Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·18 septembrie 2017
other · adoptat
Iulian Dumitrescu
Discurs
## **Domnul Iulian Dumitrescu:**
Domnule președinte, Stimați colegi,
Domnule ministru,
Partidul Național Liberal a inițiat moțiunea pe educație al cărei conținut este dezbătut astăzi pentru a schimba câteva lucruri care pun în pericol chiar viitorul acestei națiuni.
Am venit în Parlament după ce l-am petrecut pe ultimul drum pe președintele nostru de onoare, Mircea IonescuQuintus, care va rămâne în amintirea noastră prin modestie, respect față de oameni, fidelitate față de valorile democratice, dedicație față de profesia sa de o viață, prin dragoste de țară.
Acestea sunt adevăratele valori pe care sistemul de educație din România ar trebui să le producă și orice tânăr care pleacă la drum în viață să aibă aceste valori.
Școala trebuie să formeze tineri sănătoși, cu caracter și dragoste de țară, care să fie utili comunităților în care trăiesc.
Realitatea din învățământul românesc arată însă altfel. În fiecare toamnă, anul școlar începe în condiții din ce în ce mai proaste pentru copiii și dascălii noștri.
## Domnule ministru,
Vreau să vă explic ce înseamnă un analfabet funcțional. Este o persoană care știe să scrie și să citească, dar nu înțelege ce citește sau, mai bine spus, este o persoană care spune ceva fără să înțeleagă ea însăși ce a spus.
Acum, dați-mi voie să vă citez pe dumneavoastră, la începutul anului școlar. Ați spus: „Marile lipsuri ale acestui început de an în educație sunt: infrastructura școlară, programele școlare și resursa umană.”
Acum, avem două posibilități. Fie este adevărat ce ați spus și, atunci, trebuie să vă dați imediat demisia, fie nu ați înțeles ce ați spus și, atunci, trebuie să explicați. Altfel, riscați să fiți numit cel mai mare analfabet funcțional din România și, sigur, nu doriți – Doamne ferește! – să fiți catalogat astfel.
Stimați colegi senatori,
Cum să scoți politicul afară din școli când Liviu Pop a demis și numit responsabil în educație fără a avea în vedere alte criterii în afara obedienței față de partid?
Cum să avem un profesor de matematică în funcția de ministru căruia să nu-i iasă socotelile în privința creșterilor salariale pentru personalul din învățământ?
Cum să-i învețe pe copii să iubească limba română Liviu Pop, zis „genunche”, care pare de cele mai multe ori că se ia el însuși la trântă cu limba română?
Stimați membri ai coaliției de guvernământ PSD–ALDE, Cum să începi anul școlar la clasa a V-a doar cu un singur manual autorizat, și acela de educație fizică?
Cum să tai la rectificarea bugetară 25 de milioane de lei din finanțarea programelor „Masă caldă în școli” și „Tichete pentru grădiniță”, când România este în topul european la absenteism și abandon școlar?
Cum să ai învățământ de calitate pe mandatul unui ministru care în privința plagiatelor bagă gunoiul sub preș? Domnule ministru Liviu Pop,