Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·19 aprilie 2010
Declarații politice · adoptat
Cristian Rădulescu
Discurs
## **Domnul Cristian Rădulescu:**
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Vă prezint punctul de vedere al Grupului parlamentar al PDL. El nu diferă decât într-o mică măsură de cel al comisiei, în sensul că, la fel cum comisia a adoptat un raport de admitere, la fel și Grupul parlamentar al PDL dorește adoptarea acestei legi, cu excepția că dorește adoptarea ei în formula propusă de Guvern.
În decursul dezbaterilor și în decursul dezbaterii publice, care ține de atâta timp, asupra acestei legi, am observat că există – putem, așa, să simplificăm – punctul de vedere tehnic și punctul de vedere politic. Când este vorba de punctul de vedere tehnic, cam toată lumea este de acord. De altfel, dezbaterile cele mai numeroase din comisie sunt cazurile în care opinia noastră s-a aliniat, indiferent de spectrul politic. Am convingerea că, în adâncul conștiinței lor, colegii care sunt în opoziție știu și își dau seama că, dacă ei ar fi la guvernare, sistemul de pensii ar trebui oricum reformat și actualul Guvern nu-l reformează fiindcă suntem într-o perioadă de criză, ci fiindcă oricum trebuia făcută aceasta.
Sunt audituri internaționale care afirmă foarte clar că sistemul este totalmente nesustenabil în momentul de față, și nu vorbim doar de datoria de 1,2 miliarde pe care o are acum, ci de datoriile mult mai mari care s-ar putea aduna în anii următori, și, dacă facem comparație cu alte sisteme, ne dăm seama cât de dramatic sună faptul că există 1,02 pensionari față de 1 contributor la acest sistem, că în ultimii ani au crescut pensiile anticipate cu 39%, că pensiile de invaliditate sunt, în acest moment, 900 de mii, că vârsta de pensionare medie nu este cea reală, ci este cu vreo 12 ani mai scăzută, este în momentul de față pe la 54 de ani, și alte numeroase cifre care ne fac să ne dăm seama că așa nu se mai putea continua.
Sigur că, după ce ieșim din tehnic, ajungem în politic și aici și voturile în comisie au fost diferite: unele într-o anumită parte, altele într-o anumită parte. Mi-am dat seama, în decursul numeroaselor discuții publice sau private despre această lege, că sunt situații diferite din partea pensionarilor și asociațiilor care îi reprezintă.
De exemplu, foarte mulți dintre pensionarii obișnuiți din sistemul public au înțeles că pensiile lor se vor micșora, ceea ce nu este deloc, deloc adevărat. Va fi un sistem de calcul care le va susține interesele. Ei clamează acum spre a se merge pe raportarea numai la salariul mediu brut pe economie, când acesta nu este un pilier întotdeauna foarte solid, fiindcă poate să crească, să zicem, salariul mediu brut pe economie cu 5% într-un an și, în consecință, și valoarea punctului de pensie, dar poate să crească fals, pe o inflație de 10 sau 12%, care le erodează punctul de pensie, și atunci este mult mai corectă abordarea pe care o are actualul act normativ.
Sau zic unii, atunci când este vorba de pensionarea anticipată, de ce se sancționează și se mărește penalizarea, uitându-se că suntem singura țară în care este posibilă după aceea recalcularea, adică ajungi la pensia la limită de vârstă și se poate face recalcularea, pe când în toate celelalte țări acest lucru nu mai este posibil și rămâi cu penalitatea respectivă. Este un cadou făcut din partea statului, pe care nu-l apreciem.