizau profituri nemeritate din afaceri cu statul.
Sistemul mafiot s-a instaurat în România, cu osebire în ultimii 15 ani, pe baza unei structuri oligarhice create în primii ani după Revoluție prin reactivarea nomenclaturii și securității comuniste și s-a generalizat prin dorința de îmbogățire a unora și a lipsei de reacție a unei societăți lipsite de valori morale.
Garanția perpetuării sistemului mafiot s-a construit prin promovarea în fruntea multor instituții ale statului, inclusiv a celor abilitate să lupte împotriva corupției, a unor persoane incompetente profesional și corupte, care puteau fi manevrate prin șantaj.
Mișcările populare din 2012 și 2015 s-au născut din disperarea față de furtul generalizat al bogățiilor naționale. Dificultatea de a găsi un răspuns satisfăcător la aceste manifestări populare pleacă de la confuzia dintre persoanele culpabile și instituțiile pe care acestea le-au reprezentat – Guvern, Parlament, administrația locală, justiție –, precum și prin extinderea prezumției de vinovăție și asupra persoanelor competente și corecte din aceste instituții, ceea ce a generat un deficit cronic de încredere la nivel național.
Doamnelor și domnilor parlamentari,
## Distinși invitați,
În rezolvarea acestei crize, care nu este economică, politică, socială, ci este o profundă criză morală a societății românești în ansamblul ei, Parlamentului, instituția fundamentală a democrației, îi revine un rol esențial atât pe termen scurt, cât și în perspectivă îndelungată.
Având în vedere că devalizarea resurselor naționale s-a produs pe fondul unui vid și haos legislativ, precum și prin compromisuri sau delăsare în relația Parlament– administrație–justiție, este nevoie acum, când timpul nu mai are răbdare, de revizuirea legislației prin adoptarea urgentă a unor legi clare, cu sancțiuni drastice, precum și de un control strict din partea Parlamentului al aplicării legii de către toți.
Este evident că actuala campanie anticorupție, cu toate reușitele și deficiențele ei, va curăța, probabil, sub presiunea străzii, în câțiva ani, Parlamentul, Guvernul, poliția, procuratura, instanțele de judecată, serviciile de informații, mediul de afaceri, presa și societatea civilă de persoane compromise.
## Doamnelor și domnilor parlamentari,
De la înălțimea momentului istoric pe care îl celebrăm după aproape un secol, nu putem să nu ne gândim cum va evolua societatea românească după încheierea acestei campanii de curățire și ce trebuie să facem ca această evoluție pe care o dorim să fie în sens pozitiv.
După părerea mea, Parlamentul care va fi ales în 2016 și nu mai puțin actualul Parlament, în timpul mandatului pe care-l mai are, trebuie să-și propună, prioritar, să refacă prestigiul instituțiilor democratice ale statului.
Primul obiectiv este asigurarea transparenței actului legislativ și de guvernare. Este imperios necesar ca deciziile de importanță națională să fie luate în urma unor dezbateri deschise, în foruri alese prin vot și care își asumă public răspunderea pentru ele, și nu de către instituții cu activități secretizate sau la presiunea unor mulțimi ușor de manipulat emoțional prin mijloace mai mult sau mai puțin oculte. În caz contrar, riscăm să câștigăm lupta cu corupția, pierzând lupta cu democrația, o democrație atât de fragilă, așa cum s-a constituit ea în ultimii 25 de ani.
Un al doilea obiectiv fundamental este refacerea unității naționale. Aceasta nu se poate realiza prin sloganuri
ultranaționaliste sau populiste, capabile doar să genereze un climat favorabil pentru ascensiunea unor lideri autoritari.
Unitatea românilor din țară și a celor răspândiți în întreaga lume poate fi refăcută doar printr-o nouă solidaritate în jurul unui mare proiect istoric național, care să ne ajute să devenim ceea ce ar trebui să fim: o țară prosperă și respectată.
