Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·12 aprilie 2010
other · respins
Mircea Marius Banias
Discurs
## **Domnul Mircea Marius Banias:**
Mulțumesc, domnule președinte. Domnule președinte al Senatului, Doamnelor și domnilor senatori, Domnule ministru,
Domnilor secretari de stat,
Moțiunea PSD-ului de astăzi demonstrează din nou cât de comodă este viața în opoziție, unde poți să critici orice fără responsabilitate. PSD vorbește de parcă nu ar ști că România, ca și restul lumii, de altfel, este afectată de criza economică globală, că bugetul este insuficient, că deficitul bugetar trebuie redus și că sunt și alte domenii care reclamă atenție și sprijin din partea Guvernului.
Am dori să alocăm bani suficienți la transporturi și nu numai la transporturi, dar și la sănătate, și la muncă, și la educație, și la cultură și, în general, tuturor ministerelor. Din păcate, nu se poate pentru că fondurile bugetare nu sunt suficiente. Suntem obligați să optăm, știind că orice am alege, tot ar exista nemulțumiri.
Am ales să plătim la timp și integral pensiile și indemnizațiile de șomaj, să ajutăm tinerii să-și cumpere o primă locuință cu dobândă subvenționată de la stat, să finanțăm programul „Rabla” pentru a ajuta producătorii naționali de automobile, să stimulăm afacerile prin capitalizarea fondurilor de garantare – toate acestea cu riscul de a-i nemulțumi pe cei care doresc să creștem foarte repede numărul de kilometri de autostradă.
Guvernul Partidului Democrat Liberal și-a asumat aceste riscuri, spre deosebire de dumneavoastră, care stați în opoziție, și când vă plictisiți mai redactați câte o moțiune ca să convingeți populația cât de preocupat este Partidul Social Democrat de starea națiunii.
Dacă era interesat de situația din transporturi, Partidul Social Democrat ar fi putut încerca să aducă problema pe masa Guvernului, fie în perioada 2007–2008, când a guvernat din umbră sub paravanul Partidului Național Liberal, fie în 2009, când era la guvernare, oficial. În loc să o facă, PSD a preferat ca, împreună cu PNL, să direcționeze o serie de fonduri bugetare către clientela sa și să facă o serie de pomeni electorale, fără susținere financiară, care au lăsat România în 2009, în plină criză globală, cu rezervele epuizate.
Nici după intrarea la guvernare alături de Partidul Democrat Liberal, Partidul Social Democrat nu s-a dovedit mai responsabil.
Dacă vă preocupa problema autostrăzilor, stimați domni, și erați nemulțumiți de activitatea ministrului de resort, trebuia să ridicați problema în Guvernul din care făceați parte. Ați preferat însă, cu lașitate, să ieșiți de la guvernare în mijlocul crizei pentru a evita costurile electorale. Mai mult decât atât, ați blocat timp de aproape 3 luni activitatea Executivului, până după turul doi al alegerilor prezidențiale de anul trecut, ați silit România să funcționeze în regim de avarie, cu un Guvern demisionar, iar acum veniți să ne acuzați că nu construim infrastructură. Este adevărat, în anul 2010, România nu are autostrăzile pe care ni le-am dorit. PSD uită însă că în ultimii 20 de ani, a fost la putere exact jumătate din acest interval de timp. Dacă lucrurile erau atât de simple pe cât le prezentați dumneavoastră, dacă aveți asemenea soluții miraculoase, de ce nu le-ați aplicat?