Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·12 decembrie 2012
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Cristian Rădulescu
Adoptarea Proiectului de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe (L417/2012)
Discurs
## **Domnul Cristian Rădulescu:**
## Domnule președinte, Stimați colegi,
Fiind un moment de final, nu-mi pot stăpâni tentația de a arunca o privire retrospectivă asupra activității acestei legislaturi și chiar și asupra întregii activități din activitatea parlamentară de după 1989, fiind, alături de unii colegi de aici din sală, în poziția de a avea criteriile pentru a putea face această retrospectivă și unele comparații.
Mă pot întoarce cu gândul la mandatul 1990–1992, când am adoptat și prima Constituție democratică. Ce momente ne ofereau atunci corifei ai parlamentarismului, ce grijă față de „lustruirea” impecabilă gramaticală și logică a frazei prin intervențiile repetate ale domnului Ionescu Quintus, ce incursiune profundă în cultura enciclopedică pe care o poseda domnul Amedeo Lăzărescu, care ne repeta până ne intra bine în cap acel citat din Montesquieu, că „o putere trebuie să combată altă putere” – fiindcă eram în perioada în care învățam principiul separației puterilor în stat –, ce eleganță, decență și echilibru în comportamentul senatorului Ion Aurel Stoica, liderul Grupului de senatori ai Partidului Democrat în anii 1993–1994 – până la plecarea sa prematură dintre noi –, ce putere de muncă a tuturor în acea perioadă în care munceam, legiferam, făceam Constituția opt ore pe zi, cinci sau șase zile pe săptămână!
Și, sigur, acum, întorcându-ne la momente mai actuale, câtă concizie în dezbaterile noastre parlamentare, câtă eficiență în votarea câtorva zeci de proiecte legislative în fiecare zi, câtă grijă pentru timpul petrecut în comisii și, mai ales, în rândul alegătorilor! Și fiecare poate să rețină și să pună de aici accentul ironic pe care am vrut, de asemenea, să-l pun.
Sigur că sunt și alte momente care caracterizează activitatea noastră și care mă fac să cred că aici, în Senatul României, poate să reizvorască acea caracteristică de parlamentarism adevărat, echilibrat și corect de care are nevoie și pe care o merită democrația din România: acele dezbateri responsabile și informate la legile importante, cum au fost Legea educației, Legea adopției, Legea pensiilor, legi europene legate de chestiuni europene, legile legate de drepturile fundamentale ale cetățenilor, momentele în care fosta majoritate și actuala majoritate, când a fost nevoie, s-au mobilizat până la unu pentru a fi aici, momentele în care, dintr-un capăt în altul al sălii, s-a dat același vot, fiindcă erau lucruri care țineau de interesul național, expuneri fulminante la moțiuni simple și moțiuni de cenzură, expuneri emoționante și de o calitate ca de manual în unele momente, cum a fost în urmă cu câteva săptămâni comemorarea în Parlament a „Zilei Holocaustului”, momente frumoase și care, încă o dată, îmi întăresc speranța în renașterea unui spirit parlamentar frumos chiar de aici, din Senat.
## Stimați colegi,
În decursul acestor ani, am avut ocazia să întâlnesc și să cunosc un număr de colegi din toate grupurile parlamentare, oameni culți, de calitate, de competență. Apropierea de ei a fost un privilegiu. Unii vor fi în continuare aici sau în Parlament, mă voi mai întâlni cu ei, și-mi pare bine de