Doamnelor și domnilor parlamentari,
În următoarele săptămâni vor începe bine cunoscutele târguieli pentru împărțirea bugetului național. De 25 de ani, România merge cu spatele spre viitor, pentru că nu există o viziune pe termen lung asupra locului nostru în cadrul Uniunii Europene, al lumii globalizate, al unei societăți noi, bazată pe cunoaștere. Nu există nicio strategie de dezvoltare pe termen mediu, care să plece de la resursele naturale ale subsolului și ale solului, de la resursele umane, care să justifice angajarea resurselor financiare în programe de anvergură.
Dacă ar exista măcar o evidență corectă a resurselor minerale ale subsolului, în care, după toate estimările la nivel european și mondial, România ocupă unul din locurile 3-4 din Europa, în timp ce statisticile economice ne plasează pe locurile 27-28, ar fi clar pentru oricine că este vorba de o proastă guvernare.
Dacă ne-am pune problema de ce România, care deține unele din cele mai fertile soluri din Europa și din lume, are performanțe ale agriculturii mult mai scăzute decât Olanda și Danemarca, în care se cultivă pe soluri nisipoase și în condiții climatice mai dificile, am ajunge la aceeași concluzie: proasta guvernare și incapacitatea mediului de afaceri românesc.
Dacă ne întrebăm de ce tinerii educați în școlile românești contribuie la progresul tehnico-științific al unor țări dezvoltate industrial, ajungem la aceeași concluzie.
Subzistăm pentru că am urmat indicațiile unor foruri europene și internaționale, ceea ce n-a fost rău. Avem creștere economică datorită unor companii multinaționale care au investit în România și unor capitaluri provenind din fondul de investiții, dar, domnilor, aceste companii se vor gândi mereu la majorarea profitului, cum este normal, și nu pot ține locul unui capital românesc și unei strategii de dezvoltare bazate pe valorificarea resurselor naturale și umane proprii.
## Doamnelor și domnilor parlamentari,
Nu cade în sarcina Parlamentului elaborarea unei viziuni și a unei strategii de dezvoltare a României, dar Parlamentul se poate adresa unor instituții ale statului român care pot realiza un astfel de proiect. Academia Română și l-a asumat. Consorțiul universităților de elită din România și institutele Academiei pot fi consultate de comisiile de specialitate ale Parlamentului. Elitele academice ale României pot realiza o viziune pentru „România 2050” și o strategie de dezvoltare „România 2030” și, poate, atunci, societatea civilă românească, divizată și politizată, va fi îndreptățită să convoace partidele politice pentru asumarea acestor documente.
Un program de guvernare pe durata unui mandat parlamentar, care să derive din această strategie, acceptat de partide, împreună cu un buget multianual, ar putea detensiona campaniile electorale, eliminând disputele sterile, demagogia și populismul, atât de prezente astăzi și atât de previzibile și pentru viitor, dacă lucrurile nu se vor schimba.
Istoria României a fost marcată în ultima sută de ani de un număr imens de pierderi de vieți omenești: peste două milioane în Primul și în Al Doilea Război Mondial, și în timpul represiunilor regimului comunist. Peste un milion de oameni
au fost privați de libertate în prizonierat, departe de patrie sau în temnițele comuniste.
Astăzi, nici dumneavoastră, nici cetățenilor României nu li se cere să-și dea viața pentru țară sau să-și sacrifice libertatea pentru a rezista unui regim dictatorial.
Cinste, respectul legilor, mai multă muncă în folosul public ar fi răspunsul corect al generației actuale față de sacrificiul generațiilor trecute, cărora le datorăm țara pe care o avem astăzi.
Este cea mai bună cale de a obține respectul de sine și demnitatea națională pe care ni le dorim cu toții. Acesta ar fi adevăratul omagiu adus Marii Uniri. Vă mulțumesc pentru atenție.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.